Economie

Camera Agricolă va deveni birou de consultanţă, potrivit noului program politic al Guvernului

Întărirea capacităţii instituţionale şi dezvoltarea cercetării pot contribui la transformarea Camerelor agricole în furnizori de consultanţă pentru fermieri şi pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în mediul rural, propune programul politic al Guvernului Ponta III.

“Întărirea capacităţii instituţionale, utilizarea eficientă a resurselor naturale, formarea şi educaţia profesională continuă, întărirea capacităţii de prognoză, cu estimarea corectă a evoluţiilor sectorului agricol, dezvoltarea cercetării şi inovării în domeniu şi emiterea de avize ştiinţifice consultative după caz sunt printre obiectivele necesare transformării Camerelor agricole în furnizori de consultanţă pentru fermieri şi pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în mediul rural”, se arată în document.

De asemenea, obiectivele prioritare ale programul politic prevăd dezvoltarea zootehniei şi creşterea ponderii acesteia în totalul producţiei agricole, dezvoltarea sectorului horticol, promovarea şi susţinerea produsele ecologice şi tradiţionale româneşti, creşterea rolului jucat de agricultori, astfel încât aceştia să aibă posibilitatea de a influenţa decisiv politicile agricole precum şi creşterea suprafeţelor irigate prin măsuri de stimulare a utilizării eficiente a apei şi prin facilitarea accesului agricultorilor la apă la un preţ atractiv al energiei electrice.

Legea camerelor agricole 122/6 iulie 2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală a fost promulgată şi publicată în Monitorul Oficial 472/11 iulie 2012. Potrivit noii legi, în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a legii se înfiinţează Comitetul Naţional de Iniţiativă (CNI), iar primele alegeri, pentru constituirea camerelor agricole, trebuie organizate în maxim 90 de zile de la intrarea în vigoare a actului, respectiv în 7 octombrie 2012.

La vremea aceea se spune că noua Cameră agricolă judeţeană va avea ca obiect de activitate şi industria alimentară şi piscicultura.

Camerele agricole nou înfiinţate urmau să preia patrimoniul celor judeţene desfiinţate şi vor beneficia, la cerere, de bunuri ale statului atribuite în folosinţă gratuită. Anunţatele alegeri pentru aceste Camere nu au mai avut loc, aşa că, la doi ani de la decizia respectivă, lucrurile nu s-au schimbat prea mult.

2 comentarii

  • „Ma intorc de unde am pornit”- este o binecunoscuta melodie a formatiei Desperado. Primul vers descrie perfect situatia Camerelor agricole din Romania. Intentia initiala era de transformare a Agentiei Nationale de Consultanta Agricola(ANCA), in Camere Agricole. Din pacate ministerul nu prea stie ce vrea in problema camerelor agricole si a vinit cu tot felul de paleative. La un moment dat, atributiile prevazute in varianta din 2012 a legii, care nu tin de consultanta, au fost eliminate. Noile Camere agricole nu vor mai fi institutii private de interes public, ci vor avea un statut de utilitate publica. Faptul ca se doreste ca noile Camere agricole sa fie axate doar pe consultanta reiese chiar din modificarea definitiei data de lege: „Camerele de consultanta agricola sunt organizatii autonome, deschise, neguvernamentale, apolitice, fara scop patrimonial, cu personalitate juridica, de utilitate publica”.
    Camerele agricole trebuie să fie ale agricultorilor, conduse de agricultori şi pentru beneficiul agricultorilor.

  • Mai bine ar fi desfiintate. Cel putin cea de la Bistrita e inexistenta… Pe Seful Camerei de la noi, Frasincaru nu-l gasesti niciodata… Are afacerile lui in domeniu. In rest ”Dumnezeu cu mila”.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.