Actualitate

Bistrița trece la carantină de noapte toată săptămâna

Deoarece incidența în municipiul Bistrița a depășit 7,5 la mia de locuitori, ba chiar a trecut de 8, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a ratificat măsurile luate la nivel național, prin Hotărârea nr. 183/11.10.2021 care impune restricții suplimentare.

Astfel, carantina de noapte se aplică pe tot parcursul săptămânii, începând de marți 12 octombrie, nu numai în week-end. Măsura privind restricțiile de noapte se suspendă atunci când incidența scade și devine mai mică sau egală cu 5,5. Mai sus de pragul restricțiilor actuale se mai află doar carantinarea localității.


Restricțiile în vigoare pentru incidență peste 7,5:

* Interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, pe tot parcursul săptămânii, în intervalul orar 20.00-05.00, cu următoarele excepții:

a) deplasarea persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital al Uniunii Europene privind Covid-19;

b) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/ gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

d) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

e) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. De asemenea, pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

* Limitarea funcționării în intervalul orar 05.00-22.00 pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, pe tot parcursul săptămânii. Între orele 22.00 și 05.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu cei cu activitate de livrare la domiciliu.

Prin excepție, unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

* În rest, rămân valabile măsurile stabilite recent. Activitățile în restaurante, cafenele, terase, baruri, cluburi și discoteci, cinematografe, săli de spectacole și/sau concerte, la evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc. – nu mai mult de 200 de persoane), cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, conferințe, săli de sport și/sau fitness, jocuri de noroc, piscine interioare, locuri de joacă pentru copii, săli de jocuri se vor desfășura în intervalul orar 05.00-24.00, cu participarea doar a persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

* Dovada vaccinării sau trecerii prin boală se face prin intermediul certificatului digital.

* La toate acestea se adaugă obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice deschise.

(Foto: Laurențiu Grec)

7 comentarii

  • Așa mă și la mai mare. Cu dedicație pentru speriații de covid. Stați în casă că dacă va-ți vaccinat poate nu muriți de covid. Dar de frică muriți sigur covidioților.

    • Bălălău, ești exemplu de prostie. Dar ai fost primul la comentarii. Bravo! Cu gramatica stai prost. Dar e bine că poți să te exprimi.

  • Usor de spus…
    S-a iesit in strada de ‘enșpe mii de ori…a fost si diaspora ieșită in stradă aici în România…Și????? Ce????
    Poate o revoluție ar mai fi soluția, dar martiri nu mai există…asa că…🤷🏻‍♀️🤷🏻‍♀️🤷🏻‍♀️🤷🏻‍♀️

  • cosmina n ai si tu ce suge?iesi drec la revolutie pt pensii speciale,furaciuni si altele ce le fac politicienii,altfel esti doar o proasta.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui gigi Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS