Compania M.I.S. Grup, constructorul desemnat să realizeze lucrările de reconfigurare a Axei de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului și la Linia Verde Bistrița, proiecte cu fonduri europene, face o serie de precizări, într-un comunicat postat pe Facebook, cu privire la derularea acestor investiții:
”Din dorința de a informa corect bistrițenii și pentru că vrem să găsim soluții, nu să căutăm vinovați, să ducem la capăt proiecte și să ne bucurăm alături de întreaga comunitate, compania M.I.S. Grup transmite următoarele clarificări importante:
••• Ne dorim să finalizăm toate proiectele cât mai repede, fiind în beneficiul tuturor acest lucru, însă nu acceptăm ca bistrițenii să fie informați greșit.
••• Contractual, în documentele oficiale semnate de către conducerea Primăriei Bistrița, termenul de finalizare a proiectului ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul: str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului, mun. Bistrița” este în data de 04.07.2024.
• Apariția în spațiul public a faptului că, acest proiect trebuie să fie gata în data de 31.12.2023, “în caz contrar municipalitatea este nevoită să restituie Uniunii Europene contravaloarea“ este un neadevăr, dovedit de contractul semnat.
În plus, la nici o întâlnire de lucru nu ni s-a semnalat această situație, noi fiind informați cu ajutorul presei.
• De asemenea, facem precizarea că obiectivul de investiții a fost întârziat pentru o perioadă de un an jumătate întrucât în această perioadă proiectul s-a aflat în faza de evaluare la Primăria Municipiului Bistrița.
• În acest moment, din cauza devierilor de rețele electrice pentru pasajul subteran din zona bdul. Decebal și a sensurilor giratorii, activitatea companiei este suspendată, noi lăsând compania responsabilă de partea electrică să își realizeze contractul.
(𝘮𝘢𝘪 𝘮𝘶𝘭𝘵𝘦 𝘥𝘦𝘵𝘢𝘭𝘪𝘪 𝘭𝘢 𝘧𝘪𝘯𝘢𝘭𝘶𝘭 𝘵𝘦𝘹𝘵𝘶𝘭𝘶𝘪 *)
••• În ceea ce privește proiectul ”Linia Verde”, pentru care, de asemenea, s-a speculat că Primăria Bistrița ar trebui să restituie Uniunii Europene contravaloarea, dacă nu este finalizat până la data de 31.12.2023, informăm bistrițenii asupra faptului că:
• Primăria Municipiului Bistrița a optat pentru o serie de schimbări spontane în proiect asupra cărora constructorul nu are niciun control.
Una dintre schimbările aduse proiectului este reprezentată de alegerea unui alt tip de pavaj pentru trotuarele pietonale.
• În acest moment, Primăria Bistrița este în proces de a demara încă o licitație, fiindcă la prima nu a fost niciun ofertant.
• Licitațiile sunt manageriate exclusiv de Primăria Municipiului Bistrița, iar aceste modificări prelungesc în mod automat perioada de execuție a lucrărilor.
• Legal, în timpul acestor licitații și modificări, compania nu are dreptul să își desfășoare activitatea, iar noul termen limită poate să fie făcut public doar după finalizarea acestor proceduri.
Vrem să ne ducem la îndeplinire proiectele, să vedem că Bistrița se dezvoltă frumos și să găsim rapid soluții. Pentru că avem toată bunăvoința, o echipă de specialiști, dispoziția să muncim și să ne îndeplinim sarcinile contractuale, nu acceptăm să fie speculate neadevăruri.
Pentru a preîntâmpina apariția de informații eronate în spațiul public, Compania M.I.S Grup răspunde presei și tuturor bistrițenilor, în cel mai scurt timp, la adresa de e-mail: office@misgrup.ro
_________________________
* Detalii:
În ceea ce privește obiectivul ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul: str. Gării – bdul. Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului, mun. Bistrița”, menționăm că în conformitate cu Acordul contractual nr. 101/L/06.06.2022, privind lucrările aferente acestui proiect de investiții, Clauza 1, litera q), ”Durata de Execuție a Lucrărilor este de 24 de luni și decurge de la data comunicată prin Ordinul Administrativ și poate fi întreruptă pe perioada de timp friguros (Reglementată prin Normativul C 16/1984 – Realizarea pe timp friguros a lucrărilor de construcții și a instalațiilor aferente) la solicitarea Contractantului”.
Precizăm că pentru acest obiectiv de investiții, Ordinul Administrativ de Începere înregistrat sub numărul 65222/28.06.2022, a fost adus la cunoștința MIS Grup de către Direcția Tehnică din cadrul Primăriei Municipiului Bistrița, prin Serviciul Investiții Căi de Comunicații și prevede că ”În conformitate cu prevederile clauza 33 din condiții generale se emite prezentul ORDIN ADMINISTRATIV DE ÎNCEPERE cu specificarea că acesta intră în vigoare cu data de 04.07.2022, dată de la care decurge termen de punere la dispoziție a Șantierului”.
Având în vedere datele de mai sus, vă informăm că termenul de finalizare al lucrărilor la obiectivul amintit anterior prezentat în spațiul public ca fiind data de 31.12.2023, este unul incorect. Coroborând informațiile din Acordul contractual și Ordinul administrativ de începere, termenul de finalizare este data de 04.07.2024”.
Declarațiile primarului Ioan Turc, într-o conferință de presă:
Din cele relatate incompetența crasă a autorităților. O amarata de lucrare cu bani europeni si autorități incapabile chiar sa comunice oficial. Sunt demarate spre ex în Cluj Napoca lucrări de sute de milioane de euro investiții mari terminate înainte de termen, de calitate. Rusine sa va fie. Dati banii înapoi cu penalizări plătite de amaratii orașului ptr ca ,,specialiștii,, locali sunt reduși.
Ioane, spune-le pe nume că altfel e dezinformare. Incompetența primarului Turc! Lasă „autoritățile” că nu mai răspunde nimeni. Pe contractul de lucrări ultima semnătură, cea fără de care nu se poate și care angajează orașul, e semnătura primarului Turc. Contractul e legea părților. Putea să pună pe contract ce termen de finalizare voia. Primarul Turc știa că nu primește banii din finanțarea europeană dincolo de 2023 și totuși a semnat pe 24 de luni de la data ordinului de începere a lucrărilor fără să țină cont de contractul de finanțare. I-au trebuit încă 6 luni ca să priceapă ce a semnat.
Contractul de finanțare, adică promisiunea de bani europeni, a fost semnat în mai 2020. Când a ajuns Turc în primărie era cu banii pe masă. A durat doi ani de zile, până la semnarea contractului de lucrări și încă o lună până la ordinul de execuție. Asta e competența managerială a domnului Turc. I-a luat mai bine de doi ani ca să semneze un contract extrem de prost și acum vine cu abureli și cu petarde încercând să dea vina pe constructor care ar trebui să facă tuneluri mai repede decât poate primarul să semneze. Că, deh, în 2024 sunt alegeri.
Dar, ghici ce, Ioane. Tocmai ieri a anunțat premierul că o să-i mărească leafa lui Turc cu 50% pentru că lucrează cu fonduri europene. Deci, noi o să plătim toaată viața noastră pentru porcăria pe care a conceput-o Turc pe Decebal și e o să încaseze 50% în plus la salariul nerușinat pe care îl are. Mișto, nu?! Coaliția PNL+PSD+Iohannis.
Așa sa trezit în treabă . Turc să ceară el modificarea pistei de biciclete de pe stada Drumul Cetății să o mute el de lângă canalul de gardă unde era foarte bună și nu încurca pe nimeni pe partea cealaltă a străzii unde distruge trotuarul. Pista de biciclete necesară de pe strada Drumul Cetății deja trebuia să fie construită.
https://timponline.ro/proiectul-de-amenajare-a-pistelor-pentru-ciclisti-pe-drumul-cetatii-schimbat/
Sa dus faima în țară că cei din Primăria Bistrița sunt incompetenți și mincinoși de aceea nu a venit absolut nimeni nici la licitația pentru pavaje nici la licitația pentru apă.
Am aflat întâmplător că de-abia acum Primăria Bistrița a transmis către Aquabis lista cu străzile publice din Bistrița. De ce nu este publicată online această listă cu străzile publice și private din Bistrița și aceasta este ținută la SECRET așa cum sunt ținute toate lucrurile de la Urbanism ?!!!!!!!!!!!
pai ,iubi lu raoul e injinera in constructii !! sa-l consilieza pe nelu!!!nelu ,asculta pe iubi lu raoul ! ce ea stie, e constructoare, …fi atent,,
Păi nu publică lista cu străzile publice și private fiindcă atunci nimeni nu își va lua case sau terenuri pe străzile publice ci își va lua case și terenuri doar pe străzile private 😉
Domnule constructor: va rog exlicati cetatenilor afectati si despre calitatea lucrarilor! Cum reusiti sa iesiti de pe o portiune de santier si sa lasati la fiecare metru lucrari proaste: borduri nealiniate, gramezi pietris, beton intrrupt, asfalt denivelat, etc. Va rog sa luati la pas lucrarile terminate pe hartie cica 35%, si nu faceti 1m fara sa va sara in ochi lucrari neterminate si proaste!!!!
La mine in apartament daca va chemam sa mi lucrati erati zburati in urmatoarea secunda, nu ca sunt pretentios ci CA SUNTETI UN CONSTRUCTOR CETERNAR!!!
Cu asta scapa mis grup de raspundere si vom rzmane cu lucrari neterminate la data de finalizare din contract: asta e o tehnica folosita de constructori in concubinaj cu angajatii statului DD CARE TREBUIE SA SE OCUPE DENEAUL
Dar de organizare de șantier ați auzit, sau nu prea? Sunteți deficitari la maxim la acest capitol, eu v-aș tăia 10% din suma contractuala. Și la recepția lucrărilor as fi mai mult decât exigent…
Se dau termene exagerate pentru orice lucrare și pe parcurs se mai cer și întreruperi, prelungiri etc.
De ce sunt contracte separate pe energie, utilități, construcții etc?
Trebuia să fie un singur contract și firmele în asociere, pe toate acele domenii, ca să se poată corela și să execute în termen de maxim 12 luni, maxim maximorum, fără nici o prelungire!
Rusine sa va fie,incapabililor!!!!Ati ,,arat,,si distrus un bulevard intreg,ati distrus trotuare,cai de acces,afacerile micilor comercianti din zona,ati zadarnicit accesul auto de marfa,pt copii,pt persoanele cu dizabilitati,iar dupa realizarea marețului pasaj veti muta piața sau o inchideti pt reamenajari.
Asa i trebuie primarului daca a lasat la conducerea acestor proiecte importante pentru toti locuitorii Bistritei, numai persoane foarte slab pregatite, care se razboiesc intre ele, dar care nu au minima capacitate de a face lucrurile sa se miste din loc.
Grav este ca dedi primarul vede ca lucrurile nu merg deloc nu ia nicio masura. Pai omule, schimba-i din functii, da-i jos pentru ca sunt sute de ingineri si manageri capabili sa faca ceea ce ei nu pot. Pe langa asta, nici nu au studii necesare pentru a face asta. Mai scoatetii dracului din birou sa vada realitatea jalnica din teren, nu sa stea pe facebook nonstop.
Mai încet Cetățene!
2 ani i-a trebuit lu’ Turc și consilierii lui habarnisti ca să modifice tot felu’ de tîmpenii, după „capacitatea” lor de înțelegere și așa s-a ajuns în situația asta !’Nu inginerii din primărie sunt de vină!
Așa că ciocu mic!
Cine va suporta consecințele?
Să vedeți ce o să ne râdem cu Pasajul Subteran Gării Tărpiului care este prost începând cu caietul de sarcini fiindcă nu face legătura directă super-necesară dintre străzile Rodnei ,Arțarilor și Gării respectiv Industriei cu Dimitrie Cantemir și Tărpiului.
https://timponline.ro/variantele-de-stabilire-a-legaturilor-intre-pasajul-subteran-si-strazile-laterale-analizate-la-primaria-bistrita/
Zorro, de fapt aceasta este povestea ! Un primar care dezinformeaza grav. Pai daca tu sti ca pe contract ai termen in iulie 2024, cum sa vi sa spui ca trebuie gata pana in decembrie 2023 !!!!!! suntem turmentati acolo in primarie?Credeti ca acest constructor are vreun interese sa traga de timp tinand cont ca el este cel care trebuie sa incaseze bani???????????????????? Mi se se pare extrem de grav ca din primarie ies astfel de comunicate total neadevarate! pe cine avantajeaza ele? de ce nu recunosc ca sunt ei prea suciti si ca modifica mereu ceva, ca si intermodalul de la autogara. Tot timpul ei vor altceva desi au fost platiti deja bani pentru alte idei care doar trebuiau continuate! Ce se intampla in oras….este foarte grav…iar primarul sa vina si sa ne minta asa….sa dea vina pe constructor???…. jenant
Unde sunt parcarile alea multe promise?? unde sunt parcurile? gradinile de pe bloc.Singurul lucru a fost sa desfiinteze tot ce a facut Cretu, sa puna un patinoar pe care nu se da nimeni si o statuie in parc. A…si un trenulet care s-a dovedit o porcarie.
Acestea sunt intersecțiile vitale pentru fluidizarea circulație din Bistrița:
https://www.youtube.com/watch?v=XFsOgZgRh9I&list=PLjA9lNX_fbYkVcf5oodOx6s5gxZsn37GI
Cum e turcu si pistolu’.
S-or gasit si s-or adunat ca sa ne f**a noua viata.
Bolojan prima data când a intrat în primaria din Oradea s-a apucat de facut „curatenie”.
Al nostru primul lucru pe care l-a facut a fost un bideu.
Omul sfinteste locul sau se kk în el.
La noi e a doua varianta.
Bălan, Chereji, Turc, Găurean & Co Bistrițeni vă trasmit multe da multe ” Felicitării” !
Balamucul administrației Turc să pe afară. A schimbat spontan proiectul, face licitații la care nu vine nimeni, repetă licitațiile la infinit, bagă în ceață constructorul și apoi dă vina pe el. Păi din cauza primăriei e blocat constructorul să lucreze, nu poți da vina ulterior pe el într-un eventual proces. Dacă-l mai țin mult încurcat pe constructor cu licitațiile lor, or da ei banii înapoi la UE și se lasă și cu pușcărie. Nu-l văd bine pe Turc, e indecis, depășit, dezorientat și nu conștientizează în ce rahaturi se bagă.
Gândiți-vă că specialiștii din primărie 🤣😂🤣😂🤣 au vrut să bage troleibuze urîte și tren urban într-un oraș mic cum este Bistrița 😂🤣🤣😂🤣
https://timponline.ro/ca-sa-nu-transforme-bistrita-intr-un-cobai-la-nivel-national-primarul-ioan-turc-vrea-sa-cumpere-troleibuze/
Bravo Turc!!!Ai mai dat o palmă la k..t:)))) PS .tot specialiștii ți au spus cum trebuie procedat, nu? De fapt fuga după imagine, poze și sindrofii ,nu îți lasă timp să păstorește ograda primăriei. Apropos, Crețu intra primul dimineața și de multe ori ieșea ultimul din primărie. Tu??? Interesant de văzut pontajul primarului, chiar dacă știm că are și „teren ” ,dar totuși nu poți conduce o primărie „în deplasare ” când ai o gașcă de incompetenți în spate.
Cand a avea suficient sange in indtalatie acest Turc sa o dea afara pe mama fundurilor europene, care nici nu stie pe ce lume traieste, al carui dezastru din oras i se datoreaza maxim, lucrurile vor lua o mare intorsatura. Pana atunci orasul va fi mai dezastru decat arata acum.
Pana una alta, aia face din primar ce vrea ea.
@Bistriteanu Tu, măi băiatule, ești în echipa de zgomote a lui Turc. Din aia care nu iau bani pentru postări și vreau să se afirme băgând de vină, dezinformând și inventând. Nici mama nici tata fondurilor europene nu au semnat contractul de lucrări ci primarul Turc. Nu mama lui Turc le spune funcționarilor ce să facă. Turc este responsabil de licitațiile care se fac în primărie și termenii contractuali. Nu are pe cine să dea vina pentru că e semnătura lui peste tot. Dezastrul din oraș i se datorează în totalitate lui Turc!
Au blocat strada Șincai cu benzile de autobuzul asta numai ca-să se plimbe gratis ( adică pe banii noștri ) cei doi pensionari. Incompetenții în loc să asfalteze strada Codrișor au blocato cu obstacolele acelea ridicole numai pentru a nu mai plăti amenzi pentru incompetența lor crasă. 😂
Turc guristul habarnist a cerut modificarea pasajului inutil de pe Decebal care avea doar lifturi și să se pună și scării rulanta ÎNSĂ NUMAI PE URCARE ha, ha Zăbăugule păi ca-să poată urca oamenii ar trebui să și coboare pe scări rulante ASTA ESTE REGULA DE BAZĂ PENTRU SCĂRILE RULANTE.
A început scârba. Povestea este exemplară pentru incompetența crasă care domnește la Primăria Bistrița. Cu contractul de finanțare în mână, semnat pe vremea lui Crețu, domnul Turc a tândălit mai bine de un an de zile și nu a semnat contractul de lucrări. Apoi, știind clar, din contractul de finanțare că dacă nu finalizează lucrarea și plățile până la 31.12.2023, nu primește bani europeni a semnat un contract de lucrări peste această dată. Acum umblă pe la biserici și dă slujbe că poate se-ndură pronia cerească și, printr-o minune divină lucrările se vor finaliza cu luni de zile înainte de termenul contractual.
Nu mai vorbim câte contracte are firma prin Bistrița, ce capacitate și ce interes. E un alt subiect. Se va vedea foarte curând, în 3.04 când se împlinește termenul de 3 ani de zile pe care l-a avut pentru finalizarea lucrărilor la CNLR și ei n-au terminat de înlocuit tabla pe acoperiș și gardul.
Eșecul major al lucrărilor de pe Decebal este exclusiv în responsabilitatea domnului Turc. Din păcate vom plăti cu toții din taxe și impozite toată incompetența, delăsarea, suficiența, aroganța și miserupismul. Acești papițoi politici cred că maimuțăreala și obrăznicia lor sunt argumente suficiente pentru a justifica orice. Păcat că nu vor răspunde personal.
Pe scurt, pe Decebal se face un tunel de care nu are nimeni nevoie, pe care nimeni nu l-a cerut. Dincolo de orice minciuni și motivații este clar pentru toată lumea că se putea renunța la tunelul respectiv așa cum s-a renunțat la intermodal. Primarul a întârziat ani de zile încredințarea contractului de lucrări. Au întocmit apoi un contract în care nu era prevazut un termenul de finalizare corelat cu contractul de finațare. Proiectul este varză. Decebalul se va îngusta cu pista de biciclete realizată în drum. Nivelul trotuarele se va ridica de-a lela. O lucrare extrem de costisitoare, nefuncțională, care a creat un uriaș deranj în tot orașul ani de zile și care în final va fi plătită de bistrițeni!
Așa lucrează conducerea politică a orașului. Ăsta e nivelul de înțelegere și competență a conducătorilor politici a marii coaliții PNL+PSD. Cu atâta au rămas în cap liderii după școlile particulare de la care și-au cumpărat diplomele și școlile de vară de la partid în care și-au exersat obrăznicia. O imensă bătaie de joc!
…scap de taxe si penalizari?
Se vede clar ca primarul si asa zisii specialisti din cadrul Primariei Bistrita sunt captivi in „mainile” acestei firme , care face ce vrea si cand vrea , acoperita de hartii. Astept cu nerabdare parerea Curtii de Conturi si a Oficiului Concurentei , despre platile suplimentare , lucrarile inventate , termenele depasite si in general despre faptul aberant ca toate lucrarile din oras sunt acaparate de catre o singura firma ignorandu-se cu desavarsire principiul concurentei loiale pe piata lucrarilor de investitii. Toata debandada din oras si inconfortul cetatenilor care circula cu masinile , ca si al celor ce umbla pe jos , sunt create numai din faptul ca toate lucrarile din oras sunt executate de aceasta firma care isi permite sa-si bata joc de bistriteni.
Nu este nicio problemă fiindcă vom avea sanie de vară pe Cocoșu și Cartiere care distrug Pădurile din Sudul orașului !
Ne vom da cu săniuța de pe Cocoșu direct în pasaje hi, hi,
https://timponline.ro/stiti-care-este-viitorul-investitiei-de-pe-dealul-cocos-daca-nu-se-face-sania-de-vara/
Ne vedem la proteveeee…
SA SI PREGATEASCA PRIMATUL COSTUMUL
Un recviem pentru orasul distrus va va interpreta Neluzzu ,la vioara .Afisele pentru spectacol vor fi diplomele fotografiate in campania electorala.O sa faca repetitii pe bideu.Reprezentatia va avea loc pe patinoarul minune ,spectatori vor fi consilierii locali,viceprimarii ,consiglierii personali imbarcati in trenulezz care va fi manevrat de consilierul mamut.
Vorba turcului o sa,o sa o sa vom vomm gargara ,gargara la 1/2 din mandat,spor la vorbe turculeț🤗🤗
Spor de proiecte primeste nu numa Harhitecta, dar o multime de experti in fonduri. Dar de departe castigatorii sporurilor sunt persoanele cele mai apropiate de primar, dar si cei pe care Cretu-i preaslavea. Cu alte cuvinte cred ca numa cine nu vrea spor nu ia.
Indiferent ce lupte se duc acest om nu avea ce sa caute la primarie, tu stii ce iq are?
Mic, foarte mic, nici un pipi nu poate face cu el!!!
TRAIASCA R.SR.-SI PARTIDUL -TOT ASA A RMASA MENTALITATEA SI DUPA -33-DE ANI PACAT DE MINTEA VOASTRA .MISCARI DE COMUNISM- SILUCRU DE 2-LEI ASTA VA STA AN GAND VOUA -ATI PRIMIT BANI –FACETI -MUNCITI -NU POVESTI -PRIMARUL DIN BECLEAN DE CAND FA CEVA – DAR VOI VEZI TUNA -NISIP -SI PIATRA -SA POATA CIRCULA -CARUTE . PACAT DE ROMANIA .
După ce distrugi și îngustezi străzile pe cine măsa mai interesează ce pavaj pui mă că tot ca pe hârtoape de ți-se zdruncină capul și căruciorul ?! Acolo este necesar asfalt neted pentru o circulație civilizată.
Chiar a văzut cineva online cum va arăta această ” capodoperă ” de pasaj, de unde până unde duce și la ce este bun ?
Sau poate îl proiectul va fi refăcut așa cum ia ieșit constructorului sau primăriei și cetățeni orașul îl vor vedea numai după ce bazaconia va fi gata și nu se mai poate face nimic ?
Dacă totuși la văzut cineva să posteze acel link aici .
Pasajul n-ai cum sa-l vezi pana nu e gata un proiect tehnic. Rabdare, nu te impacienta.
Dar e fain cum te intrebi la ce ajuta. CA SA TRECI PE SUB LINIA FERATA CU MASINA, capisci?
Ai scos iar botul din bideul primarului ,consilierule?Mai bine spune-i la iubi sa dea zor cu firma de consultanta pe autorizatii de constructii.Ca oamenii platesc taxe de ,,celeritate” .De conflict de interese si trafic de influenta ai auzit? ACUM capisci?
@capisci, Stai că nu înțeleg, îmi dă cu virgulă ?!
Tu spui aici că Pajajul Decebal trece calea ferată și se lucrează la el fără nici-un proiect tehnic ?!
Asta înseamnă că cei din primărie sunt așa proști încât depășesc oricefel de imaginație.