Actualitate

Liviu Dragnea vrea să dea CJ clădirea fostului tribunal. Ce spun magistraţii

Vechea clădire a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, situată în centru, ar putea ajunge în proprietatea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud urmare a unei hotărâri de Guvern pe care o pregăteşte vicepremierul Liviu Dragnea şi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc. Conducerea Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi-a dat seama însă, pe ultima sută de metri, că are nevoie de clădire.

“Fostul sediu al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, situat în Bistriţa, Piaţa Centrală, nr. 29, nu este şi nu a fost utilizat niciodată de Şcoala Naţională de Grefieri care l-a primit în administrare, în scopul pentru care a fost destinat prin Hotărârea Guvernului nr. 514/2009. Întrucât de la disponibilizarea imobilului până acum nu s-au efectuat lucrări care să se preteze destinaţiei, iar prin neutilizare şi neîntreţinere avansează starea sa de degradare, apreciem că instituţia Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud are capacitatea de a-i asigura menţinerea arhitectonică a acestei clădiri monument istoric, inclusiv prin stabilirea unor destinaţii de utilizare pentru nevoile social/cultural/administrative ale judeţului”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de HG iniţiat în luna septembrie a anului 2013 de vicepremierul Liviu Dragnea şi de ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc.

Tot aici se arată că pentru acest transfer s-a obţinut acordul Consiliului de conducere al Şcolii Naţionale de Grefieri cât şi al Consiliului Superior al Magistraturii, respective al Consiliului Legislativ.

În raportul de activitate pe 2013, Tribunalul Bistriţa-Năsăud arată că ar avea nevoie de clădirea din centru. “La nivelul tribunalului cea mai stringentă problemă a reprezentat-o spaţiul insuficient pentru arhiva curentă având în vedere că, de la proiectarea acesteia, volumul de activitate al tribunalului a crescut de 3,4 ori. De altfel, şi arhiva generală a tribunalului a atins deja capacitatea maximă, deşi ultima triere a dosarelor şi predare a dosarelor cu termenul de păstrare împlinit, l a Arhivele naţionale, a avut loc în anul 2010. (…) O altă situaţie ce a impus găsirea unei soluţii a reprezentat-o preconizata intrare în vigoare a Legii nr.252/2013 privind probaţiunea şi care presupune încheierea unor protocoale privind transmiterea spre folosinţă Direcţiei naţionale de Probaţiune a unor spaţii în care să-şi desfăşoare activitatea serviciile de probaţiune, cu suportarea de către aceasta a unei cote-părţi din cheltuielile de întreţinere.

Probleme deosebite ridică însă necesitatea amenajării unor săli de cameră de consiliu având în vedere intrarea în vigoare, la 1 ianuarie 2016, a Codului de procedură civilă, în întregul său. Până în prezent au fost amenajate la demisolul clădirii patru astfel de săli, însă necesarul de încăperi cu destinaţie de cameră de consiliu, pentru judecătorie şi tribunal, ar fi de 14 şi având în vedere că pentru soluţionarea cauzelor civile sunt folosite patru săli de judecată, câte două la fiecare instanţă, rezultă că mai sunt necesare încă cel puţin şase săli de acest fel”, se arată în raport.

Tot aici se consemnează că, în cursul lunii noiembrie 2012 fosta conducere a Tribunalului Bistriţa-Năsăud a făcut demersuri la Ministerul Justiţiei pentru preluarea în administrarea tribunalului a jumătate din fostul sediu a tribunalului, trecut în administrarea SNG prin HG514/2009 în vederea înfiinţării unui centru de formare profesională a personalului auxiliar, fără ca, în decurs de trei ani, să se obţină fondurile necesare demarării investiţiei, având în vedere nevoia acută de spaţiu acceptându-se de către tribunal chiar şi preluarea în întregime a fostului sediu.

“Deşi, la data de 30 iulie 2013 Ministerul Justiţiei a solicitat tribunalului, prin intermediul Curţii de Apel, să transmită punctul de vedere asupra cotei de ocupare a imobilului (integral sau parţial şi cât anume) având în vedere posibilitatea dublei administrări a imobilului de către CSM şi MJ, la data de 9 august 2013, prin Hotărârea Consiliului de Conducere a SNG s-a avizat favorabil trecerea imobilului din domeniul public al statului în domeniul public al judeţului Bistriţa-Năsăud, ca urmare a unei cereri în acest sens formulată de Consiliul Judeţean, procedura fiind în curs de desfăşurare”, se mai arată în raport.

Tot aici scrie că, în aceste condiţii, „apare ca necesară stabilirea unor contacte la nivel instituţional cu conducerea CJ în vederea transmiterii către tribunal a folosinţei a jumătate din imobil, după renovarea acestuia, unde să îşi desfăşoare activitatea secţia a II a civilă, având în vedere şi perspectiva înfiinţării de tribunale comerciale”.

„În situaţia în care acest demers va fi sortit eşecului vor trebui găsite alte soluţii de amenajare a actualului sediu, cum ar fi: compartimentarea mansardei care ar asigura spaţii suficiente pentru fluxul de activitate necesar, evită dezavantajul separării secţiilor tribunalului, oferă posibilitatea dotării cu instalaţiile necesare, fără a se afecta structura de rezistenţă a clădirii care a fost dimensionată cu includerea acestei mansardări sau amenajarea mai multor săli de consiliu la parterul spaţiului gol din inima clădirii”, se arată în raportul de activitate al tribunalului bistriţean .

4 comentarii

  • Stiti unde il doare pe Dragnea de cladirea aia? Fix la 5 metri in fata suLi.
    Judetul lui Dragnea primeste de la stat 157% mai mult decat da la stat. Deci este un manager prost!
    Bistrita a primit 82% Asa ca oltene dute la tine acasa si invata-i pe oltenii tai sa munceasca nu sa traiasca din ajutoare sociale venite din Ardeal. Deocamdata suntem mai rentabili decat tine si oltenii tai!
    Declaratiile tale de 5 bani sunt pur populiste!

  • La consiliu judetean, domneste mediocritatea sub un presedinte fara orizont in problemele majore ale judetului. Ambiguitatea si nesiguranta apare si in cazul de fata , cand se solicita cladirea fostului tribunal, pentru nu se stie ce: „stabilirea unor destinaţii de utilizare pentru nevoile social/cultural/administrative ale judeţului” . E clar ca nu stiu exact ce vor. Intr-adevar ar fi nevoie de asigurarea unor conditii mai bune pentru activitati culturale, avand in vedere ca la ora actuala orasul Bistrita nu dispune de nici o sala de spectacole (Casa de Cultura fiind in reparatie). Cu toate astea este lasata in paragina Sala Omnia (fostul cinema 23 August), o cladire istorica situata pe Bulevardul Republicii, construita in 1913, cam in aceeasi perioada cu Gimnaziul Sasesc (azi colegiul „Liviu Rebreanu”). In loc sa fie reabilitata Sala Omnia, pentru nevoile culturale ale judetului consiliul judetean investeste in desfintarea Cinematografului Dacia, unicul din oras si transformarea lui intr-un fel de „Camin Cultural”. Ce sa mai intelegi? Unde nu-i cap…

  • Pentru Emil ! Cinematograful 23 August(Omnia) este revendicata de proprietari ! Poti sa repari pe banii statului o cladire privata ? Clar NU ! Asa ca vorbiti dupa ce va informati mai bine !

    • Asa, si Biserica de la Coroana cu ansamblul manastiresc aferent este revendicata de adevaratul proprietar care este Biserica Greco-Catolica si cu toate astea, biserica ortodoxa face tot felul de amenajari mai ales in anexele manastiresti cu toate ca nu-i apartin.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.