Timp de gândire

Mulţumim, cavalerilor!

„Dăruind vei dobândi” spunea Nicolae Steinhardt într-o carte binecunoscută la care m-am gândit astăzi văzând feţele deja cunoscute ale unor oameni care vin de un deceniu, la Bistriţa, cu daruri de Crăciun. Ei sunt cei cu adevărat fericiţi fiindcă au înţeles care sunt lucrurile cu adevărat importante care dau sens vieţii.

Cât de complicat poate fi pentru oamenii cu venituri medii să cumpere un kilogram de zahăr, unul de făină, o pungă de paste, o sticlă cu ulei, ciocolată, câteva jucării şi pastă de dinţi, să le pună într-o cutie de carton, să le urce într-un camion şi să împrăştie astfel bucurie? Nu poate fi complicat şi nici scump. Totuşi, nouă, românilor, ne place mai mult să primim decât să dăm, să hulim decât să lăudăm, să ne plângem, în loc să încercăm să rezolvăm probleme.

În timp ce oameni din celălalt colţ de lume şi-au lăsat familiile baltă în mijlocul sărbătorilor de iarnă ca să străbată mii de kilometri şi să primească drept răsplată un zâmbet pe faţa unui copil, noi ne înghesuim în hipermarket-uri, umplem coşurile cu tone de mâncare ca şi cum mâine ar veni foametea în România (mâncare ce va ajunge tot la gunoi), dar în acelaşi timp înjurăm printre dinţi pe toată lumea, de la cel care şi-a umplut coşul mai mult decât noi, până la conducători. Dar suntem români şi creştini. Şi ne iubim ţara şi nu vrem să le-o vindem străinilor şi nici ciocoilor.

Poate că foamea de veacuri a poporului român nu va putea fi astâmpărată în timpul vieţii noastre. Poate că ni s-a luat atât de mult în comunism şi în anii care au urmat încât ni se pare că nu ne-a mai rămas nimic de dat în afară de ură, hulă şi cârteli. Dacă am înţelege că în noaptea dintre ani nu putem mânca mai mult decât într-o zi obişnuită, dacă ne-am organiza mai bine şi am înţelege că din puţin se face mult poate că am fi, ca oameni, mai mulţumiţi şi cantitatea de ură pe care o măcinăm zi de zi s-ar mai reduce. Nu am mai aştepta „Camionul de Crăciun” ca pe o minune, l-am face noi să existe şi ne-am bucura din toată inima pentru asta.

Risipim foarte multă energie cu nemulţumiri, purtat de sâmbete şi invidii gratuite şi uităm că am fost creaţi să ne bucurăm mai mult atunci când putem dărui decât atunci când primim.

Cred că e momentul potrivit să-i mulţumim lui Alin Ulhmann-Uşeriu pentru că a legat cu atât de multă pricepere două lumi total diferite, cea a civilizaţiei germane în care să faci bine e o datorie morală, şi cea a noastră în care să aştepţi să ţi se facă un bine e deja un mod de a fi.

Din păcate, mi-e teamă că estimarea sa că e nevoie să treacă o sută de ani ca şi din România să plece camioane de Crăciun încărcate cu daruri e foarte aproape de adevăr. Nu ne rămâne decât speranţa că va veni ziua şi ceasul în care ne vom trezi ca indivizi şi ca naţie şi vom dori să punem punct unui fel de a fi în favoarea altuia care ne-ar face mai multă cinste!

Mulţumim Alin, mulţumim cavalerilor ioaniţi!

Cristiana Sabău

11 comentarii

  • E minunat sa constati ca mai exista si lume normala in … lumea asta! Si nemtii au egosim, invidie, urasc si ei, ca doar oameni sunt. Dar mai presus de toate au si cealalta parte a fetei umane: iubirea, respectul fata de propriile lor persoane si cei din jur. Este trist, exact cum ai subliniat si tu, Cristiana, ca noi suntem invatati doar sa primim si sa nu dam nimic. Si sa ne si enerveze cei care stiu sa dea sau pot sa ofere.

  • In anii trecuti, au fost inundatii intr-o parte a tarii. Eram la tara, un sat din marginea judetului, i se spune de campie, acolo o caravana de trei camioane adunau pentru cei oropsiti cate ceva de ale guri, pentru ei si animalele lor, cate au mai ramas. Nici unul dintre ei nu donau din ce aveau in plus, au dat si jumatate din fasolea ce o avea in gospodarie, au dat saci cu porumbul sfarnit, cu gandul ca mai au in patul stiuleti, pentru gainile lor, au dat slanina afumata din camara, si ei nu se numeau cavaleri. Iar toate acestea nu se intamplau acum o suta de ani, erau parinti si bunici nostri, crestinul taran roman, care nu astepta laude, recunostinta si sa fi-ti siguri, ca ar fi fost mult mai retinuti, daca ar fi fost ziaristi si camere de luat vederi prin preajma. Inca la tara mai este randuiala, nu se amesteca graul cu neghina, fiecare isi stie locul. Acolo nu sunt de-a valma elogiati Cavalerii Ioaniti cu bezadelele, deveniti filantropi pe bani contribuabililor.

  • Cu iertare cititorilor pentru greselile ortografice din putinele comentari din acest an, poate in anul care vine vom fi mai multi si de ce nu mai buni, oricum macete va fi prezent sa ne conduca pe linia dreapta a limbii romane. De beizadele nu vom duce lipsa, cei buni vor fi pe rand inecati in mocirla politica, dar sigur vor fi si Oameni adevarati, cu titluri de cavaleri sau fara.

    • E un principiu de baza cel care subliniaza ca ne exprimam / oral sau scris / dupa cum gandim.
      Exceptand micile probleme de tastare, repetarea unor greseli de ortografie si de exprimare devine suparatoare intr-un text on-line.
      Se anuleaza / luand aspect necredibil si nu incredibil ! / tot ce, cu chiu – cu vai, autorul a construit pentru publicul cititor.
      Mai bine mai putin dar bun de apreciere.

      P.S.Cavalerii ioaniti nu fac donatii din banii contribuabililor germani.
      Alin Useriu v-ar putea limpezi suspiciunile.

      As dori, ca in noul an, Felicia Szucs sa nu mai repete ” veveve ” in loc de ” www ” + sa foloseasca ” pe care ” cu mai mult curaj.
      Mai ales, ca aia-i televiziune noastra :O).
      Astept noi materiale ( inspirate ) ale Andreei Coroian.

    • Multumesc macete. Am un deosebit respect fata de domnul Alin Useriu si nu am nici cea mai mica suspiciune in tot ce am aflat ca face acest om cu totul deosebit. Poate doar alaturatrea domniei sale intr-o festivitate, cu valorile printisorilor demnitarilor locali, care renunta la premiul dobandit pe merit, denota imensa falsitate si ipocrita tenta filantropica. Sper ca acum cu chiu – cu vai, poti distinge fondul de forma – nu exista temen de comparatie intre actiunile cavalerilor si ai beizadelelor. Cand draga macete, te indoiesti de buna credinta a semenilor din jurul tau, nu poti fi decat un om trist, stand mereu la panda cu spada indreptarii, gata sa intepi pe oricine iti cade in plasa. Confuzia indusa cu privire la Cavalerii Ioaniti, iti apartine si este din acelasi motiv, nu poti vedea frumosul din preajma ta.

  • Legat de cadouri…
    Carmen Bulz, o alta jurnalista (?) premiata anul acesta, face precizarea in cadrul galei: ” Eu consider ca darurile se fac pentru placerea celui care primeste nu neaparat pentru meritele…MELE „.
    Vai de noi, chiar asa ?!?

    Intreb, nu dau cu parul, aceste premii – din bani publici – sunt considerate, de catre primitori, cadouri sau mici atentii ?
    Reluam:
    Tarmure i-a facut CADOU un premiu Cristianei Sabau din bani publici.
    Menut nu-stiu-cum i-a facut CADOU un premiu lui Carmen Bulz din bani publici.
    Am dat aceste doua exemple pentru ca si-au oferit, amabile, complimente.
    S.a.m.d.
    Sa le faca din banii lor.

    Cavalerii ioaniti au facut CADOURI unor copii.

    P.S. Crede cineva ca, daca as semna cu numele real, s-ar schimba ceva ?
    In conditiile declaratiei lui Carmen Bulz ?
    E interesant de aflat cum a reusit ea sa faca numele judetului ( orasului ) cunoscut dincolo de granitele sale.
    Ca, pe 2011 a produs doar un articol, mai de Doamne-ajuta, despre AG Weinberger…

    • Faceţi, domnule, un memoriu la Primărie, la cine vreţi, cereţi să mi se ia înapoi premiul. Dintre toţi, eu nu merit niciodată niciun premiu. Mă duc şi-l returnez să aveţi pace şi linişte îîn noul an. Eu merit numai hulă, scârbe şi mizerii în fiecare sfârşit de an din cauza acestui premiu. L-am luat ca să nu jignesc pe cine m-a propus şi comisia care mi l-a acordat, dar mă gândesc acum să-l donez tuturor anonimilor frustraţi, obsedaţilor de persoana mea, maniacilor depresivi şi indivioşilor. S-ar putea să nu vă ajungă decât câte un ban, roşu, mic, neînsemnat fiindcă sunteţi extrem de mulţi!

    • Va scapa un amanunt.
      Alin Useriu a comentat la ridicarea premiului:
      ” Sunt foarte uimit sa primesc acest premiu, pentru ca nu am facut nimic anul acesta care sa nu fi semanat cu ultimii zece ani „.
      Subtil si ironic.
      M-as fi asteptat sa aveti o reactie / ca o surpriza placuta / ( pe scena ori in ziarul dumneavoastra ) vis-a-vis de comisia care l-a selectat pe ” muschetarul ” Dorel Cosma pentru premiul de excelenta / 2011 dar si pe dumneavoastra.
      Mi-aduc aminte cat de bine ati punctat aici:
      http://www.timponline.ro/nunta-zamfirei-cronica-despre-cat-de-lung-si-cat-de-lat-e-pamantul/
      Departe de mine gandul ca trebuie sa inapoiati premiul.
      Cu toate ca, fie vorba intre noi, nici nu v-ati imbogatit cu el si nici n-ati fi saracit fara el.
      Material vorbind.

    • Acum cand gustul de agurida s-a mai estompat, nu pot decat sa ma gandesc la ce reactii a avut fostul ministru ce nu doar cu varful degetelor a gustat mierea, cu ambele maini si tot clanul.
      Doar sub masca cavalerului dreptatii, macete, poti sa-ti aplici talentele de neegalat. Tot ce tu nu poti face, la vedere, in judecata celor din jur, ceri altora, care oameni fiind, mai vor sa guste din borcanul cu miere, dar tu esti gata sa infigi sabia in pieptul lor.
      Cat priveste acel preimiu, ca valoare in lei cred ca are mai mica importanta. Dar cand un om, ce aduce bucurie si frumusete in viata acestui oras, te alege pe tine ca simbol al celor pentru care trudeste, nu poti sa-i intorci spatele.
      Asa cum nici eu, draga mecete, nu te vreau in spatele meu, ma tem de talentele tale.

  • Raspund la post scriptumul tau macete. Numele real nu poate defini in aceiasi masura personalitatea cuiva precum un pseudonim. Folosirea unui alonim devine periculoasa, precum si schimbarea pseudonimului la fiecare postare. MACETE, este perfect pentru toate contributile tale, un fost agent federal, o legendă, un tip cu talente greu de egalat.
    Multumim cavalerilor pentru lectia de demnitate.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.