Actualitate

Cum merg lucrările la Sala Polivalentă din Unirea. Planuri pentru dezvoltarea sportului

(FOTO-VIDEO) ”Lucrurile au prins contur la Complexul Sportiv. Lângă Sala Polivalentă vor fi terenuri de handbal, tenis, baschet și pista de sprint. Avem pe această platformă 650 de stâlpi forați, se ridică stâlpii verticali, apoi se montează grinzile, tribunele și toate celelalte. Lângă Sala Polivalentă vor fi sală de antrenament, minihotel și toate facilitățile necesare. În zonă va fi și stadionul, lângă el baza sportivă Tip 1 care în momentul de față este în licitație la CNI, este una din bazele sportive angajate de FRF împreună cu UEFA cu prilejul Euro 2020. Documentația pentru stadion o avem”, a declarat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, cu ocazia unei vizite pe șantierul Complexului Sportiv din Unirea.

Șeful CJ a menționat că lucrările se derulează în ritm alert și, dacă totul decurge normal, meciurile Gloriei din viitoarea ediție a ligii naționale de handbal feminin se vor disputa în noua sală: ”Sper ca anul viitor pe vremea aceasta să avem șantierul finalizat. Cred că ceea ce a fost mai dificil s-a depășit, partea de ieșire din pământ. Până la sfârșitul lunii noiembrie vor fi ridicați stâlpii și montate grinzile pentru tribune”.

Șeful CJ a spus că, după ce se așează toate lucrurile, va avea o o discuție cu primarul Bistriței Ioan Turc legată de viziunea acestuia în ceea ce privește sportul și preluarea actualului stadion ”Jean Pădureanu”.

”Am văzut că toți candidații au avut în campanie cam aceeași linie, să preia Stadionul Gloria și să îl valorifice. Alegerile s-au terminat, oamenii așteaptă de la noi soluții, iar din partea mea există toată deschiderea unei colaborări în interesul cetățenilor, a municipiului și a județului. Eu nu fac concurs cu Primăria Bistrița, nu l-am făcut nici când era primar domnul Crețu, nu o să-l fac nici cu domnul Turc. Cred că avem înțelepciunea necesară să luăm deciziile cele mai bune. Mare parte din stadionul de lângă parc poate fi păstrat, pistele, pentru sportul pentru toți, trebuie văzut ce tribune mai stau în picioare. Parcul are nevoie urgentă de extindere, pe partea de teren 2 se poate face o pasarelă către Pădurea-parc Codrișor. Deci acel stadion pentru sportul de masă, iar pentru sportul profesionist cred că am putea face aici (n.r. – în Unirea) un nou stadion. Să sperăm că peste doi ani va avea loc un mare eveniment cu ocazia centenarului Gloriei, că până atunci se închid lucruri, se preia stadionul”.

”Din partea mea există toată deschiderea pentru a sprijini în mod concret sportul. Trebuie să ne așezăm cu toții la masă să vedem ce putem face împreună ca sportul să revină acolo unde îi este locul și să dăm tinerilor șansa să facă sport. Echipele mari, de handbal și fotbal, sunt țintele prin care îl atragi pe copil să joace, să facă sport, dar cea mai importantă este baza piramidală pentru copii și juniori, pe ei trebuie să îi aducem la sport. Proiectul Gloria Junior a fost unul de succes de la început, peste 300 de fetițe s-au înscris, din păcate a venit pandemia și lucrurile sunt complicate, dar nu va dura la infinit această situație și vom reveni. Îmi doresc să recreăm o bază foarte importantă pentru toți tinerii din Transilvania care își doresc să facă sport”, a adăugat președintele CJ.

Radu Moldovan a menționat că în Unirea, unde mai sunt prevăzute realizarea unui Aquapark și a unui parc dendrologic, pentru ultimul existând finanțare, se poate dezvolta spectaculos, în următorii trei ani, o zonă de agrement și de sport foarte importantă.

Complex Sportiv în Unirea

În toamna anului trecut, la Bistrița s-a semnat contractul de proiectare și execuție pentru Complexul Sportiv din Wonderland – Unirea, pe 3 hectare (sală polivalentă, pistă de atletism, terenuri de sport), valoarea totală a investiției fiind de 96 milioane lei (20 de milioane de euro), bani de la Guvern. Proiectul este derulat de Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții (CNI). Pentru realizarea proiectării și a lucrărilor a fost declarată câștigătoare asocierea de firme Frasinul – Erbașu (cea care construiește stadioanele Steaua și Rapid) – Dico – Țigănaș.

Sala Polivalentă va fi pe 7.350 mp, cu 2.675 locuri în sală (inclusiv tribună retractabilă de 640 de locuri), iar pentru concerte 5.015 locuri (2.675 în tribune și 2.340 pe teren). Sala va respecta toate standardele europene și internaționale pentru competițiile de handbal, volei, baschet și tenis. Sunt prevăzute 475 locuri de parcare auto și 10 locuri pentru parcarea autocarelor. Prima competiție sportivă în casă nouă este prognozată să aibă loc la finalul anului viitor.

Ce investiții mai sunt în plan în Wonderland: stadion cu 12.000 locuri pentru fotbal, la standarde UEFA (cuprins în ”Lista Sinteză” a MDRAP), bază sportivă ”Tip 1” (teren sintetic de fotbal cu tribună de 500 de locuri, teren de minifotbal/handbal/baschet, cort vestiare) cu bani de la Guvern prin CNI, pistă de alergare și teren de iarbă (din bugetul Consiliului Județean).

12 comentarii

  • Politrucii! De ce n-ai candidat tovarășe la Primarie. Ce treabă ai dumneata cu Parcul, cu Stadionul cu pasarela și padurea Parc? Aveți doi consilieri în CL! Vedeți-vă de lungul nasului și lăsați-i acum pe cei care au obținut votul majoritar al bistrițenilor să vorbească și să acționeze. V-a ajuns 12 ani în care v-ați hîrjonit singurei prin Woderland! Ajunge!

  • Se pare că noul primar Turc și.a intrat tare in mandat…face economie la energie electrică…tot orașul e in beznă……succes!!!

    • Ioan Turc încă nu a fost instalat la Primăria Bistrița deoarece, conform Codului Administrativ, mandatul primarului declarat ales este validat în termen de 20 de zile de la data desfășurării alegerilor de către Judecătorie.
      Mai informează-te înainte să emani tâmpenii, din neștiință sau rea-voință.
      Succes!

  • În occident dezvoltarea se face fara atâta tam tam la presa. Aici fac ceea ce sunt datori să facă si asteapta sa i beatificam ,sa le pupam picioarele. Hai la munca odata ca de aceea sunteti plătiți si mai usor cu pozatul la fiecare fâs .

  • Mie chiar imi place de Radu doar ca la interviu vorbea desore uefa…care e legat de fotbal..federatia europeana de handbal are alta denumire.atit!!!

  • HO, ho , ho ! Izbanda nu apartine nici lu Moldovan nici lu Cretu cel involburat. Daca Parcul Mun. B-ta arata asa se datoreaza Ecologistilor de la PER reprezentati atunci de Toniuc (nu imi face placere sa-l pomenesc) si Balan . Stenogramele de sedinte abunda in CL cu interventiile noastre si o serie de lucrari din proiectul megalomanic si costisitor al celor doi primari nu a mai avut loc. Au fost salvati multi castani batrani de aliniament si chiar 31 de arbori tineri si s-au pastrat peste 500mp de spatiu verde(iarba) prin renuntarea a multor ghidusii idioate. Stiu bine ce vorbesc, am fost la toate dezbaterile din CL pe tema parcului. Nimeni , dar nimeni dintre cetateni nu cunosc in amanuntit toate aspectele legate de parc. PUNCT !!!

  • Ce o sa se întâmple cu centrul intetmodal ca primarul Covit a facut licitatia.
    Cum se va anula aceasta investitie aberantă.
    A avut grija ca transportul sa nu fie pierdut de Transmixt, iluminatul public de Ursa partia.
    No acuma sa te vad primare ce faci cu aberatiile astea.
    Anentie domnule primar pe cine ei langa tine, cu scamatorii de serviciu nu ai sa poti face mai nimic.
    Parca vad ca toate vor ramane la fel inclusiv pupincuristi de serviciu a primariei.
    Iti plang de mila de pe acuma domnule Turc.

  • Un vechi proverb spune că “inteleptul invată din greselile altora, desteptul invată din greselile proprii, iar prostul nu invată niciodată.” Se pare că Radu Moldovan, pe care nu-l dă inteligenta afară din casă nu a invătat nimic din greselile primarului Cretu care a băgat o cărută de bani in pârtia de schi COCOS, desi l-a criticat pentru această investitie păguboasă si inutilă (Vezi: https://timponline.ro/radu-moldovan-sa-ne-asumam-greselile-partia-nu-este-un-proiect-de-succes-nu-a-fost-cea-mai-inteleapta-decizie/)
    Cu toate astea, chelnerul Răducu continuă si el să facă investitii la fel de inutile la poalele dealului COCOS din Unirea.
    Un exemplu de prostie este decizia de a construi încă o sală polivalentă la Unirea în conditiile în care Bistrita mai are una chiar in oras . In schimb Bistrita nu dispune de o sală de festivităti adecvată pentru un oras resedință de județ. Chiar si asa, din moment ce ai o sală polivalentă în oras de ce să mai faci una când eventual cu acei bani ai fi putut să faci un bazin olimpic acoperit sau chiar un patinoar artificial acoperit pentru diversificarea competitiilor sportive găzduite la Bistrița.
    Pe de altă parte, s-a dovedit că tot a lui Răducu este si ideea idioată a mutării stadionului „Jean Pădureanu” din parcul orasului pe păsunea din Unirea, desi la un moment dat, ca un laș el l-a scos în fată pe Cristian Niculale să facă anuntul si evident acesta a încasat reactiile de dezaprobare din partea bistritenilor scandalizati de această imbecilitate : (Vezi:https://timponline.ro/ce-sanse-sunt-sa-apara-blocuri-in-locul-stadionului-jean-padurean/)
    Asta nu inseamnă să nu se amenajeze un complex sportiv in Unirea care să includă doar terenuri si dotari pentru practicarea sportului de masă si care să fie conceput dupa modelul Complexului Sportiv Gheorgheni din Cluj-Napoca, realizat de primarul Emil Boc, cu fonduri guvernamentale prin CNI tocmai in perioada guvernării PSD. Ca dovadă că dacă ai argumente se poate.
    Vezi: https://complexsportivgheorgheni.ro/

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Remus Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS