Actualitate

Proiecte europene printre care Linia Verde, pistele de cicliști și axa cu pasajul, prelungite

Consiliul Local Bistriţa a fost convocat în şedinţă extraordinară joi 7 decembrie, online, pentru a aproba o serie de proiecte prin care se prelungește implementarea unor investiții cu bani europeni derulate prin POR 2014-2020.

Este vorba de modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1, a Colegiului Tehnic ”Grigore Moisil”, a Grădiniței cu program prelungit nr. 3 și a Creșei nr. 3, Linia Verde, amenajarea pistelor de cicliști, reconfigurarea axei de transport public pe traseul str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului.

Conform instrucțiunilor AMPOR, beneficiarii care solicită prelungirea duratei proiectelor peste data de 31.12.2023 trebuie să facă solicitările până cel mai târziu la data de 10.12.2023, pentru a permite operarea modificărilor.

“Reabilitare și modernizare Școala Gimnazială nr. 1”, în valoare de 26.518.360,10 lei, se prelungește până la 31.08.2024. ”Lucrările din contractul de lucrări nr. 31/L din 14.04.2020 sunt finalizate, urmând a fi stabilită data recepției la terminarea lucrarilor. Pentru asigurarea funcționalității proiectului, Primăria Bistrița a încheiat contractul de lucrări nr. 97/L/24.07.2023 având ca obiect realizarea suprafeței sportive pe terenul de sport al corpului D în valoare de 267.515,42 lei fără TVA, care nu poate fi realizată în sezonul rece, motiv pentru care se estiomează că aceste lucrări vor putea fi recepționate până în 30.06.2024”, explică municipalitatea.

“Reabilitare și modernizare Colegiul Tehnic ”Grigore Moisil”, corp A, B şi C”, care are o valoare de 47.911.933,86 lei, se prelungește până la 31.07.2024: ”Stadiul fizic al lucrărilor  pentru acest obiectiv (ambele contracte) este de  86,8%. Lucrările  rămase de executat, care nu pot fi finalizate în anul 2023, sunt lucrări de amenajare exterioară și punere în funcțiune a echipamentelor. Valoarea lucrărilor rămase de executat sunt neeligibile, fiind asigurate din bugetul local. Finalizarea lucrărilor și  efectuarea recepției la terminarea lucrărilor se estimează că vor fi finalizate până la 31.04.2024”.

”Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit nr. 3 și Creșa nr. 3” – 12.690.131,08 lei, proiect prelungit până în 30.09.2024: ”Până la 31.12.2023 se vor executa lucrări care acoperă valoarea cheltuielilor eligibile din contractul de finanțare, urmând ca până la 31.07.2024 să se realizeze și celalte lucrări aferente amenajărilor și rețelelor exterioare, aprovizionarea / montajul echipamentelor, amenajări ale căilor de circulație și sistematizarea verticală”.

”Linie verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau normă de poluare redusă”, proiect de 90.319.775,65 lei, se prelungește până în 31.12.2024: ”Stadiul fizic al lucrărilor  pentru acest obiectiv este de 81%. Finalizarea lucrărilor, remedierile și efectuarea recepției la terminarea lucrărilor se estimează că vor fi finalizate până la 31.08.2024. Valoarea lucrărilor rămase de executat sunt neeligibile, fiind asigurate din bugetul local”.

”Amenajare piste de ciclişti în municipiul Bistriţa – Etapa 1” – 27.407.472,91 lei, proiect prelungit până în 30.06.2024: ”Stadiul fizic al lucrarilor este98%. Lucrările rămase de executat pe anul 2024 constau în marcarea pistelor în intersecțiile mari, punerea în funcțiune a sistemului de bikesharing și încheierea contractului de administrare a acestuia. Se estimează finalizarea lucrarilor si  efectuarea receptiei la terminarea lucrărilor până la 31.03.2024”.

”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul: str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului” – 70.826.075,05 lei, prelungit și etapizat până la 31.12.2024: ”Proiectul intră în categoria celor care pot fi etapizate, ceea ce permite decontarea cheltuielilor eligibile prin Programului Regional Nord-Vest 2021-2027. Stadiul fizic al lucrărilor este 55%. Se estimează terminarea lucrărilor și efectuarea recepției până la 30.08.2024”.

Totodată, Consiliul Local aprobă documentațiile pentru ”Dezvoltarea infrastructurii edilitare, de tip apă și apă uzată în zonele urbane funcționale ale municipiului Bistrița”, în vederea depunerii proiectului pe PNRR (10.597.846,44 lei fără TVA pentru extinderea rețelei de distribuție a apei cu cu 6,7 km și extinderea rețelei de canalizare cu 5,3 km).

25 comentarii

  • Dar UE , mai da bani , daca termenele de finalizare aferente acestor proiecte le prelungeste Consiliul Local Bistrita? Numa intreb? Din pacate constat ca unii elevi care sunt inmatriculati la „Liviu” n-au avut parte sa vada , decat de departe , cum arata cadirea principala. Primarul , specialistii din primarie si desigur unii consiliei locali par a fi captivii firmei MIS si aproba orice li se cere. Multe din lucrari sunt cu termene depasite de ordinul anilor , nu se platesc penalitati pentru neincadrarea in termene , dimpotriva se tot suplimenteaza cu lucrari care nu sunt necesare iar cele necesare se amana „sine die”. Motive se gasesc oricand chiar daca sunt fara acoperire (contract incheiat in iulie la care lucrarile nu se pot face iarna ! nu e de ras?). Printre altele as vrea sa stiu ce s-a intamplat cu dalele si bordurile montate de putini ani si care erau suficient de bune pentru oras ? Unde s-au dus , daca s-au utilizat pentru trotuarele unor strazi marginase sau in curtile domnilor ? Iertata-mi fie constatarea dar treaba seamana oarecum cu „vaccinurile” …Tot comandam dale si borduri din „piatra naturala” , ori sunt necesare ori nu sunt. Motivatia ca sunt mai estetice nu sta in picioare. D-l primar Turc este dator (cel putin mie ca alegator si bun platitor de taxe si impozite!) sa spuna din ce cariera s-au extras dalele si bordurile cele estetice si in ce ateliere s-au fasonat , de arata asa bine. Altfel sustinerea dansului are „picioare scurte”…

    81
    6
    • cum poti sa faci comparatii asa de aiurea, atata poti sau esti doar rau intentionat? vaccinurile au fost comandate din bani de la buget, dar dalele noi sunt prinse pe bani europeni, deci nu vad logica ta pe nicaieri

      8
      79
    • Bistrițenii aşteptau parcări în Centru şi în schimb primesc pasaje subterane anapoda 😂

      77
      1
  • Să vedeți ce o să ne mai râdem pe banii noştri şi dacă se va face aiureala de pasaj subteran Gării Tărpiului 🤣😂🤣😂🤣

    172
    15
  • Fraiere, abia astept sa se mai faca inca trei pasaje in punctele indicate de mine.
    Cred ca se vor tine cont de ele in viitorul apropiat.
    De aceea functioneaza DEMOCRATIA PARTICIPATIVA .
    Ce sti tu mai mult de a te semna ca un papagal, crezi ca imi faci in ciuda ?

    13
    129
    • Ignor !
      Ai de la oameni din Bistrița un profund ignor nu avem cu cine discuta o ți în continuare cu prostiile tale fără nici-un argument plauzibil .

      81
      4
    • Nasol este pentru Turc fiindcă Bălan reuşeşte cu prostiile sale să-l tragă la fund şi pe el.

      65
      4
  • Cu adevarat este nasol pentru unii cititori analfabeti functionali care citesc degeaba si comenteaza aiurea fara sa faca diferenta intre un pensionar civic si un domn Primar ales de mii de cetateni.
    Voi nu ati invatat ce inseamna implicare, propuneri intr-o DEMOCRATIE PARTICIPATIVA deoarece nu va duce mintea .

    8
    97
  • Cate din proiectele la care se cere prelungire sunt executate de celebra MIS Grup? Intreb asa, pentru un prieten, nu pentru mine.

    34
    1
  • Dacă Consiliei Locali vor vota din nou la comandă orbeşte ca până acum să fie conştienți că devin complici la aceste tâlhări .

    53
    1
  • Doresc sa raspund d-lui care spune ca sunt rau intentionat. Nici vorba sa fiu rau intentionat . Dimpotriva ma doare sa vad ca se risipesc atatia bani publici degeaba. Treaba cu dalele si cu bordurile care se inlocuiesc seamana cu schimbarea mobilei bune in momentul in care vecinul tau si-a achizitionat ultimul model . Faci si tu la fel ca sa fii la moda dar te imprumuti la banca satisfacandu-ti un capriciu de moment si platind apoi rate , multi ani. Comparatia cu vaccinurile am facut-o pentru ca nu stie nimeni cand se opresc comenzile de inlocuire a dalelor si bordurilor. Apoi intocmai ca si in cazul vaccinurilor acele dale si borduri au fost platite de bistriteni. Acum le mai platesc o data. Asadar , stimabile domn crezi ca poti risipi banii pe care-i primesti de la mama (UE) si trebuie sa ai grija numai de banii tai? Altfel , atat m-a dus mintea dar sper ca odata si odata se va face lumina in ce priveste risipa banului , cu referire la dale si borduri. Daca nu , nu! Nu pot sa fac mai mult (de atat).

    39
    1
  • Pasajele din Oradea ( cele 6 din articol) , asa cum se vede pe filmare sunt cu mult mai mari ,incap 10 pasaje ,precum groapa din Decebal.Comparatia nu-si are rostul.
    Prin ele vor circula masini nu pietoni si vor fi finalizate pana in 31 Decembrie , pentru a nu pierde finantarea de la UE.
    La cum se lucreaza in Oradea se vor incadra in termen.
    Primarul nostru ne asigura ca Bistrita nu va pierde fondurile europene, chiar daca depaseste termenele.
    O fi stiind dansul ceva ce nu stiu cei din Oradea?

    14
    • Mamă ce moace de prosti au consilieri din poza ( cu exceptiei Augustei ) nici nu ne mai miram atunci ca Bistrita a ajuns in halul asta.

      12
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.