Protestele, luptele de stradă şi demonstraţiile din decembrie 1989 au dus la sfârşitul regimului comunist din România. Demonstraţiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul controversat şi execuţia dictatorului lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu. Înainte de revoluţia română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod paşnic la democraţie. România a fost singura ţară din blocul estic care a trecut printr-o revoluţie violentă şi în care conducătorii comunişti au fost executaţi.
Bistriţa s-a numărat printre ultimele oraşe în care cuplul Nicolae şi Elena Ceauşescu au efectuat ”vizite de lucru”. În 16 octombrie, cei doi au participat la un miting popular care a avut loc în faţa actualului sediu al Prefecturii.
În 22 decembrie, la Bistriţa, coloane de muncitori din zona industrială au mărşăluit până în faţa Comitetului Judeţean de partid. În faţa actualului Palatului Administrativ s-au strâns mii de oameni. Liderii demonstranţilor au urcat în balcon şi au adresat, prin portavoce, discursuri mulţimii strânse în stradă. Din fericire, la Bistriţa nu s-a tras şi nu au existat victime.
Au murit însă bistriţeni în oraşele mari ale ţării, unde manifestaţiile au fost înăbuşite în sânge.
Tinerii Cristian Remus Bucur şi Ioan Sabău şi-au pierdut viaţa în timpul confruntărilor dintre forţele de represiune şi manifestanţi, primul la Bucureşti, unde era student al Academiei Tehnice Militare, cel de-al doilea la Cluj-Napoca, unde urma facultatea.
Leontina Bânciu, născută în Borleasa (BN) a murit la 39 de ani la Timişoara, în 17 decembrie, împuşcată în masacrul de la Podul Decebal. Cadavrul ei a fost sustras de la Spitalul Judeţean Timişoara, alături de trupurile altor eroi timişoreni, şi a fost ars la crematoriul Cenuşa din Bucureşti. Prin hotarârea Consiliului Local, strada Narciselor din Timişoara poartă numele Eroului Martir Bânciu Leontina. În anul 1990 a fost ridicat un monument memorial în localitatea Borleasca. Asociaţia ,,Memorialul Revoluţiei” care cinsteşte memoria eroilor căzuţi în decembrie 1989 a amplasat în apropierea Podului Decebal statuia ”Pieta” realizată de sculptorul Petru Jecza, care marchează numele martirilor căzuţi atunci. Monumentul reprezintă momentul în care Leontina cade împuşcată în braţele soţului ei.
Pe durata revoluţiei, potrivit datelor oficiale, numărul decedaţilor şi mutilaţilor prin împuşcare, înainte de 22 decembrie 1989, este de aproximativ 7 ori mai mic decât cel al victimelor înregistrate după această dată. Conform statisticilor, numărul total al celor decedaţi prin împuşcare pe durata revoluţiei a fost de 1142, al răniţilor de 3138, iar al celor reţinuţi se ridica la 760. Au fost înregistraţi nu mai puţin de 748 de copii, urmaşi de eroi-martiri. Cifrele menţionate fac referire doar la victimele care au fost declarate, înregistrate şi verificate.
Conform datelor din rechizitoriile întocmite de parchetele militare,în rândurile militarilor s-au înregistrat 260 de decedaţi şi 545 de răniţi, iar de la Direcţia Securităţii Statului au murit în urma incidentelor din revoluţie 65 de angajaţi şi au fost declaraţi 73 de răniţi.
Pentru muşamalizarea unor fapte, sau pur şi simplu din nepăsare, multe victime nu au fost înregistrate. Nu toate persoanele împuşcate au fost înmormântate oficial la cimitire ale eroilor, iar unii martori, dar şi răniţii şi reţinuţii au preferat, din diverse motive, să nu facă declaraţii. S-a estimat de către procurorii militari care au anchetat în cauza revoluţiei că numărul morţilor şi răniţilor ar putea fi sensibil mai mare decât cifrele cunoscute oficial.
În urma cifrelor făcute publice, ar fi în total 1104 morţi şi 3321 răniţi (221 civili şi 663 militari). Pe 22 decembrie, la ora când fug cei doi Ceauşeşti, erau 126 morţi şi 1107 răniţi.
Adaugă comentariu