O cursă împuţită cu taxiul. Sau poate chiar mai multe

Oribil, oribil, de o mie de ori oribil! Taximetriştii reprezintă cartea de vizită a unui oraş – una dintre ele – iar cei din Bistriţa spun oricărui turist că suntem un oraş de ţărănoi care mergem la serviciu în şlapi, nu am auzit de săpun şi, cu siguranţă, suntem surzi fie pentru că ascultăm radioul dat la maxim, fie pentru că circulăm cu toate cele patru geamuri laterale deschise şi ni se trage de la curent, fie pentru că urlăm în telefoanele mobile ca şi cum am striga la unii de pe celălalt deal, plecaţi fiind la cosit. Ştiu că vor sări unii şi alţii că nu am voie să generalizez, dar eu sar şi mai sus şi vă spun că, din şapte taxiuri cu care am circulat în trei zile, şase virgulă cinci taximetrişti se încadrau în tablou. Unul singur, om cu şcoală, face excepţie, dar am mers pe o distanţă mult prea scurtă ca să-mi treacă greaţa dobândită de la ceilalţi.

Cei care locuim la oraş şi mergem dimineaţa la serviciu, printre oameni, obişnuim să facem un duş, să luăm pe noi haine curate mai ales dacă avem un job care presupune contactul cu alţi oameni la mai puţin de un metru de noi. Eu, din câte ştiu, şi taximetria e tot un job, iar clientul stă cam la 20 centimetri de cel de la volan. Şoferul ar trebui să-şi înceapă şi el ziua cu un duş, haine curate, bărbierit, after shave, spălat pe dinţi. Nu ştiu cum se face că, la primele ore, unii sunt împuţiţi total, au urme de coji de seminţe în colţul gurii şi, când respiră spre tine, zici că ai băgat direct capul într-un horn. Şoferii put, maşinile put şi zdrăngăne din toate încheieturile, iar cutia aceea de pe bord urlă. Sincer, mi-e foarte greu să înţeleg de ce staţia nu poate fi dată mai încet când există un client în maşină. Chiar trebuie să fim terorizaţi toţi de convorbiri idioate din seria „Colegu’ vezi că nu ştiu ce”? Nu am văzut niciun taximetrist dintre cei cu care am circulat care să reducă din volumul staţiei cât timp eram în maşină. Pot să pricep că, după o vreme în care şoferul o tot aude câte 10-12 ore într-o zi, de fapt nu o mai ascultă fiindcă trece pe altă frecvenţă, însă nu ştiu de ce se consideră că nici clienţii nu aud. Pe mine, personal, mă oboseşte la maxim orice uruială şi am pretenţia, ca una care-şi plăteşte cursa, să nu plec din taxi cu capul calendar chinezesc pe 50 de ani.

Şi tot ca una care dă bani pentru acest transport „de fiţe” –  autobuzul fiind un mijloc de transport banal, cam de patru ori mai ieftin – am pretenţia să fiu scutită de tabloul „un bărbat în şlapi”. În opinia mea, singurul loc în care bărbaţii ar trebui să poarte şlapi este plaja, acolo unde poartă toată lumea şi e o invazie de picioare goale, aşa încât peisajul global te scuteşte de contemplarea detaliului. Altfel, bărbaţii în şlapi şi chiar în sandale sunt dezgustători. La serviciu nu ai ce căuta cu aceste accesorii decât dacă e un caz de 112 şi ai venit direct de pe plajă, ceea ce nu e cazul la Bistriţa, un oraş al pârtiilor.

Apoi, foarte mulţi şoferi de taxi au obiceiul, din câte am observat, ca în timp ce se află la serviciu – ei neavând şefi care să se uite urât la ei – să vorbească la telefoanele lor mobile cu „preteni”, neveste, soacre, iubite, amante, copii, purtând convorbiri infinite şi idioate în care dezvoltă tot soiul de nimicuri pe care nu au capacitatea să le sintetizeze în două propoziţii. În plus, e aproape imposibil de înţeles de ce nu folosesc timpul în care îşi aşteaptă clientul pentru aceste conversaţii fără subiect şi predicat şi de ce consideră că fiecare client merită să fie pedepsit cu o invazie de imbecilităţi transmise pe calea undelor.

Vă spun eu de ce: fiindcă nu există niciun taximetrist care să fi rămas fără autorizaţie/job dacă nu se spală, dacă nu dă încet staţia când urcă un client, dacă nu se îmbracă adecvat locului de muncă şi dacă îşi agresează clientul cu diverse pseudo-probleme personale care suferă amânare. De vină pentru toate aceste aberaţii pe care noi toţi dăm bani e Primăria Bistriţa, cea care a eliberat sute de autorizaţii de taxi oricui le-a cerut, fără să-i pese că îşi face praf imaginea de oraş permiţându-le tuturor ţărănoilor să căruţeze pe unii şi pe alţii de la dreapta la stânga în timp ce le scuipă, strategic, câte o coajă de sămânţă în poală.

Concluzia este cât se poate de simplă: nu ai reguli, ai haos. Pentru verificarea celor prezentate mai sus, le cer consilierilor locali care au votat, cu generozitate, tot soiul de regulamente fictive pe care nu le bagă nimeni în seamă, să circule cu taxiurile din Bistriţa în zilele în care mercurul sare de 30 de grade fiindcă vor urma şi astfel de zile. Apoi, la interpelări, aş vrea să le aud impresiile de călătorie. Cred că domnul Gheorghe Tuţă (PDL) va avea nevoie de vreo şase şedinţe ca să ne spună prin ce a trecut.

Cristiana Sabău