Actualitate Recomandări

Tânăr din Bistrița, prins la volan sub influența drogurilor

Rezultat pozitiv în urma testării cu aparatul Drug Test 5000 pentru un tânăr din Bistrița. Acesta s-a ales cu dosar penal, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Astăzi, polițiștii Biroului Rutier au oprit în trafic, pentru control, un tânăr de 21 de ani din Bistrița, care conducea un autoturism pe raza municipiului.


Acesta a fost testat cu aparatul Drug Tets 5000, rezultatul indicând faptul că acesta se află sub influența unor substanțe psihoactive. Tânărul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice.

Polițiștii au întocmit dosar penal în cadrul căruia continuă cercetările pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Testarea cu Drug Test se face din salivă, acesta putând detecta șase tipuri de droguri. Dacă la testarea cu acest aparat rezultatul a fost pozitiv, persoana va fi condusă la spital pentru recoltarea de mostre biologice care vor stabili cu exactitate substanța psihoactivă. La testarea cu Drug Test nu este relevantă concentrația, iar Codul Penal sancționează cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă persoana aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

Consumul de substanțe psihoactive influențează comportamentul conducătorilor de autovehicule, afectează capacitatea de a conduce, diminuează reflexele, aceștia nemaiputând fi stăpâni pe propriile mișcări și evita obstacolele apărute în cale. Totodată, conducătorul unui vehicul care a consumat substanțe psihoactive poate deveni agresiv, trecând foarte ușor de la o stare calmă la una de nervozitate, în cele mai multe cazuri finalitatea fiind producerea unui eveniment rutier, uneori cu consecințe deosebit de grave.

Nu este primul caz în care un tânăr șofer a fost prins la volan după ce consumase substanțe psihoactive:

4 comentarii

  • daca cineva face un ceai de mac ca pe vremuri , aparatu vostru sigur nu detecteaza

    sau nu mai mancati covrigi cu seminte de mac ca va prinde garda

  • O mare aberație aceasta testare cel puțin din unele puncte de vedere. De exemplu, daca o persoana fumează o țigară cu Mari J…in 3 ore efectul este trecut (după 6 ore in Olanda, Canada și alte țări net superioare noua are voie să conducă o mașină – pentru că medicii au dovedit că este „safe”). Rezidu de thc se găsește în sânge încă aprox 2 săptămâni de la consum. Nu încurajez consumul…dar acest tip de testare nu este decât o mare aberație menită să le dea milițienilor un motiv în plus (nejustificat dpdv medical) să se umfle in pene in fața șoferilor și să se comporte că și cum ar fi șefi de plantație.

    • Draga Mircea, sunt foarte de acord că cei prinși conducând sub influența drogurilor și / sau alcoolului sa fie pedepsiți. Nu am nimic de obiectat. Dar nu mi se pare normal ca cineva sa fie pedepsit pt că a fumat cu 3 zile in urma. La consumul de alcool se calculează procentul de alcool in sânge. La fel ar fi normal și firesc să fie și în cazul fumatului. Adică eu fumez sâmbătă în Amsterdam…vin duminică înapoi cu avionul…și joi….vineri mă oprește potera și mă trezesc cu dosar penal. E absurd. Dar dacă fumez in bar și imediat mă urc la volan…atunci e altă treabă ….tac din gură și îmi asum responsabilitatea și consecințele. Exact ca și la consumul de alcool. S-a îmbătat omul….daca e normal la cap….merge acasă pe jos sau cu taxiul….și se urca la volan abia a doua zi.

    • Dorele, citeste despre droguri din tratate de specialitate nu de pe net. Codul rutier este clar si trebuie respectat. Inca la noi politia este prea blanda sau comoda fata de Europa de Vest unde este situata si Olanda. Nu mai vorbi ca un „Dorel”.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui rod Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS