Social

Șase familii din Josenii Bârgăului trăiesc precum în Evul Mediu, dar plătesc taxă de salubrizare

(VIDEO) Șase familii din Josenii Bârgăului care locuiesc pe Valea Muntelui și trăiesc precum în Evul Mediu, fără curent electric și apă, sunt obligate să plătească taxă de salubrizare, deși mașinile de gunoi nu au ajuns niciodată în zona lor să le ridice deșeurile.

Oamenii i-au relatat prof. Ioan Bîca de la Extensia Bistrița a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Geografia Turismului, că linia de electricitate se oprește la 800 de metri de casele lor.

”Au tot zis că trag curentul, dar sunt povești”.

”La noi, nu bagă o mașină de piatră. Au adus o mașină-două din vale acum 4 ani când au fost alegeri. Atât. Când avem nevoie de ceva trebuie să ne rugăm de ei. Suntem izolați în vatra satului. Plus de asta, de trei ani noi plătim coș de gunoi și nu vine după o sticlă de plastic. Nu am văzut niciodată mașina de gunoi la noi. Aprindem gunoiul că nu avem ce face. În 2020 să nu avem curent aici? Suntem șase familii și s-ar mai face case de la noi în vale spre deal, dar dacă nu-i curent”, a spus unul dintre bărbați.

La rândul ei, o femeie a spus că cel mic a renunțat să mai meargă la școală fiindcă nu își poate face temele din cauza lipsei curentului electric.

Prof. Ioan Bîca a relatat că luat legătura și cu un fost consilier local din Josenii Bârgăului care i-ar fi spus că, în 2017 s-au alocat 100.000 de lei pentru extinderea rețelelor electrice în comună, dar primarul Nicolae Vrâncean – PSD nu ar fi fost de acord cu introducerea curentului electric pe Valea Muntelui din motive necunoscute.

Sătenii cu care a stat de vorbă prof. Bîca s-au dovedit cel mai nemulțumiți nu atât pentru că nu au curent electric, cât pentru faptul că taxa de salubrizare a fost inclusă în lista dărilor obligatorii, deși ei nu beneficiază de acest serviciu.

Sursa video: Ioan Bîca, Youtube

CITEȘTE ȘI:

16 comentarii

  • Nu exista nimeni cu putin simt civic in comuna Josenii Bargaului? Dascali ,preoti, doctori, carora sa nu le fie indiferenta situatia comunitatii in care traiesc… Cred ca, a sosit timpul sa nu se mai stea la o parte… seriozitate ,responsabilitate, implicare, voluntariat… Fiecare dupa posibilitati , dar sa se faca ceva… Ca sa extind putin, un pic de unitate, de bunavointa ,de idei benefice pentru comunitati, existenta unor tinte de atins, necesitatea aglutinarii unor minti deschise in jurul unor deziderate, a unui scop…Societatea civila, lideri politici devotati si daruiti, educatori … lucrurile trebuie miscate! Cu respect, MNPop

    • In comuna s-au atras multe fonduri si de la guvern si europene, pentru apa si canal, scoli si gradinite, s-au schimbat lampile de iluminat public ca sa permita sa functioneze toata noaptea nu numai pana la 01:00 noaptea. Se face pod, s-a asfaltat. Problemea e ca fostul primar nu a facut mai nimic iar de la cel nou daca oamenii vad ca e harnic ii pretind si mai mult. E la primul mandat, nu poate da comuna peste cap si sa o faca de la 0. E vorba si de bani care is limitati. S-a muncit mult oricum

  • Se abandonezi scoala nu este o solutie de a iesi din bezna. Temele pot fi facute si ziua. Lafel cum nu este obligatoriu se construiesti casa unde nu ai un minim de conditii, lafel nu este obligat nicio primarie sa iti creezi confortul la capatul lumii.
    Desigur e frumos si pitoresc sa traiesti in virful muntelui, vara cind este cald, cind esti tinar si mobil etc. In final e o selectie personala.
    In legatura cu deseuri, solutia de aprindere e o soluti poluanta si toxica pe deasupra. Prin plata taxei de salubrizare au dreptul sa duca deseuri la un centru sau puntc de colectare. Pana la urma deseuri care ei arunca tot au adus de undeva dintrun magazin probabil si cu urmatorul drum spre magazine puteau duce la un punct de colectare deseuri.
    Mentalitatea asta de ar avea totul la botul calului e destul de enervant si polueaza si pana in virfurile muntelor toata natura peste tot. Nu altcineva este responzabil pentru tot ce iti doresti si faci, ci tu insusi esti in stare si capabil sa iti misti fundul.

