Cultură

Spectacol multimedia la Sinagoga Bistrița

Centrul Cultural Municipal ”George Coşbuc” vă invită la Sinagoga Bistrița la spectacolul multimedia ”Viață – Iubire. Armonie. Zbor”, susținut de Mike Godoroja & Blue Spirit.

Spectacolul este programat miercuri 15 mai, de la ora 19.30.

Mike Godoroja & Blue Spirit vin la Bistrița în turneul național ”Viață – Iubire. Armonie. Zbor”.  

Albumul ”Viață – Iubire. Armonie. Zbor” este un produs multimedia care transmite atât de real și complex trăirile, simțirile și dorințele legendarului artist. Turneul național cuprinde și Bistrița, cu o reprezentație de excepție. Așa că, fanii bistrițeni vor  putea cânta și participa la un show 100% live, special conceput pentru a trăi emoțiile celebrelor piese semnate Mike Godoroja & Blue Spirit. 

Spectacolul este în sine o multiplă provocare, pe deoparte este o invitație pentru public de a cunoaște o zonă muzicală extrem de specială art rock, din care fac parte nume  inspiratoare celebre cum ar fi Peter Gabriel, Pink Floyd, formația Sfinx din România și așa mai departe. Muzica pe care Mike Godoroja o va transpune scenic se așează pe teritorii variate stilistice de la rock la blues, de la sol la folk și chiar muzică progresivă. Va folosi instrumente care unele dintre ele sunt o noutate în România cum ar fi Hurdy Gurdy, cigar box guitar, Autoharp guitar sau sintetizatoare neobișnuite de la cele clasice moog până la fantasticele digitale touch screen.

La spectacol va fi o expoziție foto cu cele mai frumoase momente surprinse în Booklet-ul vinilului, de asemenea stand de prezentare a pachetului de viniluri, tricouri, carte.

Împreună cu această colecție de viniluri se va lansa și volumul de poeme semnat de către Mike Godoroja cu același titlu, cuprinzând strădania artistului de aproape cinci ani de zile strânsă într-o carte ilustrată grafic de către artistul vizual Codrin Cardu. ”Trăiesc cu emoție și recunoștință ceea ce voi avea ocazia să experimentez anul acesta, din punct de vedere profesional. Abia aștept să aduc în fața publicului meu bucuria acestui album ”Viață – Iubire. Armonie. Zbor” și tot ceea ce presupune existența lui în bogăția mea existențială”, declară Mike Godoroja.

Bilete (40 lei) se găsesc pe iabilet.ro şi la casa de bilete a Palatului Culturii.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.