Povestea mărțișorului, spusă de Arhivele Naționale

”Mărţişorul este şnurul bicolor, alb-roşu, de care se agaţă diferite figurine, simbolizând lupta dintre bine şi rău, dualitatea contrastelor – noaptea cu ziua, viaţa cu moartea, boala cu sănătatea, iarna cu primăvara.

George Coşbuc afirma că mărţişorul trebuie purtat ca „să-ţi apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere, mai întâi frumuseţe ca a lui, apoi veselie şi sănătate, cinste, iubire şi curăţie de suflet…

Ţăranii pun copiilor mărţişoare ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele şi cine nu le poartă are să se ofilească.”

Conform vechiului calendar roman, 1 martie era prima zi din an, moment în care se marca „Matronalia” – o sărbătoare consacrată lui Marte, zeul războiului, al forţelor naturii, al primăverii şi al agriculturii.

La traci, aceleaşi atribute le avea zeul Marsyas Silen, considerat inventatorul fluierului, cultul său fiind legat de celebrarea gliei şi vegetaţiei. Lui îi erau consacrate sărbătorile primăverii, ale florilor şi ale fecundităţii.

Dovezi ale obiceiurilor de mărţişor datează de acum circa 8000 de ani, fapt demonstrat de descoperirile făcute în situl arheologic de la Schela Cladovei, judeţul Mehedinţi, unde au fost găsite coliere de care erau agăţate mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu. Dacii purtau a gât mărţişoarele la gât, confecţionate din pietricele albe şi roşii, roşul simbolizând sângele, soarele şi viaţa, adică femeia, iar albul reprezenta claritatea apelor şi reprezenta înţelepciunea bărbatului, şnurul fiind o îmbinare a celor două culori, care simboliza unirea celor două forţe care dau naştere vieţii. Cele două culori au rămas până azi simboluri ale celor două sexe, ele fiind regăsite şi în pomul vieţii, la nuntă sau la înmormântare.

Una din legende spune că un zmeu a răpit soarele pentru trei anotimpuri, până iarna, când un viteaz l-a înfruntat pe zmeu şi a redat astrul cerului şi oamenilor. În luptă, el a fost însă rănit, iar în locul unde s-a scurs sângele, din zăpadă, au crescut ghiocei, care au devenit, astfel, vestitorii primăverii.

A doua legendă arată că Zâna Primăvară se plimba printr-o poiană, când a observat un ghiocel răsărit, pe care a vrut să îl ajute să crească, îndepărtând zăpada din jurul lui. Iarna a devenit mânioasă şi a trimis un frig teribil, Primăvara a dorit să protejeze ghiocelului şi s-a rănit la un deget, iar sângele i-a curs peste ghiocel, readucându-l la viaţă. Sărbătoarea mărţişorului este celebrată în Europa de Est, din România, până la graniţa Bulgariei cu Grecia.

Fiecare ţară marchează acest moment în conformitate cu propriile tradiţii. La români şi în Republica Moldova există mărţişorul, la bulgari Martenitsa – şnururi sau ciucuri împletiţi, alb-roşii, care simbolizează iubire, sănătate şi fertilitate, în Albania există lidhka – însă aici simbolul este purtat doar de copii – la fel ca în Macedonia – şi doar după 14 martie, până la apariţia primelor rândunele, apoi este agăţat de un copac pentru a alunga spirtele rele.

În Ardeal, mărţişoarele erau agăţate la uşi, ferestre sau chiar pe coarnele animalelor domestice, fiindcă exista credinţa că astfel sunt alungate duhurile rele. În zona Oradei exista credinţa că oamenii devin mai sănătoşi şi mai frumoşi dacă se spală cu apă proaspătă de ploaie în această zi.

Dobrogenii obişnuiesc să poarte mărţişoarele până la sosirea cocorilor, apoi le aruncă în aer, pentru ca astfel să primească o fericire „înaripată”, iar în Banat exista obiceiul ca fetele să se spele cu zăpadă, sau cu apa de pe frunzele fragilor, pentru a fi iubite şi pregătite pentru măritiş.

În zona BISTRIŢEI şi în Moldova, ca şi dincolo de Prut, există obiceiul ca mărţişoarele să fie oferite de fete băieţilor, de 1 martie, pentru ca pe 8 martie băieţii să fie cei care oferă mărțișoare.

Împreună cu mărțișorul există tradiţia de a se oferi și buchete de flori timpurii de primăvară, de obicei ghiocei. Era purtat, în funcţie de zona geografică, până la Măcinici, Florii, Paşte sau Arminderi sau până la înflorirea pomilor, când era aruncat în ramurile înflorite. Izolat se credea că acesta protejează de deochi şi predispune la noroc, bogăţie şi fericire.

Tot în ziua de 1 martie există la noi tradiţia „babelor”: fiecare persoană de sex feminin îşi alege o zi între 1 şi 9 martie, corespunzătoare legendei babei Dochia care a urcat timp de 9 zile şi 9 nopţi cu oile pe munte, fiind îmbrăcată cu 9 cojoace, finalul legendei povestind despre faptul că Dochia moare îngheţată, împreună cu turma ei, din cauza unui ger năprasnic.

Conform tradiţiei, aşa cum este vremea în ziua în care este aleasă baba, astfel vor fi şi doamnele şi domnişoarele: liniştite şi frumoase sau supărate şi urâte.

Nu în ultimul rând, să spunem că la finalul acestui ciclu, pe 9 martie, în zi de sărbătoare a Sfinţilor 40 de mucenici din Sevastia – zi denumită popular numită Moşi, Mucenici, 40 de Sfinţi-există în unele zone ale ţării tradiţia de a bea 40 de pahare de vin.

Şi în zona noastră există Legenda Babei Dochii – Docea, Odocea -, care este înfăţişată ca o femeie rea, care s-a comportat foarte urât cu nora sa, pe care a trimis-o , în plină iarnă să-i aducă fragi. Nora a mers în pădure şi „a prins a se cânta“, a adormit şi a avut un vis, în care o vocea i-a spus să-şi umple „cofa“ cu cărbuni. S-a trezit şi a făcut întocmai cum i-a spus vocea şi coborând la vale, cărbunii s-au transformat în frăguţe pe care le-a dus soacrei sale. Baba când a văzut, de lacomă ce era, a urcat pe munte, pentru a culege toate frăguţele, îmbrăcată în 12 cojoace. Tot suind a lepădat, pe rând, câte un cojoc. Când a ajuns în vârf a venit un frig şi a îngheţat.

Forma mărţişorului e evoluat în timp, dacă la origini era simbolizat printr-o monedă – de aur sau argint – la care se ataşa o sfoară împletită din fire albe şi roşii sau albe şi negre, în vremurile noastre, el este reprezentat de mărgelele colorate, ceramică, flori sau figurine – cele mai cunoscute fiind: coşarul, ghiocelul, potcova sau trifoiul, la care se ataşează un fir bicolor, alb cu roşu.

Cel mai vechi mărţişor din România datează, din anul 1879 şi are forma unei inimi din argint, iar un altul, realizat în anul 1898, are forma unei rândunele aflate în zbor, ambele aflându-se în posesia unui colecţionar din Bucureşti.

Din anul 2017, Mărţişorul a fost inclus pe Lista UNESCO ca patrimoniu mondial imaterial care trebuie protejat. Primăvară senină!

Felicitări din fondul „Iuliu Moisil” și Mărțișor personal, monedă 50 bani din 1910”