Castelul de la Sărata, de la maghiari la italieni. Povestea unui loc pe care nu l-am ştiut preţui (FOTO)

Juristul Liviu Teofil Someşan a fost apropiatul a doi membri ai familiei Wass, pe care i-a îngrijit la bătrâneţe şi care i-au dat dreptul la o parte din moştenirea lor, mai ales că domnul Someşan s-a ocupat de tot ceea ce a ţinut de retrocedarea clădirii. În plus, din 2002, s-a mutat la castel cu familia lui ca să îl păzească de posibilii hoţi.

L-am găsit, marţi, acasă, în aşteptarea cumpărătorilor italieni care s-au arătat interesaţi de clădirea monument istoric.

Sunteţi de viţă nobilă?

Nu sunt de viţă nobilă, dar întâmplarea a făcut să locuiesc în acest castel. Sunt unul dintre cei care au avut şansa să fie alături de ultimii moştenitori din partea familiei nobiliare, respectiv Wass Gheorghe şi Wass Iudita şi, datorită acestui fapt, s-a întâmplat să locuiesc aici fiindcă m-am mutat să fiu mai aproape de ei, în primul rând, ca să am grijă de ei, dar şi pentru a avea grijă de castel pentru că, altfel, probabil ar fi ajuns la fel ca şi celelalte castele din judeţ care au devenit ruine. Castelul a fost construit în anul 1835, iar numele i-a fost dat după ultimul proprietar nobil, care a deţinut reşedinţa până în anul 1904.

Ce a fost mai întâi aici? Castel dintotdeauna?

Nu. Mai întâi aici a stat familia Jombori, una dintre cele mai vechi familii nobiliare din Ardeal. Jombori Ianos, cel care a venit la Sărata şi a pus la punct acest castel, este originar din judeţul Sălaj, din Jimbor, şi s-a căsătorit cu Rozalia, fiica unui alt conte din zona Hunedoarei, contele Toldi. Au venit aici şi şi-au stabilit reşedinţa şi au cumpărat domeniul respectiv. La început l-au folosit ca un domeniu de vânătoare şi ca reşinţă de vară. În forma actuală, castelul a fost construit destul de târziu. A fost reamenajat între 1890 şi 1900 de contele Lazar Imre, de alfel, aceasta este şi denumirea lui. E prins în patrimoniul cultural. Atunci s-a adăugat turnul şi partea de sud-vest a castelului. S-a mai adăugat o sală de mese şi o bucătărie. Trebuie să ştiţi că ultima contesă care a locuit aici oferea o masă de prânz nevoiaşilor. Era un clopoţel aici şi, la prânz, cei care nu aveau ce mânca veneau pentru o masă, la castel. Mai trebuie să spun că Lazar Imre este fiul din a treia căsătorie a contelui Lazar Gheorghe (din Lăzarea de lângă Gheorgheni), o familie încărcată de istorie. S-a căsătorit cu Irma care, de fapt, era fiica fratelui celui care stătea aici pentru că Jombori Ianos şi Rozalia nu au avut copii. Întreaga avere de aici, de la Sărata, a fost lăsată nepoatei lui, Irma.

Exista viaţă mondenă aici?

Odinioară, la Castelul Sărata era o sală de recepţie în care se organizau, periodic, baluri, doamnele aveau un salon roşu în care se servea cafea, ceai şi lichior, iar domnii aveau o sală specială unde jucau poker şi fumau pipe. Era un dulap în care se găseau tot felul de pipe de toate mărimile şi tot felul de tutunuri pentru pipe.

Şi ce s-a mai întâmplat cu castelul după aceea?

În perioada în care au venit ruşii, castelul a fost vandalizat, s-a scos tot mobilierul şi, cu regret trebuie să spun, s-au scos afară şi au fost aprinse cărţile care compuneau biblioteca castelului într-un număr imens şi de o valoare inestimabilă. După spusele bătrânilor, focul a ars câteva luni. Mii de cărţi erau aici fiindcă nobilii care locuiau aici erau rude prin alianţă şi cu cel de la Arcalia, şi cu cel din Beclean şi era parcă un fel de concurs în a-şi amenaja spaţiul cât mai frumos, a avea valori în ceea ce priveşte cartea. Pot să vă spun că, în spate, era un parc amenajat cu rondouri, statui, arbori rari, aduşi din toată lumea, ca şi la Arcalia.

După ce în România au ajuns la putere comuniştii, clădirea a fost folosită la început de CFR care a cazat în castel muncitorii care lucrau la calea ferată. Apoi, a fost utilizată ca tabără pentru copiii angajaţilor CFR. Ulterior, clădirea a fost dată în administrare Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” şi a funcţionat în incintă Şcoala Generală Sărata. Abia în 1982 a fost dată taberelor şcolare. Tot atunci au fost ridicate 45 de căsuţe, capacitatea de cazare fiind de 200 de locuri pe serie.

Când au reuşit moştenitorii să intre în posesia clădirii?

După 1990, am început toate demersurile pentru a redobândi clădirea în numele foştilor proprietari. Am folosit prevederile Legii 10, dar procedura a fost extrem de anevoioasă. Abia în 2006, Autoritatea Naţională a taberelor Şcolare a emis ordinul de retrocedare. Noi locuim aici din 2002. O perioadă am plătit chirie ca să stăm la Sărata, dar nu am avut încotro fiindcă altfel, probabil, clădirea ar fi fost vandalizată. Ca să putem locui, am făcut multe investiţii, am introdus apă, am racordat clădirea la canalizare în aşa fel încât să putem avea condiţii minime de trai în cinci camere în care stăm din 26 pe care le are castelul. Nu am putut mobila nimic cu ce a fost. Din păcate, din tot ce a fost cândva la Sărata, mobilier, cărţi, tablouri, nu a mai rămas nimic.

Şi de ce vreţi să vindeţi castelul?

Sunt patru moştenitori ai acestui castel. Doi locuiesc în Ungaria şi mai este un domn în Bistriţa, Gheorghe Ştefan Wass. Intenţia noastră este să îl vindem pentru că e greu de întreţinut, ca să-i redai frumuseţea de odinioară ar fi o investiţie extraordinar de mare. Pentru a-i da altă întrebuinţare, gen comercial, nu merită fiindcă ar fi păcat. Probabil că autorităţile locale ar fi trebuit demult să se gândească şi să-l ia în subordinea lor ca să facă aici un centru cultural pentru că e păcat să rămână oraşul fără ea. Sigur că această clădire se va vinde şi probabil altcineva va face cu ea ce va dori.

De unde aveţi oferte?

Avem oferte din străinătate, din Italia. Nu ştiu ce intenţii au cei care vor să îl cumpere. Probabil vor să îşi facă aici o locuinţă. Depinde de cât vor să investească în ea. Valoarea reală a acestei clădiri a fost acum 4-5 ani când a fost cotată la un milion de euro. Valoarea de azi e foarte, foarte mică, un preţ de criză pe care probabil o să-l acceptăm.

Notă: Marţi, domnul Someşan îi aştepta la castel pe investitori ca să încheie afacerea. Astfel, municipiul Bistriţa şi judeţul a pierdut o clădire de patrimoniu care putea găzdui un muzeu, o bibliotecă sau o casă de creaţie.

Aici puteţi vedea o galerie foto!

Interviu realizat de Cristiana Sabău