Primăria Bistrița vrea să găsească o firmă cu care să intre într-un parteneriat public – privat pentru a construi parcarea supraetajată de pe strada Bistricioarei. Potrivit primarului Ioan Turc este nevoie ca această parcare să fie edificată cât mai repede.
”Am discutat despre acest proiect în Comisia tehnică. O parcare etajată nu este ieftină. Cererea de locuri de parcare este nu mare, foarte mare. În același timp, ne-am gândit și la modalitatea de finanțare, nefiind o investiție ieftină. Opinia mea este că această parcare poate fi construită repede inclusiv printr-un parteneriat public – privat. Există firme care investesc în parcări în marile orașe din România și nu văd niciun motiv ca în Bistrița – și m-aș bucura să fie o firmă locală – să nu achieseze la inițiativa pe care municipalitatea o va avea în ce privește edificarea parcării de pe Bistricioarei printr-un parteneriat public – privat. Am solicitat Direcției Juridice să găsească temeiul legal prin care putem da drum acestei investiții printr-un parteneriat public-privat. Vă asigur că vom găsi o firmă pentru a intra în parteneriat public – privat, așa cum s-au găsit și în alte orașe, vom găsi și la Bistrița. Dacă o parcare, astăzi, într-o zonă aglomerată, nu este atractivă, atunci mă întreb ce a mai rămas atractiv“, a declarat primarul Ioan Turc în ultima ședință a Consiliului Local Bistrița.
Edilul a spus că, până la urmă, și pe str. Lupeni, pe terenul Bisericii Romano-Catolice, se va amenaja o parcare tot în același tip de parteneriat public – privat: ”Neavând un teren în zona centrală, am fost obligat să caut teren și l-am găsit. Vom avea o parcare pe strada Lupeni de o sută de locuri care, împreună cu parcarea actuală – dar nu lăsată în acest regim liber fiindcă totuși suntem în centrul orașului – și adăugând parcarea de pe Bistricioarei cu circa 360 de locuri urmează ă venim cu o ofertă corectă raportată la dimensiunea și la traficul din Bistrița, dar și la ce dorim să facem din centru, un magnet pentru oraș”.
Primarul a explicat că municipalitatea a ales aceste variante întrucât pe str. 1 Decembrie, după operaționalizarea pistelor de cicliști, nu se va mai putea parca. Pe str. Dornei nu se va mai putea parca ca urmare a deschiderii liniei de autobuze electrice achiziționate prin proiectul Liniei Verzi. Același lucru se va întâmpla și pe str. Gheorghe Șincai.
”Se diminuează numărul locurilor de parcare din Piața Centrală. În aceste condiții, am căutat soluții pentru rezolvarea problemei locurilor din parcare din centrul orașului pentru că nu ne dorim ca acesta să devină o zonă necăutată, neatractivă. Odată cu operaționalizarea autobozelor electrice care vor circula într-un regim gratuit, oamenii vor veni în zona centrală și cu autobuzul. Odată cu operaționalizarea pistelor pentru cicliști vor veni și cu bicicleta dacă vor avea sentimentul că pot folosi pistele în siguranță”, a spus Ioan Turc.
Până se va găsi un partener privat pentru construirea parcării de pe str. Bistricioarei, Primăria Bistrița va dezafecta punctul termic de acolo și va deschide parcarea într-un regim provizoriu.
”Suntem în faza în care se execută studiul de coexistență pentru postul trafo care se află acolo, după care dăm jos punctul termic, punem balast și, până va începe investiția, vom parca provizoriu”, a spus viceprimarul Sorin Hangan.
Despre amenajarea unei parcări de pe str. Bistricioarei se discută încă din 2009, o vreme terenul fiind în administrarea CJ.
Foarte amuzant!!!
La adio măi băieți!
Tic-tac-tic-tac
Intr-adevăr Despre amenajarea acelei parcări supraetajate in locul centralei termice situate pe str. Bistricioarei, in spatele Hotelului Bistrita, menită să servească zona Centrului Civic din jurul Prefecturii, se tot vorbeste de foarte multă vreme. Incă din 2013, se punea problema demolării centralei termice, astfel incât să se deschidă o arteră de circulatie cu intrare din str. Bistricioarei prin spatele fostului sediu al BCR si iesire pe langa Camera de Comert si Industrie, in str. Petre Ispirescu, in lungul căreia să fie amenajate mai multe parcări pentru institutiile adiacente. Lucrurile se miscă greu, desi există o nevoie acută de locuri de parcare in zona centrală după disparitia parcărilor de pe traseul pentru „Linia Verde”.
De asemenea, mai există posibilitatea ca in Piata Mihai Eminescu din Bistrita să fie construită o parcare subterană. De altfel aici urma sa fie construită Casa de Cultură Sindicatelor , un complex cultural care prevedea: o sală de spectacole cu 825 de locuri și o scena de mari dimensiuni adaptabilă teatrului italian sau elisabetan, o sală modernă de balet, precum si alte săli pentru diverse activități de club, pentru pictură și sculptură, bibliotecă, cine-club și expoziții, un teatru și un cinematograf în aer liber. De asemenea era proiectată si o grădină suspendată în suprafață de 7000 mp prevăzută cu parcare interioara.
Chiar dacă in prezent perspectiva clădirii fostei Case de cultură a sindicatelor de a deveni un “Mall Cultural” este compromisă, măcar grădina suspendată în suprafață de 7000 mp cât și parcarea de sub aceasta ar putea fi amenajate conform proiectului initial, asigurând un număr sporit de locuri de parcare fată de situatia actuală, dar si o noua infatisare pentru Piața Mihai Eminescu.
Muulte lucruri o fost gîndite din 2013 încoace și puține s au făcut , majoritatea după 2020 .Așa că băieții ăia cărora le place să facă ca ceasul s ar putea să rămînă dezamăgiți anul ăsta .😀
Acum să i văd pe patroni , când trebuie să pună și ei bănuți! Hai că dă și primăria ceva , nu tot , trebuie să umblați și voi sub pernă.Nici nu e scump, numai că e o afacere care e cam decuplată de punga banilor publici.
Nici vorba ce spui tu aici.
Strada DORNEI va deveni pietonalul nr. 2 din centru si Linia Verde se va muta pe b-dul Republicii daca domnul TURC castiga al doilea mandat.
Bălane după catastrofa cu pietonalizarea străzii Liviu Rebreanu acum vreți să distrugeți şi strada Dornej ?! 🤮
Eu nu știu de ce se numește linia verde, doar pt ca circula un autobuz electric, dar în rest suprafața betoanelor este mai mare ca și înainte, lucrări executate la mântuială și neterminate, bordurile nu au realizate rosturile cu mortar, pavajul la trotuare nu este terminat mai trebuie realizate tăieturile, resturi de betoane ramase pe suprafața vegetala, mai este acea rigola de beton în trotuar care doar în Bistrita am văzut, și la pista de biciclete este o diferență de nivel între pista și trotuar o sa vedem noi posibile căzături ale bicicliștilor din cauza acelei diferențe de nivel, concluzie dacă facem un tur al orașului nimic nu este terminat peste tot doar moloz, dacă prin linie verde și regenerare urbana, administrația înțelege înjumătățirea locurilor de parcarea și mărirea suprafeței betonate atunci am ajuns rau.
Primarul Ioan Turc, a declarat că nu este în totalitate de acord cu traseul Liniei Verzi din proiectul mostenit de la vechea administratie și spunea că și-ar fi dorit mult să modifice acest traseu, dar acest lucru nu a fost posibil deoarece proiectul era deja în faza de executie. De aceea, edilul Bistriței sustine că nu renunță la această idee și, după ce proiectul va ieși din perioada de monitorizare, dacă va mai ocupa funcția de primar al orașului, va propune mutarea Liniei Verzi pe Bulevardul Republicii:
(Vezi: https://timponline.ro/linia-verde-va-fi-mutata-pe-alt-traseu-de-indata-ce-se-va-iesi-din-perioada-de-monitorizare/)