Actualitate

Echipa anti-Băsescu a înfruntat ploaia ca să îi ceară, din nou, să plece

Din marea masă de manifestanţi care a strigat în iarnă împotriva preşedintelui Traian Băsescu au mai rămas doar 11, cât o echipă de fotbal. Luni, protestatarii s-au adunat în faţa Prefecturii şi au continuat să îi ceară demisia.

În ciuda ploii reci de toamnă, manifestanţii s-au adunat, luni, la 19.00, în faţa Prefecturii Bistriţa-Năsăud şi au început să strige: „Ieşiţi din casă dacă vă pasă!”. Chemarea s-a dovedit a fi în zadar fiindcă nimeni nu s-a mai alăturat grupului de 11 persoane care cerea de sub umbrele demisia preşedintelui Traian Băsescu, de a cărui revenire în funcţie a luat act şi Parlamentul în aceeaşi zi.

Protestatarii, în frunte cu medicul Marius Pop şi cu sindicalistul Viorel Viţelaru de la Sanitas, au strigat „Jos Băsescu!”, au fluierat şi au fluturat un steag tricolor. Ei au ţinut să îi amintească preşedintelui că poporul l-a demis.

Potrivit jandarmilor, începând de marţi este autorizat un protest anti-Băsescu şi la Şintereag, unde promit să se adune zilnic zece persoane. Acesta trebuia să înceapă luni, dar a fost amânat pentru ziua de marţi.

   

23 comentarii

  • Domnul prof. Claudiu Sular, cum de nu a venit???? Si-a primit tainul sub forma postului de director la Scoala gen.2, si ii ajunge oare? Totusi, poate merita o palarie mai mare, si pentru faptul ca in iarna erau mai multi (printre care si dansul).
    Poate va mai ganditi doamna manager scolar general, si gasiti ceva mai bun pentru dansul, chiar daca spuneti ca s-a incheiat calendarul schimbarii directorilor (mai ganditi-va deasemenea si la asta).

  • Domnule Ioan, nu fiti rau ! Claudiu este in concediu. Dumneavoastra credeti ca noi iesim pentru eventuale recompense ? Va inselati ! Eu, cred ca e vorba de constiinta, consecventa, educatie civica, libertate de exprimare… Nici acum nu pot uita ,cum pres. Basescu indemna la BOICOT propriul popor(era in joc postul sau) si apoi, multumea ungurimii, ca l-a ascultat ! Dar, sa auzim numai de bine !

    • in ce lume traiti? In lumea mea, oamenii din jur muncesc mult, pe bani foarte putini, ce nu le ajung mai mult decat sa plateasca facturi la energie, impozite, putina mancare, sa-si poarte la scoli copiii, atata cat pot material. Muncesc cate doi parinti si ani de zile nu-si mai permit nici o pereche de pantofi daca un copil merge la facultate. In lumea mea vad o multime de oameni care se duc sa spele dosul batranilor straini, sau scarile si vasele, pe plantatiile de catraveti si in viile nemtilor, munci pe care strainii nu vor sa le faca, daca au un copil sau doi. Intrebatii pe ei, ca sunt multi, despre munca. Intrebati-i pe oamenii din fabrici daca sunt multumiti ca muncesc mai greu ca nemtii ca nu este tehnologie, si la preturi la fel de mari sunt platiti cu a zecea parte, pe vanzatoarele care stau in picioare cate zece ore pe zi, fara concedii, pentru 7-800 de lei. Cine va da dreptul sa va erijati in singurii oameni harnici? Sa-i acuzati pe toti romanii de lene? Poate da, traiti dumneavoastra intamplator inconjurat de putori, dar asta nu va da dreptul sa generalizati.

    • lucrezi la stat 100%, in romania din 19 mil lucreaza doar 4,5 mil din care 2,5 sunt bugetari…..banii de la buget sunt produsi doar 2 mil ceilalti 2.5 intorc niste bani produsi de cei 2 mil…. cum sa mearga ceva bine in romania daca toti vor la stat?….. sa nu intelegi ca nu inteleg necesitatea statului……dar ei nu aduc bani din alta parte pentru salarii!!!!!

    • si mai continui [daca imi dati voie] , salariul unui muncitor in privat este mult mai mic decit al unui bugetar. e corect ?????cind eu si altii iti fac tie salarul ….cum sa iei tu [bugetarule] mai mult ca mine/ ???? e un caritas la nivel national care se finanteaza cu bani de la Fni , si care se va rupe cit de curind , indiferent daca vom mai imprumuta sau nu . de ce ??? fiindca trebuie sa dam banii imprumutati inapoi ..si cu dobinzi …si in Romania nu se mai produce mai nimic . intelegeti ???? sfirsitul e aproape . acum depinde doar de BNR cit va mai tine acest fir de ata intins . poate . dar cu ce costuri si cu ce urmari. le vom vedea si trai in ani care vin !!!!

