Actualitate Social

Victor Ponta, cinstit de vânători cu ţuică, puştiul lui cu un căluţ, noul simbol al Băilor Figa

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a fost cinstit cu ţuică de vânătorii care au participat, duminică, la Băile Figa la concursul "Vânătoare la ceaun", iar puştiul lui, Andrei, a primit un căluţ, noul simbol al staţiunii.

Bun prieten al lui Nicolae Moldovan, primarul Becleanului, şi al deputatului PSD Emil Radu Moldovan, preşedintele partidului, Victor Ponta, nu a putut refuza invitaţia celor doi la deschiderea noului sezon estival la Băile Figa. Însoţit de Ioan Rus, fostul ministru de Interne, şi de Constantin Niţă, Victor Ponta a vizitat standurile vânătorilor care participau la concursul „Vânătoare la ceaun”. Toţi l-au servit cu ţuică de prin părţile noastre, mâncarea nefiind gata în momentul respectiv.

După un tur în zona ceaunelor la care se gătea, Victor Ponta a primit din partea primarului din Beclean o plachetă şi un căluţ din metal care va fi noul simbol al staţiunii. Preşedintele PSD şi-a chemat imediat fiul, pe Andrei, un puşti foarte simpatic, să-şi ia în primire noua jucărie, după care i-a mulţumit lui Nicolae Moldovan pentru daruri şi l-a felicitat pentru toate lucrurile frumoase pe care le-a făcut de când este primar al Becleanului.

„De fiecare dată când venim la Beclean inaugurăm câte ceva. Îl felicit pe Nicu Moldovan pentru ce a făcut aici şi în oraş şi vă asigur că judeţul Bistriţa-Năsăud nu se va desfiinţa”, a spus Victor Ponta, încântat de tot ce s-a făcut în staţiune.

Mai multe fotografii cu liderul PSD la Băile Figa găsiţi pe pagina noastră de facebook.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui o mica observatie Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS