Dacă a meritat să fie Revoluţie în urmă cu 23 de ani, a meritat pentru ca oamenii tineri, cu idei, cu iniţiativă, să facă ceva pentru comunităţile lor, să-şi...
Timp de gândire
Am asistat astăzi la o şedinţă a Colegiului prefectural în care câţiva şefi de instituţii au prezentat nişte informaţii de bucătărie internă de tipul „dacă...
Am scris aşa ca să înţeleagă şi domnul Alin Seserman, că altfel s-ar putea să aibă nevoie de traducător. Din câte am înţeles din campanie, dânsul “chiar face...
Am înţeles. E nevoie de mai mulţi bani la buget, iar de la anul, vom plăti taxe şi impozite cu 10% mai mari. Ce nu am înţeles este ce se va face cu banii...
Chiar toţi dezaxaţii trebuie să fie instructori la şcoli de şoferi, toţi debilii mintali şi nesăbuiţii? Cine le dă acestor persoane dreptul să scoată şoferi...
Avem şapte parlamentari autohtoni indiferent de voinţa noastră. Până la urmă, ajutaţi de legi drepte sau strâmbe, toţi ne vor reprezenta în Parlament în...
E clar că toată lumea, mai puţin cei în cauză care s-au trezit peste noapte deputaţi şi senatori, urăşte acest Parlament gigant. Toţi plâng acum că scrutinul a...
Asta ne mai lipsea, să avem opt parlamentari, tot atâtea birouri, maşini, secretare, diurne, bilete de avion decontate săptămânal. O să devină o castă care ne...
Bună alegerea primarului Ovidiu Creţu de a organiza o serie de evenimente ecumenice în preziua alegerilor. Aşa s-au adunat la un loc toţi politicienii de la...
Observ, cu suprindere, că se face foarte multă zarvă pe marginea prezenţei la Bistriţa a Alteţei Sale Regale Principele Nicolae pe de-o parte şi a balului de...
A venit iarna şi odată cu ea începe aventura zilnică pentru obţinerea unor informaţii legate de starea drumurilor. Dacă ar trebui să fac o ierarhie a...
În această noapte, va intra discret şi va lăsa daruri în ghetuţele lustruite. Copii îl vor aştepta pe Moş Nicolae luptând să-l învingă pe Moş Ene care vine pe...
Personal nu înţeleg obsesia municipalităţii de a băga pe gâtul publicului larg recitaluri de muzică clasică. Cea mai bună dovadă că acest gen nu este gustat de...
Zilele acestea e la modă întrebarea „Cum e România ta?”. Înainte să răspund la această întrebare vă spun că mi-a plăcut foarte mult răspunsul unui copil care a...
Câtă supărare la APIA! Atât de mare încât unii uită de orice şi recurg la josnicia de a blama un om făcând aluzii la adresa numelui său. Fireşte că în lipsă de...