La mulţi ani, Bistriţa! Se împlinesc 750 de ani de la prima atestare documentară a oraşului

Holistic
În 16 iulie se împlinesc 750 de ani de la prima atestare documentară sub acest nume a oraşului Bistriţa (1264), care îşi datorează într-o mare măsură geneza, evoluţia şi caracteristicile fizice colonizării germane medievale. Prima menţiune a localităţii - Nosa - datează din 1241. Zilele Bistriţei vor avea loc în luna august.

Aşezarea s-a închegat şi s-a dezvoltat ca urmare a faptului că în regiunea din colţul de nord-est a Transilvaniei, intrată la începutul evului mediu între posesiunile regale, fundus regius, au fost instalaţi flandrezi, valoni, saxoni, bavarezi, care vor fi cunoscuţi ulterior sub numele generic de saşi, înzestraţi cu o serie de drepturi şi libertăţi care le-au conferit un statut social şi economic privilegiat, proces care s-a petrecut după mijlocul secolului al XII-lea. Prima menţiune a localităţii datează din anul 1241 când codicele mănăstirii Echternach menţionează între aşezările distruse de către mongoli şi „oppidum Nosa”, numele dat de către colonişti aşezării întemeiate pe malul râului Bistriţa. Ulterior s-a generalizat numele preluat de la localnici, Bistriţa (Bistritz, Bezterce, Bystriche).

Invazia mongolă din 1241 – 1242 a distrus în mare parte regatul ungar. Deşi saşii au făcut tot ce au putut pentru a rezista, multe aşezări ale lor au fost distruse. Înaintea invaziei multe oraşe transilvănene au fost fortificate şi erau dezvoltate economic. Multe erau apărate de către Kirchenburgen – biserici fortificate cu ziduri masive. Expanisunea rapidă a oraşelor populate de saşi a dat Transilvaniei numele german de Siebenbürgen şi Septem Castra în latină, făcându-se referire la şapte din oraşele fortificate: Bistriţa, Sibiu, Cluj, Braşov, Mediaş, Sebeş, Sighişoara. Nu se ştie cu exactitate care din cele şapte localităţi săseşti a stat la originea denumirii Siebenbürgen, („Şapte Cetăţi”), existând azi opinii diferite asupra statutului pe care l-au ocupat aşezările săseşti care au alcătuit iniţial numele. Bistriţa este atestată documentar prima oară ca oraş, sub acest nume, în 16 iulie 1264.

Între anii 1325-1329, în urma presiunii saşilor, regele Carol Robert a acceptat o reformă administrativă, în locul comitatelor formându-se scaune şi districte, entităţi juridice şi administrative tipice în regatul ungar pentru grupuri privilegiate cu drepturi de autonomie. Prin poziţia sa geografică Bistriţei îi este consacrat statutul de centru al regiunii beneficiară de privilegii, Nösnerland. De altfel, în cele mai timpurii izvoare care menţionează aşezarea, legate de invazia mongolă de la 1241, era înregistrată sub numele de Nosa, figurând în şirul localităţilor importante, opido (târg) Nosa, care au avut de suportat pierderi majore. După acest dramatic moment localitatea, intrată sub autoritatea unui comite regal, se reface rapid şi la cea de-a doua invazie din anul 1285 reacţia comunităţii bistriţene va fi mult mai bine coordonată. Prezenţa ca reprezentant al regalităţii a unui comite, atestat documentar la 1274, presupune şi existenţa unei mici fortificaţii în care acesta îşi avea reşedinţa, documentele înregistrând un „turn de piatră” care era situat cel mai probabil în extremitatea de nord-est a aşezării medievale, nu departe de mănăstirea franciscană, şi care va fi inclus mai târziu în sistemul de apărare al oraşului. Astfel poate fi explicată planimetria cetăţii, consemnată în planul din anul 1736, cu un turn, fostul donjon, înconjurat de ziduri şi şanţuri, resturi ale mai vechilor centre de putere.

O dată cu întărirea forţei sale economice şi a sporului demografic susţinut, Bistriţa devine un oraş liber regal care beneficia de toate drepturile şi obligaţiile conferite de acest statut, între care şi acela de a se apăra prin ziduri şi de a întreţine o armată proprie. Bistriţei îi este recunoscut statutul de civitas prin acordarea, de către regina Elisabeta, la 30 decembrie 1330, a privilegiului de a fi judecaţi de judele „ales de ei dimpreună şi din mijlocul lor” şi a dreptului de liberă trecere pentru negustorii şi mărfurile produse şi comercializate de dânşii. Prin actul amintit erau deschise larg căile pătrunderii mărfurilor breslelor bistriţene pe pieţele regatului şi recunoscută cetăţenilor săi autonomia juridică. Ulterior, acordarea dreptului de târg anual (1353) a potenţat forţa economică a oraşului. Privilegiul acordat de către regale Sigismund de Luxemburg, în anul 1366, prin care locuitorii Bistriţei primesc dreptul la alegerea anuală “ după deopotriva lor învoire a tuturor, judele şi juraţii”, oraşul având dreptul la pecete şi stemă proprie , simboluri caracteristice unui oraş liber. Ridicarea fortificaţiei de zid se apreciază a se fi demarat după 1349, dată la care Bistriţa figurează în documente cu titlul de civitas, fiind definitivate sub forma unei incinte continue de zid după 1400. În acest mod Bistriţa se alătură celorlalte oraşe libere regale înconjurate de sisteme de apărare proprii: Sibiu, Braşov, Sebeş, Sighişoara, Mediaş şi Cluj. Documentele rămân oricum obscure în privinţa acestei etape a sistemului de apărare al oraşului. Singurul document care vorbeşte de zidurile şi turnurile oraşului, muri et aedificia fortalitii, datează din anul 1438, prin care regina Elisabeta atrăgea atenţia asupra stării de ruină în care se găsea fortificaţia, solicitând lucrări de reparaţii şi întărire a incintei.

Aflaţi sub protecţia şi grija reginei Ungariei, bistriţenii devin cei mai importanţi negustori din zonă intermediind comerţul dintre Transilvania şi Moldova. În acest sens, regele Ludovic de Anjou a acordat Bistriţei la 1352 dreptul de a ţine „tîrgul cel mare” de Sf. Bartolomeu, organizat timp 15 zile în luna august, în jurul bisericii din Piaţa Centrală. Burgul este declarat „oraş liber regal”, un statut ce îi conferea autonomie economică, juridică şi politică, inclusiv dreptul de a avea un blazon. Stema veche a Bistriţei cuprinde un cap de struţ încoronat cu potcoavă în cioc – simbol al comerţului şi coiful regal al regelui Ludovic de Anjou, cu scutul regatului şi al casei de Anjou [2]. În anul 1465 regele Matia Corvin a acordat bistriţenilor dreptul de a dărâma vechea cetate şi să fortifice întreaga localitate. Cele 22 de bresle ale oraşului formate din aurari, măcelari, fierari, dogari, rotari, funari, etc reuşesc să fortifice burgul cu ziduri de piatră de circa 10 m înălţime şi 1,5 lăţime. Exteriorul zidurilor este dublat de un şanţ cu apă care alimenta şi morile din întreg oraşul.

Cum Bistriţa nu s-a găsit în prima linie de rezistenţă aflate în calea primejdiilor, sistemul său de apărare s-a păstrat în formele impuse de arhitectura militară de factură gotică şi renascentistă, spre deosebire de alte burguri nevoite să-şi adapteze permanent sistemele de apărare în funcţie de evoluţia tehnicii de război şi a armelor de foc. Chiar dacă din vechea cetate nu s-au păstrat decât nişte mici fragmente evocarea elementelor care au format unul din cele mai puternice sisteme de apărare din Transilvania medievală poate sugera amploarea eforturilor materiale şi umane investite în afirmarea şi păstrarea libertăţii şi autonomiei urbane. Zona vulnerabilă a cetăţii care nu era dublată de mlaştini şi heleştee era practic zona dintre cele două porţi din partea de vest a oraşului unde însă existau un sistem de două rânduri de canale cu apă care îngreuna un acces frontal spre zidurile fortificaţiei.

Apărarea oraşului cădea în sarcina cetăţenilor, porţile având câte un paznic care avea misiunea de încasare a taxelor şi supraveghere şi semnalizare a evenimentelor. Aceştia locuiau de obicei în turnul porţii. În caz de război sarcina supravegherii şi apărării zidurilor revenea breslelor. În 1542 s-a hotărât ca fiecare cap de familie să facă pe rând de pază la porţi, iar în anul 1639 s-a decis ca paza să fie asigurată în permanenţă de fiecare om din fiecare centurie. Pregătirea cetăţenilor pentru apărare era asigurată prin desfăşurarea unor exerciţii militare. Erau organizate trageri cu armele de foc, anual de Rusalii. Aceste trageri au fost stabilite a se desfăşura în şanţul dintre cele două ziduri ale fortificaţiei, între Poarta Ungurească şi Spitalului. La adăpostul acestor ziduri bistriţenii construiesc începând din 1480, în Piaţa Centrală, unul dintre cele mai lungi ansambluri arhitecturale medievale din estul Europei, cu arcade la parter, ansamblul Sugălete (Sub gălete). Cele 13 case au fost nucleul economic al oraşului unde negustorii şi meşteşugarii îşi vindeau produsele. Între străzile largi care porneau din Piaţa Centrală şi zidurile cetăţii au fost trasate scurtături, străzi înguste, pietonale care parcurg oraşul pe direcţia nord-sud – ele aveau numele turnurilor sau a breslelor care apărau orasul dar azi se numesc simplu „pasaje”. Centru istoric al Bistriţei păstrează 22 de pasaje, cel mai mare număr de pasaje între burgurile Transilvaniei.

Un alt eveniment remarcabil îl constituie anul revoluţionar 1848, când Bistriţa devine un adevărat câmp de luptă între armatele austriece şi trupele maghiare. După al doilea război mondial s-au produs mutaţii importante în configuraţia oraşului şi a zonelor de locuit, acestea se vor extinde iar pe de altă parte, zona exterioară a oraşului va fi ocupată de amplasarea noilor unităţi industriale.

În urma reorganizării administrativ-teritoriale din anul 1949 atribuţiile comunităţilor orăşeneşti au fost preluate de Comitetul Provizoriu al oraşului Bistriţa până în anul 1950 când a luat fiinţă Sfatul Popular al oraşului Bistriţa, iar, în anul 1968, Consiliul Popular Bistriţa. În anul 1979, orasul Bistriţa a fost ridicat la rangul de municipiu.

Bistriţa păstrează azi 54 de monumente de arhitectură, situri arheologice şi monumente sculpturale de interes naţional / internaţional şi 145 de interes local. Între acestea, Biserica Evanghelică din Piaţa Centrală este cel mai reprezentativ simbol arhitectural al oraşului.

Surse: Wikipedia, Primăria Bistriţa

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. Asociația BISTRIȚA CIVICĂ

    La mulți ani Bistrița! La mulți ani bistrițeni! Dedicăm acestui eveniment deosebit din viața orașului nostru Basm Festival! Așteptăm toți bistrițenii să participe la această manifestare culturală inedită pentru Bistrița. Detalii pe site-ul http://www.basmfestival.ro

    (0)
  2. Johann Dieter Krauss

    Foarte bine si corect mentionati in articol ansamblul de cladiri „Sugalete” ca fiind „unul dintre cele mai lungi ansambluri arhitecturale medievale din estul Europei, cu arcade la parter”. Din pacate acest ansamblu este aproape in intregime acoperit de o vegetatie abundenta (chiar daca sunt bolnavi copacii) si ramane ascuns in frumusetea sa rara privitorului. Crengile copacilor au ajuns sa se sprijine de peretii fatadelor partial restaurate si ameninta sa prejudicieze aceste fatade nemaifiind nici macar toaletizati in ultimii ani, daca nu inlocuiti cu o vegetatie de mici dimensiuni care ar scoate in evidenta ansamblul acesta unic. O masura de genul celei descrise si propuse mai sus ar veni in intampinarea valului crescut de turisti care ne viziteaza centrul istoric, scotand in evidenta un element cu care niciunul din orasele medievale ale Transilvaniei nu se poate mandri.

    (1)
  3. Nicholas Kazan

    Lăsând la o parte istoria, și urâțenile cu care ne-a blagoslovit perioada comunistă, Bistrița este un oraș frumos și intim, cu certitudine mai plăcut decât alte orașe din Ardeal. Noile pasaje amenajate cu pavaj de piatră vor arăta bine. Dar cel puțin patru din pasajele înguste, de un metru lățime, ar trebui desființate. Ochiul și nasul se revoltă, iar dacă cineva se încumetează să le străbate, s-ar putea procopsi cu un câcăcel de rom pe talpi…
    Iar despre Codrișor, Dom Primar… ia-ți gândul și mâna de pe frumosul Codrișor. Aici a fost acum 750 ani și tot aici trebuie să fie în 750 de acum. Să nu-l pângărim!

    (0)
  4. horst

    Macar anul acesta cand se implinesc 750 de ani de la prima atestare documentara a localitatii, Zilele orasului Bistrita trebuia sa fie tinute in jurul datei de 16 iulie astfel incat sa fie marcat cum se cuvine acest important jubileu. Numai ca dupa ce in urma cu cativa ani a mutat locul de desfasurare a Zilelor Bistritei , din centrul orasului (cum este in toate orasele care se respecta), in targul de vite de la Viisoara, anul acesta, Zilele Bistritei au fost programate pentru zilele de 22-24 August, dupa mintea unui primar incult in capul caruia este o mare nebuloasa.E ca si cum ar vrea sa-si arate nostalgia dupa perioada comunista si dupa ziua de 23 August, cu care Bistrita nu are nici o legatura. De altfel, nu demult voia sa aduca la Bistrita statuia unui lider comunist chinez, starnind o reactie de consternare in randul locuitorilor orasului. Daca tot a mutat zilele orasului in August, ar fi avut macar o ratiune sa le fi programat de Sf. Maria cu care ocazie putea fi reluat si targul de 15 zile cunoscut sub numele de BULGIUL ANUAL.

    (0)
  5. un contribwuabil

    platiti impozite pentru ca bistrita sa arate si mai frumoasa!(dupa aprecierile.deprecierele de mai sus se vede ca se voteaza si….numele indiferent ce scrie)

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.