Cultură

IPS Andrei, în Bistrița-Năsăud în a doua și a treia zi de Paște

Conform tradiției începute acum mai bine de zece ani, IPS Andrei – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului va oficia Sfânta Liturghie la Bistrița în a doua zi de Paște.

Luni 17 aprilie, de la ora 10.00, ierarhul va sluji la Biserica Protopopiatului Ortodox ”Intrarea în biserică a Maicii Domnului” (de la Coroana).

Cu această ocazie, Corul Appassionata (dirijor Francisc Mureșan) va prezenta o serie de piese corale religioase în Sfânta Liturghie Arhierească.

Marți 18 aprilie, în cea de-a treia zi de Paște, IPS Andrei se va afla la Biserica ”Sfânta Cuvioasă Paracheva” din Sântioana, comuna Mărișelu.

În Sâmbăta Mare, IPS Andrei i-a vizitat pe vârstnicii din centrele sociale ale Arhiepiscopiei Clujului de la Târlișua, Maieru și Cușma. Cu acest prilej, ierarhul le-a adresat sfaturi și îndemnuri duhovnicești, i-a binecuvântat și le-a oferit ouă roșii, cărți de rugăciune și iconițe cu Învierea Domnului.

Pastorala de Paște a IPS Andrei, citită în toate bisericile Arhiepiscopiei în prima zi de Paște:

ANDREI

Din harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului,

Preacucernciului Cler, Preacuviosului Cin Monahal şi dragilor noştri credincioși, urări de pace și bucurie cu prilejul Sfintelor Paști

Pacea vine de la Hristos Dumnezeu

„Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu”. (Ioan 14, 27)

Iubiți credincioși,

În ziua învierii Sale din morți, seara, Domnul Iisus Hristos S-a arătat ucenicilor Săi. Ne spune Sfântul Ioan că, „fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii, şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!” (Ioan 20, 19). Marele dar al păcii, Mântuitorul l-a oferit Ucenicilor Săi.

Ce poate fi mai prețios ca darul păcii și armoniei care se revarsă din sânul Sfintei Treimi? Proorocii Vechiului Testament, care-L așteptau pe Mântuitorul, Îl numeau „Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5), iar în împărăția pe care El va întemeia-o „lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte; juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica şi puii lor vor sălăşlui la un loc, iar leul ca şi boul va mânca paie. Pruncul de ţâţă se va juca lângă culcuşul viperei şi în vizuina şarpelui otrăvitor copilul abia înţărcat îşi va întinde mâna.” (Isaia 11, 6-8). Se înțelege că toate aceste metafore se referă la pacea absolută ce va domni între oameni în împărăția Domnului Hristos.

La nașterea Mântuitorului, „s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 13-14). După Înviere, consemnează tot Sfântul Evanghelist Luca, cum o face și Sfântul Evanghelist Ioan, „pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă!” (Luca 24, 36).

Domnul Hristos este Domnul păcii, El întemeiază împărăția păcii veșnice și universale. El aduce „pacea între noi și Dumnezeu, pacea sufletului pătruns de lumina harului, pacea dintre oameni care sunt frați întreolaltă, pacea între popoare, care fac parte din marea familie umană, pacea întregii făpturi, pacea cosmică[1].

Pacea aceasta e un dar de la Dumnezeu, însă pentru a se menține, ea pretinde angajarea tuturor oamenilor, și în special a creștinilor. Ea cere conlucrarea cu Hristos, Domnul păcii. Fiecare creștin trebuie să fie un luptător pentru pace, așa cum îi recomandă Sfântul Pavel lui Timotei: „urmează dreptatea, credinţa, dragostea, pacea, cu cei ce cheamă pe Domnul din inimă curată” (II Timotei 2, 22).

În spiritul învățăturii lui Hristos creștinii doresc pacea, caută pacea, pășesc pe drumul păcii și luptă pentru pace în comuniune cu toți oamenii din lume care doresc pacea. Biserica, și-n primele veacuri creștine, când erau mari frământări, a propovăduit pacea și înțelegerea între creștini și între toți oamenii din lume.

Sfântul Igantie Teoforul, în scrisoarea sa către Efeseni, ne spune că „nimic nu-i mai bun ca pacea, în care încetează orice război al celor cerești și pământești[2]. Sfântul Vasile cel Mare zice că pacea „este acest mare și minunat bun” și că „nimic nu este asemenea ei”[3]. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur precizează că „atât de mare bun este pacea încât fii ai lui Dumnezeu sunt cei care o fac și o clădesc[4]. De fapt, zice Însuși Mântuitorul: „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9).

Iubiți frați și surori,

Pacea este scumpă pentru sute de milioane de oameni, care doresc să-și ducă viața în liniște și să se bucure de zilele pe care le dă Dumnezeu. Libertatea, egalitatea, dreptatea, frățietatea, conlucrarea, sunt virtuți și valori dorite de toți.

Și, în consens cu cele enunțate, nu sunt oare absurde și catastrofale războaiele, inclusiv cel din Ucraina, purtat între oameni de aceeași cultură și credință? Războiul constitue „una dintre cele mai grave și îngrijorătoare probleme ale omului, în special în epoca noastră. Experiența celor două războaie mondiale, șirul nesfârșit de conflicte armate ce le-au urmat, precum și existența mijloacelor de distrugere, care pot face să dispară… nu doar neamul omenesc, dar și orice urmă de civilizație de pe fața pământului[5], trebuie să ne dea de gândit.

Și pentru că ne aflăm la Paști, noi creștinii ar trebui să punem la suflet îndemnul Sfântului Ioan Damaschinul: „Ziua Învierii! Și să ne luminăm cu prăznuirea, și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem: fraților și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le[6].

Iar dacă căutăm sursa neînțelegerilor și ciocnirilor dintre oameni, să-l cităm pe Sfântul Iacov: „De unde vin războaiele, şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre? Poftiţi, şi nu aveţi; ucideţi şi pizmuiţi, şi nu puteţi dobândi ce doriţi; vă sfădiți şi vă războiţi, şi nu aveţi pentru că nu cereţi. Cereţi, şi nu primiţi pentru că cereţi rău”(Iacov 4, 1-3).

Războiul este o încercare tragică a omului, creat de Dumnezeu să trăiască în „iubire, pace și demnitate. Înstrăinarea de Dumnezeu este înstrăinarea de iubire și pace. Mai mult, este înstrăinare și de fundamentul demnității umane. Când omul se înstrăinează de Dumnezeul iubirii și al păcii… se înjosește pe sine însuși și se afundă inevitabil în tulburare și pieire”[7].

Mântuitorul, Domnul Păcii, e categoric în sentința Sa: „toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” (Matei 26, 52). Iar pe noi ne învață „să trăim în pace unii cu alţii” (Marcu 9, 50). Sfântul Pavel știe că nu întotdeauna lucrurile depind de noi: „Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii” (Romani 12, 18).

Pentru omul zilelor noastre, unica opțiune rațională este pacea, dacă vrea ca viața să meargă în continuare. Înainte vreme se considera că războiul oferă o ultimă soluționare a diferendelor. Astăzi, realizăm că războiul este irațional, că un al treilea război mondial ar duce la distrugerea totală.

Ca să evităm războiul, trebuie eliminate cauzele care duc la război: nedreptatea, asuprirea, exploatarea, desconsiderarea drepturilor omului și alți factori care cultivă conflictele. Sfântul Pavel, pe bună dreptate, ne îndeamnă: „Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12, 14). Iar Sfânta Liturghie o începem cu invocările: „Cu pace, Domnului să ne rugăm… Pentru pacea de sus și pentru mântuirea sufletelor noastre… Pentru pacea a toată lumea…[8]. La sfârșitul, ei zicem: „Cu pace să ieșim[9].

E minunat condacul Slujbei Învierii, care și el amintește de pacea adusă de Hristos: „Deși Te-ai pogorât în mormânt, Cel ce ești fără de moarte, dar puterile iadului ai zdrobit și ai înviat ca un biruitor, Hristoase, Dumnezeule, zicând femeilor mironosițe: Bucurați-vă! Și Apostolilor Tăi pace dăruindu-le, Cel ce dai celor căzuți ridicare[10].

Suntem convinși că Domnul Hristos ne cheamă să fim „făcători de pace”, să ne rugăm pentru pace, să fim cu atitudinea noastră pacifistă contaminanți și pentru alții. Sunt conștient că aceste cuvinte ajung la dumneavoastră, cei ce sunteți credincioși și căutați biserica, dar cine știe dacă nu vor ajunge și în alte medii și la cei ce pot opri războaiele?

Dreptmăritori creștini,

Dumnezeu, prin Proorocul David, ne zice: „Fereşte-te de rău şi fă binele, caută pacea şi o urmează pe ea” (Psalmul 33, 13). Cei ce-și pun problema vieții spirituale serios caută pacea și sunt convinși că nu armele, ci dragostea creștină va birui.

Este notorie „legenda spicelor care au biruit săbiile”, din folclorul iudaic[11]. Un tânăr se căsătorise cu fiica unui comerciant de spice. Tânărul a fost însărcinat să transporte un snop de spice într-un oraș îndepărtat. Pe drum, o bandă de hoți s-a aruncat asupra lui și i-a cerut să le dea snopul de spice. Tânărul a refuzat, iar hoții au scos săbiile și l-au atacat. Dar tânărul a luat un spic din snop și l-a aruncat asupra hoților. Spicul a început să strălucească ca aurul și a început să reverse o lumină foarte puternică, ca de fulger. Hoții s-au speriat și au fugit, iar tânărul și-a continuat drumul. Niciodată săgețile, sau alte arme, oricât de rafinate ar fi, nu vor izbuti să îngenuncheze spicele, simbol al muncii creatoare. Confruntarea dintre două concepții de viață nu se hotărăște pe câmpul de luptă, ci pe terenul spicelor care oferă oamenilor bunăstarea, care oferă oamenilor pâinea cea de toate zilele.

Este clar că spicele au biruit săbiile, au biruit armele și au adus pacea. Iar Domnul Păcii este Însuși Iisus Hristos. Din făina obținută din spice se face Sfânta Cuminecătură. Sfântul Pavel ne întreabă retoric: „Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos” (I Corinteni 10, 16).

În spiritul păcii aduse de Hristos este scrisă și poezia „Cântecul potirului”[12], care ne prezintă poetic prefacerea pâinii, roada spicelor, în trupul lui Hristos. „Podgorii bogate și lanuri mănoase / Pământul acesta Iisuse Hristoase / E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu / Privește-Te-n vie și Vezi-Te-n grâne / Și sângerează-n struguri și frânge-Te-n pâine / Tu viață de-a pururi a neamului meu”.

Oamenii au nevoie de pace și liniște, pe care le cerem Domnului Păcii, au nevoie de o viață spirituală normală. De aceea, Biserica cultivă spiritul de prietenie și frăție dintre oameni. Predicând Evanghelia Mântuitorului, ea încearcă să-i facă pe oameni mai buni. Pe bună dreptate, Simion Mehedinți afirmă că „un popor, ca și orice om în parte, atâta prețuiește cât a înțeles din Evanghelie și cât poate să urmeze învățăturii lui Iisus”[13].

Luptându-ne pentru pace, punem în lucrare Predica Mântuitorului de pe Munte, care-i fericește pe „făcătorii de pace” (Matei 5, 9), și împlinim visul proorocilor. Iubirea creștină ne cheamă să slujim păcii, vieții și binelui oamenilor și să fim potrivnici războiului, neînțelegerilor, care aduc suferință, distrugere și moarte.

Acum când „toate s-au umplut de lumină: și cerul și pământul și cele de dedesubt[14], dorim ca Pacea lui Hristos Cel Înviat să vă covârșească sufletele, să aveți sărbători pline de bucurie și de har și vă zicem cu toată convingerea creștină: Hristos a înviat!

ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului


[1] † Nicolae, Mitropolitul Ardealului, Studii de Teologie Morală, Sibiu, 1969, p. 115.

[2] Scrierile Părinţilor Apostolici, Editura Insitutului Biblic și de Misiune al B.O.R. , București, 1979, p. 169.

[3] Cf. † Nicolae, Mitropolitul Ardealului, op. cit, p. 116.

[4] Ibidem.

[5] Georgios Mantzaridis, Morala Creştină, Editura Bizantină, Bucureşti, 2006, p. 373.

[6] Slujba Învierii, Editura Episcopiei Ortodoxe Alba Iulia, Alba Iulia, 1997, p. 49.

[7] Georgios Mantzaridis, op. cit, p. 374.

[8] Liturghier, E.I.B.M.B.O.R, București, 2012, p. 136.

[9] Ibidem, p. 197.

[10] Slujba Învierii, idem…, p. 36.

[11] Șef rabin dr. Moses Rosen, Învăţături biblice, Federația comunităților evreiești, București, 1979, p. 25.

[12] „Cântecul potirului”, Nichifor Crainic, Antologie de poezie religioasă, Zoe Duna, Alba Iulia, 1995, p. 31.

[13] Simion Mehedinți, Creştinismul românesc, Anastasia, București, 1995, p. 23.

[14] Slujba Învierii, p. 30.

1 comentariu

  • Pentru Pastorala de Paște din Anul Domnului 2023 a IPS Andrei, cel mai potrivit comentariu este poezia „Hristos a Înviat!” de Vasile Militaru:

    Hristos a Înviat! Ce vorbă Sfântă!
    Îţi simţi de lacrimi calde ochii uzi
    Şi-n suflet parcă serafimii-ţi cântă
    De câte ori creştine o auzi.

    Hristos a Înviat în firul ierbii,
    A înviat Hristos în Adevăr;
    În poieniţa-n care zburdă cerbii,
    În florile de piersec şi de măr.

    În stupii de albină fără greş,
    În vântul care suflă mângâios
    În ramura-nflorită de cireş
    Dar vai, în suflet ţi-anviat Hristos?

    Ai cântărit cu mintea ta creştine
    Cât bine ai făcut sub cer umblând,
    Te simţi măcar acum pornit spre bine
    Măcar acum te simţi mai bun, mai blând?

    Simţi tu topită-n suflet vechea ură?
    Mai vrei pieirea celui plin de Har?
    Ţi-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ţi gură?
    Iubirea pentru semeni o simţi jar?

    O, dacă-aceste legi de-a pururi sfinte
    În aur măcar azi te-au îmbrăcat
    Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
    Ai drept să cânţi: Hristos a Înviat!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.