  • Domnule IOAN,nu fiti rau ! Claudiu este in concediu. Dumneavoastra credeti ca noi iesim pentru eventuale recompense? Poate, noi mai credem in libertatea de constiinta,de expresie, consecventa, civism ! Eu ,nu pot uita, cum pres. Basescu indemna la BOICOT propriul popor, (ca un adevarat barbat) si apoi, multumea ungurimii, pentru ascultare ! Personal, imi doresc un adevarat sef ,om de stat, model de moralitate, respectabilitate, onestitate, modestie… Sa auzim numai de bine !

    • da dl. Doctor………si marmota invelea ciocolata [ca ce sa faca]. Doamneeee…..mare e gradina domnului …….si mic e gardul …….si usa deschisa !!

  • II vedeti? Ii cunosc pe torti. Sunt oameni deosebiti, care inca mai spera ca romanii se vor trezi, oameni care mai spera ca democratia poate exista si cer politicienilor sa nu-si tradeze poporul. Nu reprezinta desigur Bistrita si nici nu au aceasta pretentie, altfel ar sta ca si restul in case si si-ar vedea de vietile lor. Se reprezinta pe ei insisi, nu se resemneaza, au curajul sa-si strige revolta, sa se lase scuipati de PDL-isti, atacati de presa cumparata , de lumea preponderent basista in care ei sunt nevoiti sa faca zid. Da, sunt oameni deosebiti care stiu ce vor de la politicieni, pentru ca le pasa.

    • alina….faci politica….daca faci politica atunci nu ai dreptul sa generalizezi ideile tale despre lume si viata ……si asupra mea!……mai sus mi-ai cerut sa nu acuz pe romani de lene…….tu nu poti sa intelegi un roman din tabara adversa (NU FAC POLITICA NICI UNUI PARTID….TOTI FAC POLITICA OPORTUNISTA SI DE INTERES) ……si in romania nu se face decat politica de interes

  • Domnule Horia, etc… acum inteleg cum de a rezistat Ceausescu 25 de ani ! De ce nu iesiti sa va sustineti idolul ?

    • Care idol ???Basescu ??? Gresiti. Daca noi nu iesim in strada , asta nu inseamna ca sintem Pdl -isti, sau Basisti sau cum mai spuneti dvs. Sintem oameni si daca nu iesim in strada. Daca nu sintem cu voi , nu inseamna ca automat sintem cu ei . daca puteti sa intelegeti , ma astept de la dvs. sa intelegeti ca aveti o pregatire ….cred !!! si ma scuzati ca am intervenit si am raspuns eu in locul dl .Horia. dar e o enormitate sa ne bagati in oala Pdl-ista, asa ca vreti dvs. intelegeti ?? inca odata ,scuze !!!

    • Nu te mai semna cu DR.pentru ca un doctor nu are timp sa fie mitingist de serviciu.Esti un medic de duzina ce spera ca regimul ,,rosu,,sa-l recompenseze pt fidelitate cu o functie de director,asa cum se practica in toate domeniile in aceasta perioada.Te inseli din pacate pt ca zilele stangii neocomuniste sunt numarate.Perii doi morti,un plagiator si un repetent si inca o echipa de penali.Priveste-te in oglinda si ai sa vezi un personaj de toata jena,in opozitie cu oEuropa civilizata si o America disperata de tendintele de derapaj a conducerii statului roman.Dar toate au o limita !

    • stimate domn ….eu i-am spus asta demult [de la mitingurile din iarna] dar el, nu si nu . el Batman….Batman….Batman !!!! asa ca ce sa-i mai faci ????. intre doi pacienti mai baga un miting ……..si asa mai departe , facem revolutia medicala . si mai vrem sa avem doctori adevarati ca in tarile civilizate. in veci vecilor !!!!amin

  • Domnule SATRAPU, eu nu v-am jignit ! Imi pare rau ca mi-am expus public, crezul, dorintele, sentimentele…De acum inainte,voi pastra doar pentru mine , ceea ce gandesc ! Va doresc multe „succesuri „!

    • Si acestia sunt oamenii carora dumneavoastra le doriti binele. Din pacate intre ei traim. Abia asteapta sa scuipe, arunce laturi, sa mictioneze peste orice gest iese din „normalul”lor. Obisnuiti sa linga acolo unde puterea dobandita prin aroganta , furt, inselatorie, aduce suficienti bani, pana in Europa civilizata si America disperata, pe care multi dintre ei le cunosc de pe harta probabil. Este dreptul lor sa linga in continuare, nu il puteti lua. Nu au putut 7,4 milioane. Aici, in patria lor, cu atat mai putin puteti astepta bun simt. Bistrita ramane totusi, judetul in care, in afara de Mica Ungarie Tranasilvaneana, Basescu are cei mai multi sustinatori.

    • Mie imi vrea binele ???? mie ??? cum ??? nu pot sa cred ….fara iesirile lor mi-ar fi mers rau ?? mare e gradina……..etc..etc..etc….si poarta e descisa !!

  • L-ai suparat distins domn Satrapu. acum n-o sa mai comenteze. ce ne facem ?? ce neagra zi . acum va trebui sa se descurce cum poate . . ce nasol !!!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui raul adrian Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS