Actualitate

Sărbători de iarnă adaptate vremurilor actuale. ”Imposibil să le petrecem ca înainte de pandemie”

Cel puţin până în primăvara sau în vara anului viitor nu va fi rezolvată problema cu noul coronavirus şi până atunci oamenii trebuie să înveţe să trăiască cu virusul şi să respecte toate regulile, a declarat Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă Raed Arafat, secretar de stat în MAI.

”Dacă respectăm toate regulile şi renunţăm la anumite aspecte din viaţa noastră temporar fără să o afectăm semnificativ, atunci este posibil să ieşim cu bine când lucrurile vor reveni la cvasi-normalitate, adică către primăvară-vară. Totul depinde de noi şi dacă respectăm regulile şi ce măsuri, ce activităţi reluăm, cum le reluăm, sub ce formă le reluăm, putem să controlăm situaţia şi să nu ajungem la o situaţie foarte dramatică în care nu mai putem face faţă”, spune Raed Arafat.

El crede că trebuie interzise petrecerile de după alegerile parlamentare pentru a nu se mai întâmpla ceea ce s-a petrecut după alegerile locale: ”Va trebui să le interzicem chiar în scris probabil ca să fim siguri ca acest lucru să nu se întâmple atunci”.

Arafat a mai precizat la Antena 3 că şi sărbătorile de iarnă trebuie adaptate acestei perioade. ”Sărbătorile de iarnă ar trebui să fie adaptate acestui virus. Ştiu că atunci din nou vom avea foarte mulţi oameni care vor să sărbătorească sărbătorile de iarnă ca şi cum nu ar fi fost virusul şi nu este nicio problemă. Din păcate, acest lucru va fi imposibil. Va trebui să ne adaptăm modul în care în acest an vom trece prin perioadele respective în speranţa că la anul să putem într-adevăr să revenim cât mai aproape de viaţa normală”.

Acesta a precizat că nu crede că vaccinare va putea începe mai devreme de februarie – martie 2021, în cazul în care vaccinul va începe să fie distribuit până la sfârşitul anului. 

Masca de protecție a devenit obligatorie în aer liber în tot mai multe localități, există o însă există câteva excepții pentru care poate fi dată jos: pentru a mânca/bea/fuma la terase, pentru a face mișcare.

Foto: Arhivă

3 comentarii

  • Cred ca, e cazul sa fim raționali, nu-i asa, dottore? De unde ai luat pseudonimul asta? Din limba italiana sau din gura marinarului? Ar fi indicat pentru acest an, sa stam și mai liniștiți… Este momentul în care sa aratam ca, rațiunea învinge imaginația sau diversele manipulări! Ce contează un an de sacrificii, versus, o viata în pericol sau chiar pierduta? Vom avea un Crăciun obișnuit în familie și un Revelion așișderea sau restrâns! Trebuie sa rămânem la fel de precauti și atenți! Vom trece și peste asta! Cu respect, MNPop

  • ca sa mancati si beti si sa puscati petarde, apoi sunati la salvare ca nu va e bine, nu e necesar altfel de atmostfera, asa ca cu dzeu inainte

  • Sa va bagati in cur petardele va transmit din timp catelusii , pisicile si pasarelele speriate de puratatorii de covizi care se cred mici Dumnezei infierbantati de propria prostie.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Pop MariusNicolae Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS