Actualitate

În ce fază sunt lucrările la parcarea etajată de pe strada Ion Minulescu

Lucrările la parcarea etajată (demisol plus parter) de pe strada Ion Minulescu (zona C.R. Vivu) din Bistrița, investiție a municipalității în valoare de 5,7 milioane lei, sunt în plină desfășurare.

”Avansează lucrările la noua parcare etajată de pe strada Ion Minulescu. Se toarnă pereții exteriori parcării, urmează să fie turnată șapa de la demisol și placa peste parter”, spune primarul Ioan Turc.

Aleile de acces la blocuri și parcările existente în zona Ion Minulescu adiacentă cu C.R. Vivu urmează să fie reamenajate. Prin realizarea parcării se va asigura un număr de 88 locuri de parcare (incluzând și amenajarea unor locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități), care să deservească parcarea autovehiculelor rezidenților și vizitatorilor ocazionali. Aici va exista și o stație cu două posturi de încărcare pentru autovehicule electrice. Proiectul include amenajarea cu spații verzi, alei pietonale, corpuri de iluminat și mobilier urban.

22 comentarii

  • Mulțumim domnule primar că v-ați gândit și la noi. Aici ne întrecem venind de la servici care sa prindem un loc pe vreo margine. Când va fi gata poate ne încap și cei care vin în vizita. Respect!

    8
    40
    • Chiar şi la marginea oraşului în Cocoşu fotbalul este mult prea aproape de oraş , fotbalul ar trebui să fie mutat în comuna Livezi că tot au avut ei un primar fotbalist.

      12
  • Politia locala se face ca nu vede faptul ca oamenii isi abandoneaza masinile pe strada C.R.Vivu (zona ITM) si raspund la sesizari cu “n-avem ce face” “n-au oamenii unde parca” desi in zona sunt multe stradute si parcari disponibile in intervalul 8-15.

    Cu masini lasate pe carosabil, pe trotuar, la intersectii pe pista de bicicleta, cu autobuze care circula pe acolo, e un accident pe cale sa se intample. Asta pe langa galagia claxoanelor, motoarelor turate, coloanelor interminable inspre podul jelnii, spatiul verde stricat de masini

    27
    11
    • Numai Parcarea Supraterană Etajată Eminescu poate rezolva criza gravă a locurilor de Parcare din Centru , toate parcările acestea dosite greu acesebile nu ajută cu nimic Centru oraşului viitorul primar va reuşi să o construiască dacă actualul nu a fost în stare.

      64
      7
    • Mie mi se pare cea mai mare neruşinare posibilă ce vrea să facă Lazani. Vrea să demoleze Stadionul ” Jean Pădureanu ” inclusiv tribuna veche monument unde Jean Pădureanu a muncit o viață după care să-i facă statuie lui Jean Pădureanu acolo undeva printre resturi.
      Este similar cum ar fi să demolezi casa natală a unui erou național şi undeva într-un colț să-i face o statuie pe care să se uşureze păsările.
      https://timponline.ro/primaria-bistrita-pregatita-sa-cumpere-anul-viitor-stadionul-jean-padureanu-si-sa-demoleze-o-parte-din-el/

      116
      17
    • Dacă tot vrea el să-i facă statuie lui Jean Pădureanu poate să-i facă în Parcu Mare unde sunt destule locuri pentru statui nu trebuie să demoleze stadionul pentru asta.

      43
      4
    • Nu este nici-o problemă că dărâmă stadionul şi pune în locul lui statuia regelui Mihai ” mare făuritor „.

      32
    • Nu se poate amplasa în Parcu Mare statuia lui Jean Pădureanu dacă dă Trenulețul Turc peste ea atunci ce ne facem

      35
    • Jean Padureanu a pus umarul la distrugerea fotbalului romanesc si voi vreti sa-i faceti statuie.
      Meciurile Gloriei din perioada lui Padureanu erau o rusine. Erau doar blaturi.
      Padureanu a inceput sa se creada „Lord”, apelativ pe care i-l dadeau lingaii care probabil si acum ii duc dorul.

      Padureanu a facut parte din gasca care a falimentat fotbalul si i-a distrus viitorul, si a facut din el mascarada care este astazi.

      Pacat ca a murit ca merita sa mai stea 50 de ani in puscarie pentru cat rau a facut sportului romanesc!

      N-o spun eu, o spun jucatorii si jurnalistii sportivi din acele vremuri:
      https://youtu.be/7BBMxbuM4c4?si=rLtkJkr3lFKRlmso

      Distrugeti ruina aia de stadion si extindeti parcul, sa se poata bucura de locul ala orice bistritean, nu doar cativa nostalgici ramoliti.

      10
      43
    • Nici-o echipă de fotbal din Bistrița nu va ajunge la performațele unde a fost Gloria lui Jean Pădureanu pe stadionul din Parcu Mare pot să facă un stadion nou cu sute de loje unde să stea toți graşi care au făcut sport doar când se uitau la televizor că nici cu binoclu nu se vor apropia de aceste performațe.

      25
      3
    • radule, Nimic mai simplu pentru ca să se bucure orice Bistrițean de stadion el nu trebuie distrus deoarece logic dacă-l distrugi nu ai cum să te bucuri de el poți doar să regreți ce tâmpit ai fost, soluția este la mintea Cocoşului nu ăla de la marginea oraşului la granița cu comuna Livezi , soluția este foarte simplă să se DESCHIDEȚI PORȚILE LA TEREN. Opțional să se dea şi o mână de var că în rest stadionul arată foarte bine.

      29
      1
    • Chiar dacă Gloria Dumitra ar avea toti cei mai mari jucători de fotbal din lume tot ar fi degeaba fiind finațată de la Consiliu Județean maxim ar putea ajunge doar în Linga 2 deoarece mai departe nu are voie aşa că este imposibil şi să viseze la performațele Gloriei lui Jean Pădureanu.

      15
    • Fotbalul trebuie scos în afara oraşului nu are ce căuta într-un oraş civilizat. La marginea oraşului în Cocoşu este locul cel mai bun pentru fotbal.

      12
      4
    • Asta cu fotbalul în afara oraşului o înțeleg însă nu înțeleg aia cu Bazinul de Înot în afara oraşului unde nu pot să ajungă copiii , asta cu Bazinul în afara oraşului trebuie să fie propunerea lui Bălan & co că numai ei sunt aşa tâmpiți să propună aşa ceva că de la Turc nimeni nu are mari aşteptări. Iarăşi ne-a luato înainte Becleanul care şi-a fãcut Bazin de Înot nou în mijlocul oraşului.
      https://timponline.ro/studiile-pentru-bazinul-olimpic-de-inot-la-licitatie-investitie-de-175-mil-lei/

      25
      1
  • Este necesară o parcare în Piața Mică cu intrare auto din Piața Centrală pe strada Alber Berger şi ieşire auto în Piața Centrală pe strada Vasile Naşcu.

    25
    1
  • Zidul Cetății este cea mai veche și valoroasă parte a Bistriței .
    Zidul cumva a reușit să scape tuturor dezastrelor, pe porțiuni a reușit să scape de decretul pricipelului Austriac carea vrut să-l dărâme integral, a reușit să scape furiei comuniștilor însă se pare că nu reușește să scape de acești noi administratori inconștienți ai orașului. Zidul Cetății trebuie restaurat și pus la adevărata valoare printr-un sistem de lumini monumental. Pentru protejarea lui trebuie interzis accesul autovehiculelor pe străzile Dogarilor, Mihail Kogălniceanu, Ecaterina Teodoroiu și Barbu Lăutaru, și trebuie încurajat pe aceste străzi doar accesul pietonilor și bicicliștilor, împreună cu pista de biciclete și aleia de pe valul de pământ de apărare din Parcu Mare vor face o buclă agreabilă de plimbare cu bicicletele și pietonală. Aceste străzi pot fi incluse în traseul Turistic de timp Urme de Pași numit ” Pe urmele Cavalerilor ” care cuprinde străzile Dogarilor-Mihail Kogălniceanu- Ecaterina Teodoroiu-Barbu Lăutaru-C R Vivu-Bisticioarei-Crinilor-I Slavici- Subcetate până la ruinele primei Cetăți a Bistriței de pe Dealul Cetății acolo unde se vede acum antena de telefonie mobilă.
    https://www.youtube.com/watch?v=pVN89ZQt0hQ

    20
  • Când şi-a făcut acolo ITM-ul sediu de ce nu şi-a făcut locuri suficente de patcare?
    Cum să ai tupeul să controlezi pe alți când tu ca instituție nu eşti în regulă.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.