Potrivit profesorului Titus Wacshmann-Hogiu, care a scris cartea „Nostradamus versus prorocul Gabriş din Bârgău” (apărută la Editura Europress, Bistriţa, 2003), Grigore Pop (1861-1944), nepotul primului învăţător din Tiha Bârgăului, ştia carte şi citea Biblia.
„Era credincios, bun şi darnic până la Dumnezeu, spun bătrânii care l-au cunoscut. Nu făcea decât să se roage la o icoană aflată acum în posesia lui Toader Hângănut. Când nu se rugă, ieşea prin sat, oprea pe câte unul pe stradă şi îl întreba: „Vrei să ştii ceva?” – şi, voia sau nu voia acela să ştie, îi spunea ceva din viitor. Mi-a spus îngerul şi Maica Domnului în vis”, încheia el. Aflat într-o continuă rugăciune, Gabris nu muncea în gospodărie, şi-a neglijat familia, care, se pare, nu l-a prea iubit. Astăzi nici nu se cunoaşte locul unde a fost înmormântat”, scrie profesorul Titus Wacshmann-Hogiu în cartea menţionată.
Localnicii îl cunoşteau pe Grigore Pop sub numele de Gabriş şi mulţi îl considerau un aiurit, însă profeţiile lui s-au împlinit una câte una. Ele se refereau la destine personale ale oamenilor din Tiha Bârgăului sau la evenimente din sat şi din împrejurimi. Din acest motiv, unii oameni au început să creadă că ar fi “un sfânt al locului, care vorbea cu îngerii”.
Se spune că, într-o noapte, lui Gabris i s-a arătat Maica Domnului. S-a închis în casă şi a început un post negru de 40 de zile. Fraţii şi nevasta l-au scos cu forţă, întrerupându-i postul şi rugăciunea.
„Frate Ioane (Pop), a zis Gabriş, tu vei fi hoinar şi acum şi pe lumea cealaltă. Casă îţi va arde şi nu vei avea odihnă nici în pământ”. Peste mai mulţi ani casa lui Ion a ars. Alţi ani mai încolo, murind, Ion Pop a fost înmormântat în grădină, lângă apa. În timpul unei furtuni apa s-a umflat şi a luat la vale sicriul.
O altă profeţie a avut legătură cu biserica din sat. În timpul vieţii lui Gabriş, în centrul satului exista un han al unei familii de evrei. „Aici e loc sfânt, a spus Gabriş. Se va face o biserică. Creştinii vor lucra până vor ajunge la fereşti. Va veni un turc să o termine”. După război, evreii au plecat din sat, iar hanul lor a fost dărâmat. Pe acel loc, la 28 iunie 1948, s-a pus piatră de temelie a unei biserici. Lucrările mergeau greu, au durat 10 ani. Biserica a fost terminată sub păstorirea părintelui Roman, originar din Constanţa care se trăgea dintr-o familie de turci, românizata şi creştinată cu timpul.
Conform profesorului Wachsmann-Hogiu, o altă profeţie a avut legătură cu o investiţie care s-a făcut mulţi ani după moartea lui. Gabriş a indicat un loc despre care a spus că va fi “o fântână de lapte, iar laptele va veni pe şapte izvoare. Mai apoi va fi o vacă la şapte case”. În timpul comunismului, exact pe locul indicat de Gabris, în Prundu Bârgăului, s-a construit un centru de colectare şi prelucrare a laptelui. Laptele provenea de la vitele din cele şapte văi ale satului. În timp, lăptăria s-a închis fiindcă efectivele de animale au scăzut de şapte ori.
Gabriş a profeţit şi construirea şoselei între Transilvania şi Moldova, actualul DN 17. În timpul lui, drumul era plin de gropi şi noroi. În 1969, la aproape 60 de ani de la profeţia lui Gabriş care a spus că se va face “un drum de piele” (neted ca pielea –n.r.), drumul a fost betonat, apoi asfaltat, devenind neted că-n palmă.
Gabriş a mai prezis venirea şi plecarea ungurilor din Ardeal, dar şi construirea şoselei spre Colibita, despre care a spus că “tot se va face drumul şi se va surpa”, apariţia radioului şi a televiziunii („Va cânta dracu în tătă casa”), a bicicletelor şi a maşinilor; a prezis războiul, instaurarea şi căderea regimului comunist etc.
Unele profeţii nu s-au confirmat şi nici nu se ştie ce ar putea să însemne. De pildă: „În Oală este o apa neagră şi groasă. Când va da oală în clocot va fi necaz mare. Dacă va veni încoace, va fi vai pentru bârgăuani! Dacă va merge încolo, va fi vai pentru someşeni”. „Oală” este un vârf vulcanic al muntelui Miroslava. Profeţia pare să se refere la o nouă erupţie a vulcanului stins de milioane de ani.
Cine i-a spus cine nu i-a spus, a avut omul dreptate…am auzit de el, a existat, a zis multe lucruri csre s-au întâmplat. Bunica mea l-a cunoscut si confirma cele spuse!Felicitari domnului Titus Wachsmann-Hogiu pentru cartea publicata, carte de care eu nu stiam ca exista!
Este interesant sa vad aceste profeti cumulate intr o carte, imi amimtesc cu nostalgie cand eram copil cum bunica ( R.I.P ) imi povestea despre aceste preziceri si ce fascinant era pentru mine…….
Aș vrea să iau legătura cu cineva care îl știe! Eu acum scriu despre el, și mi-ar fi necesare mai multe mărturii! Mulțumesc! Vă rog să răspundeți fiecare dacă știți ceva!
Doamne fereste sa nu se fi referit la oala aceea ca fiind lacul de acumulare de la Colibita, ca de va da in clocot si bargauanii si somesenii….nu-i vad bine
Tot la Colibita m-am gandit si eu initial….
Ma gìndesc ca totusi nu ar ajunge pîna pe Somes…
Aș vrea să iau legătura cu cineva care îl știe! Eu acum scriu despre el, și mi-ar fi necesare mai multe mărturii! Mulțumesc! Vă rog să răspundeți fiecare dacă știți ceva!
Oala e,un vulcan ce exista si se numeste,muntele oala nu e lacul de,la colibita. Si da multa lume vorbeste si tot ce,a,spus,acest om s-a adeverit. Tot el a,spus ca,romania o sa,fie cobdusa,de un neamt si acuma sa implinit… si multe,altele
A spus Gabris ca atunci cand ne va conduce un neamt, ne va merge bine..
O sa se împlinească toate ca până acum. ..dar nu stie nimeni cand…sa speram ca nu prea curând (despre muntele vulcanic oala)….
Asa k trebuie sa credem cu toți ca avem un înger păzitor fiecare lângă noi și ne poate arată orice prin vise și chiar prin fapte fiecăruia care pot fi îndeplinite. Mulțumiți-i îngerului de lângă voi in fiecare zi , k el este cel ce face totul de la Dumnezeu pentru fiecare. CREDEȚI
Un batran al satului- care acum e decedat, ne-a povestit ca Gabris mergea odata cu carul cu fan si ca l-a rugat un om sa-l duca si pe el o bucata de drum. Cand a ajuns unde vroia, omul acela si-a luat ramas buna, dar cand a sarit din car a ramas nu stiu cum agatat , si a fost tras de caruta o bucata de drum. Gabris l-a vazut doar cand s-a oprit, si atunci deja era mort. De mahnire s-a inchis undeva (nu mai stiu, casa?) si fratele lui i-a spart usa dupa 20 de zile pentru ca avea nevoie de ajutor la fan …. si atunci i-a spus ce se va intampla cu el, cu mormamtul lui ca pedeapsa pentru ca i-a intrerupt postul….
Eu știam că într-o zi , Grigore Pop , a cumpărat „o litră” de mălai , și a început să prezică anumite lucruri pe fiecare boaba de mălai. Atunci când mai avea doar 10 boabe de mălai , fratele său , Ioan , a venit și l-a întrerupt , zicându-i că e o prostie tot ce face și că își irosește timpul. Atunci , Grigore , numit „Gabris” i-a prezis fratelui său că o să aibă o moarte nefericita. După puțin timp , casa lui Ioan a luat foc, iar la înmormântarea acestuia , in grădină , lângă apă , a venit războiul , iar preotul a fugit , sicriul lui fiind luat apoi de valurile umflate ale apei
Nici nu sti ce vorbesti…Andreicut Securistu
SECURISTULE !Nu-ti bate joc de cele sfinte. E pacat.
Meme, daca Gabris asta era asa profet mare, cum de n-a stiut ca a tarat omul dupa caruta pana acesta si-a dat duhul?
Eu cred că Dumnezeu a vrut sa fie așa. Dumnezeu nu l-a lăsat să se gândească la acest posibil lucru , ca sa îl pună la încercare, să vadă, ce ar face mai departe. Cum și-ar ispăși el acest păcat. Mai mult nu îmi pot imagina. Dar știu că toate aceste legende sunt adevărate. Odată , într-o seară, acesta , a prezis o furtună grozava care va duce la dărâmarea Regelui Brazilor. Iar totodată cu asta , a prezis mare necaz peste Romania când are sa cadă. Iar în aceeași noapte cu căderea Bradului , a venit și cutremurul la București
Vasile, cei care isi bat joc de Biserica lui Hristos sunt ierarhii(care au transformat-o intr-o pestera de talhari), preotii, calugarii, etc.Sa stii de la mine ca cei din cler sunt mai rai decat oamenii de rand.Cei care au trecut prin scolile teologice stiu despre ce vorbesc.Andreicut Securistu e documentat si nu mai suporta ca acest popor sa fie umilit de catre cei din BOR.
O vorba spune asa: ” sa faci ce zice popa nu ce face popa!” Poi si popa e tot om ca si noi si are pacate ca si noi!! Clar ca nu e sfant, pentru cine crede asta!! Nu va bateti joc de biserica si cele sfinte ca va fi o vreme cand o sa vrem sa ne ruga dar nu o sa mai putem…( Patintele Cleopa) si ce a zis Gabris e adevarat, ptr ca si bunica mea si mai multi sateni batrani au confirmat acest lucru!
Stiu ca multora v-i se par aberatii dar va spun k nu sunt.Sunt de aiki de pe aceste sate si acuma mi-l amintesc pe strabunicu cum vorbea despre el fiind din aceeasi generatie si din acelasi sat .Au ramas multe neimplinite si cele mai grave au Rama’s inclusiv ca Tara va fi codusa de un neamt si este iar oamenii vor fi atata de lacomi incat masa plina pt ei va fi goala,puiul va fi mai cuminte ca cioara si da copiii sunt mai destepti ca noi dar cele mai grave nu s-au implinit razboiul ce va fi cu rusii va fi durere mare va fi sangele de om la Podu Blajului unde mergi sore Colibita pana in pinteni la cai iar o parte din Bargaie vor fi sterse de pe fata pamantului cand Colibita va erupe si sunt multe altele
Paí si mama mea e DIN Tiha.si EA stie ca a visat acest om intro
noapte PE Maica Domnumui ca la zis sa numere nustiu citi saci cu griu timp de 40 de zile..si va sti ce se intimpla..el atunci sa inchis in cámara…si la zis sotiei sa nul deranjeze..ca are treaba…EA a vazut ca trec zile si.ñu iese..a fortat la usa…apoi a chemat PE fratele luí..care a spart usa si a dar peste el..mai avea putin de numarat..si asa ..la blestemat..ca a ajuns apa .la mormint si la luat..dar AIA cu caru si cu mortu e inflorita…eu mi amintesc perfect povestile..vecina noastra.era fina luí…si ne povestea o gramada…e moarta..dar fiul ei are 70 si Ceva..si stie tot!/
Dacă nu crezi si nu-ți place ce se scrie dc nu-ți vezi de ale tale
Văd ca mulți își dau cu părerea după ureche fără sa fie documentați. Sunt multe neadevăruri scrise chiar de Hogiu. Biserica care sa construit pe locul hanului e in Tureac nu in Tiha. Gabriș a fost unchiul mamei , iar mama știa toate profețiile lui de la el nu că a auzit nu știu de la cine.