Profesoara Ileana Rus și modul ei miraculos prin care dă viață naturii moarte

Profesoara de biologie Ileana Rus, care a ieșit la pensie în urmă cu aproape două decenii, și-a descoperit o pasiune care îi ocupă timpul și înfrumusețează și viața celorlalți: realizează colaje din plante presate, adevărate opere de artă.

”Armonii vegetale” se numește expoziția cu 36 de tablouri realizate de doamna profesoară Ileana Rus în tehnica Oshibana. Unul dintre ele, poate cel mai drag și mai apropiat de suflet, este făcut din petalele unor trandafiri pe care i-a primit în dar de la fiul domniei sale stabilit în California, SUA. I-au venit prin curier, dar a ținut neapărat să-i păstreze pentru toată viața.

De când aveți această pasiune?

Am lucrat în învățământ, iar în 2008 m-au pensionat fiindcă eu nu aș fi plecat de lângă copii pentru că au fost sufletul meu. În primul an de pensie totul era altfel, aveam mult timp liber. Oricât lucram acasă, în grădină, nu a fost suficient și trebuia să înlocuiesc activitatea cu altceva și am încercat să fac ceva să-mi ocup timpul și pentru suflet și să rămân conectată la natură, de unde a venit și salvarea mea. Avem ghiocei în grădină și, într-o primăvară, am presat un buchet de ghiocei și mi s-a părut că aș putea lucra cu plante presate, așa că am întrebat internetul. Am găsit că se poate, dar nu am cunoscut tehnica Oshibana, arta japoneză de a crea tablouri folosind flori și frunze presate. Am căutat și am găsit foarte multe informații, am citit tot ce am găsit. Am început mai întâi cu semne cu carte – și am simțit că îmi place, că pot să fac mai mult – am trecut la felicitări, apoi la tablouri.

Cum procedați? Adunați flori, frunze?

Da, am un depozit. Ieșirea după plante este tot o bucurie. Am ieșit pe toate dealurile din preajma Bistriței, am admirat natura și am adunat tot ce aveam nevoie, inclusiv scoarță de copac, dar nu i-am decojit, nici vorbă. Am îndrăznit apoi la tablouri care sunt de fapt colaje din materiale vegetale pe care le adun: petale, sepale, tulpinițe, flori, frunze. Am învățat că verdele, clorofila, nu rezistă în timp. Când mi-am dat seama de acest lucru, am lăsat plante-martor să pot compara mereu ce plante găsesc cu ce am. Cu cele care s-au decolorat nu am mai lucrat. Tot ce am făcut am făcut pentru suflet. Nu pot să mă depart de lucrări. Nu repet ceea ce fac fiindcă mereu apare ceva, un sentiment, o amintire, iar acestea trebuie să le exteriorizez.

Unele lucrări mi se par mai triste, altele mai vesele.

Da, ca viața omului, dar eu lucrând mă bucur întotdeauna. Îmi pun muzică atunci când lucrez, iar asta îmi dă pace. Plantele acestea, crezând atât de mult în ele, îmi împrumută ceva din armonia naturii. Ceva mă impresionează la ieșirea în natură, iar mintea caută un punct de pornire. Am o idee, dar nu îmi place să fac nici măcar o schiță fiindcă nu o pot respecta. Am fragmente și de câțiva milimetri, iar dacă am un astfel de fragment potrivit pentru lucrare, îl plasez chiar dacă nu e locul lui acolo fiindcă acest fragment schimbă totul. Sunt tablouri la care lucrez chiar și două luni. Eu lipesc plantele pe carton, dar am citit că japonezii lipeau aceste fragmente de plante pe săbiile samurailor fiindcă ei aveau încrederea că astfel vor câștiga lupta, că natura le dă energie și putere. Cred și eu asta.

Există o plantă care vă inspiră cel mai mult?

Aș vrea eu, dar toate mă ajută. Am învățat că nu floarea cea mai frumoasă și nici frunza perfectă sunt cele mai bune. Caut ceva care are o pată, ceva imperfect, care are o poveste. A fost greu până am descoperit asta, dar sunt convinsă că mai am multe de descoperit și îmi voi îmbunătăți tehnica. O să încerc să mai lucrez, cu toate că devine mai greu odată cu înaintarea în vârstă.

Ce mesaj aveți pentru cei care caută un mod de a-și ocupa timpul?

Le-aș recomanda această muncă, dar îi avertizez că cere foarte multă răbdare, migală și dragoste pentru natură.