”La mulți ani cu voie bună și nenumărate drumeții pe Via Transilvanica! Anul acesta sperăm să avem puterea să continuăm și să reușim să onorăm toate...
Tag - via transilvanica
Voluntarii Asociației Tășuleasa Social se află, zilele acestea, prin școli din județele Bistrița-Năsăud, Suceava și Mehedinți, traversate de ”Via...
Președintele Asociației Tășuleasa Social, Alin Ușeriu, a fost invitat în 5 decembrie a.c. de Romanian United Fund la Stan Mansion, la Chicago, să prezinte...
(FOTO) ”De foarte multe ori de când am început proiectul Via Transilvanica ne-am întânit cu nevoia de a repara, sau de a de a reconstrui ceea ce reușim la un...
(FOTO-VIDEO) Începutul ”drumului care unește”, un tronson de 85 de km din Via Transilvanica, a fost inaugurat în Portul Drobeta Turnu Severin, unde a intrat...
(FOTO) ”De două săptămâni, campusul Tășuleasa Social este atelierul a 16 tineri sculptori din Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Bulgaria, care își folosesc...
”Am ajuns în Drobeta Turnu Severin, locul care va marca finalul drumului Via Transilvanica! Poate că suntem încă departe de 1.000 de km, sau nu suficient de...
”Kilometri adoptați – povestea continuă! În urma unui eveniment mai trist, Tășuleasa Social a anunțat posibilitatea de a adopta unul sau mai mulți...
Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai I, și Levente Ianoși, multicampion la bike trial și fost participant la Campionatul Mondial, testează Via...
”Drumul care unește oameni, leagă prietenii și mai ales dă posibilitatea să se formeze povești, care să rămână și să dăinuie până dincolo de viețile noastre...







