Actualitate

Program special la Tribunal din cauza alegerilor

Tribunalul Bistriţa-Năsăud, implicat în procesul de alegere a administraţiei publice locale aduce la cunoştinţa opiniei publice programul după care se va desfăşura activitatea instanţei.

Tribunalul Bistriţa-Năsăud aduce la cunoştinţă publică faptul că în perioada 28 aprilie 2012 – 1 mai 2012 în vederea asigurării desfăşurării în bune condiţii a atribuţiilor ce revin instanţei în temeiul Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată activitatea instanţei se va desfăşura după următorul program:

 – registratura instanţei va fi deschisă zilnic în perioada mai sus menţionată între orele 9,00 – 12,00;

 – eventualele contestaţii formulate în temeiul dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 67/2004, republicată, pot fi depuse şi prin fax la numărul 0263-23.15.09.

Contestaţiile vor cuprinde elementele prevăzute în art. 52 alin. 3 din Legea nr. 67/2004, republicată.

 – recursul împotriva hotărârii date în contestaţie se depune la instanţa competentă să o soluţioneze, sub sancţiunea nulităţii.

Recursul poate fi depus direct la registratura instanţei în intervalul orar 9,00-12,00 sau oricând prin fax la nr. 0263-23.15.09.

În vederea realizării în bune condiţii a procedurii de citare, contestatorii sau recurenţii, după caz, sunt rugaţi să indice în cuprinsul cererii şi datele de identificare a mijloacelor de comunicare cum ar fi numărul de telefon, numărul de fax, adresa de poştă electronică.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.