    • Oamenii astia locuiesc acolo de cateva generatii, nu si-au facut ei acum casa acolo ca asa au dorit ei sa stea într-o „zona pitoareasca”.
      Si in satul asta nu exista nicio asa numita „zona de colectare” efectiv nu au unde sa duca deseurile oamenii ăstia…

    • Poate va puneti intrebarea de ce si au facut case acolo…pentru ca acolo s au nascut,pentru ca e cam imposibil sa ti cumperi loc de casa in urbanizare cand muncesti cinstit…pentru ca la comunitate nu se gandeste nimeni ..doar la alegeri apar,promit si dispar 4 ani
      Ce usor va e sa criticati

  • Votati pesede ca o sa aveti curent la pulivara ! Deci primarul socialist tine in intuneric romanii de pe acea vale. Halal sa iti fie primare !Daca vaneaza primarul si are afaceri, normal ca ele trebuie facute pe intuneric.

  • Perfect de acord cu d-nul Walter,să te duci si să te stabilești la cuca măcăii si să mai ai pretenții si de apă si canal mi se pare de-a dreptul nesimțire,unde mai pui că deranjezi si animalele din zona respectivă,a-ți văzut ce dulăi aveau,d-nul de la Verzi e corect așa ceva?

    • ”Să te duci să te stabilești la cuca măcăii”? Tu de unde ești, din New York? Munții ăștia au fost plini de cătune și de case izolate, chiar și după sistematizarea făcută pe vremea Mariei Tereza și a lui Iosif al II-lea. Nu s-au dus să locuiască acolo, acolo s-au născut, pe vetrele strămoșești, acolo au toată averea, casa, ce-ai vrea să facă, să părăsească totul și să se mute cu chirie în Florești?

      Da, domle, statul e dator să asigure toate utilitățile, să se zbată pentru cetățenii ăia. Austria, Germania, Franța, Elveția, așa procedează. Locuiești în pădure, statul te ajută să trăiești acolo, e un mijloc prin care se contrabalansează fenomenul de polarizare urbană, care face ca toți mai mulți oameni să locuiască în aglomerări metropolitane și zonele de munte să fie părăsite.

    • Da domnul Daniel, pe „vremuri” nu era apa si canal, curent, internet si nici colectarea deseuriilor nici la vale sau in centru.
      Pur si simplu nu sint bani destuli se aduci la milleniul 3 toate catunele.
      Doar daca restul care sta in centru doreste sw plateasca pentru cei de la catune impozite mai mari. Doriti?
      Si nici in Germania, va inselati curge lapte si miere in padure. De aia fuge tineretul in orase si acollo. Daca aveati internet, curent, apa,canal, gaz peste tot si in padure nu mai ar fi rest de natura.
      De acea si in Germania gasesti case de cumparat cu preturi sub 30000€, cit costa un apartment in Bistrita, ca nu au nici macar apa sau canal.
      Realitate este ca administratia publica abea reuseste sau in unele cazuri nici atit, se acopere salariile angajatiilor lor.

    • Walter, discutăm de 800 de metri luniari de rețea electrică, nu de tras conductă cu gaz în creierul munților. Asta e doar nesimțire curată din partea autorităților. Și da, ăia care stau la oraș să plătească pentru cei care stau la țară, tot așa cum eu plătesc taxe din care sunt plătiți judecătorii și polițiștii, în condițiile în care personal nu am luat nici măcar o amendă pentru parcare. Se numește ”societate”. Așa funcționează.

    • Pentru 800 de metri cu stilp, electrica vrea in jur de 50000€ cel putin. Merita pentru o singura casa? Viata devine tot mai scump si mai complicat. Luxul de a locui departe de vecini sau singur in padure costa. Pana la urma nu primaria face aceste lucrari ci electrica.

    • Walter, te înșeli. Primăria face modificarea PUG-ului, bagă nenorocitele alea de case în intravilanul localității și pe urmă extinde rețeaua electrică. Așa se procedează. De ce nu face asta?
      Că-i doare-n bască de șase familii. Nu merită se se agite pentru eventuale 13 voturi.
      Și da,, merită. Orice copil care are curent să citească, merită! Șase familii electificate sunt fix prețul unui bust de bronz de care s-a umplut județul. Nu există ”nu sunt bani”. Există ”mă doare-n cot de oameni!”

    • walter,da cum se face ca nu am in unirea apa si canal pe raza municipiului?pt ordinara aia de partie au fost bani?nu platesc impozite ca in oras?

    • Gaga, noi locuim pe strada principala in Viisoara si gici cine ne a bagat apa? Noi cu 3 vecini impreuna am adus o de peste drum din spatele anl. Primaria? Si gaz tot nu primaria aduce si firma de gaz.
      Cei care locuiesc mai sus de noi pe deal, tot ei au adus apa,canal si curent. Nu le a adus nimeni nimic.
      Pirtie asta e o groapa pentru bani, dar se vedeti cind fac sala de inot olimpic. Acollo intretinerea lunara va fi si mai mare si tot anul. Adica sala asta de inot va manca si mai multi bani de cit partie. Asa cum nu avem deja doua piscine in Bistrita. Mai trebuie una ca se scapam de surplus in buget.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui veveritz Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS