Recomandări Timp de gândire

Îmi cer scuze Diasporei

Înţeleg că Diaspora aşteaptă scuze din partea mea întrucât se simte jignită. Această Diaspora este însă nimeni altcineva decât un cetăţean care se semnează Cristian Gabriel Groman şi căruia îi mulţumesc pentru că mă plasează într-un cerc destul de select, alături de Pro TV şi emisiunea de înaltă ţinută jurnalistică „România, te iubesc”, realizată de unul dintre cele mai titrate departamente de ştiri din România.

În iunie 2015, domnul Cristian Gabriel Groman susţinea că a dat în judecată postul Pro TV, dar şi pe Andreea Esca si Cristian Leonte care au prezentat reportajele din campania “România din Regatul Unit” şi “România, te iubesc”, realizate de Rareş Năstase, acţionat la rândul lui în judecată. “Considerăm că, prin faptele lor, Pro TV şi ceilalţi trei pârâţi au încălcat nu numai drepturile noastre ci au produs prejudicii de natură morală inclusiv colectivităţilor de români aflaţi în diaspora”, a scris acesta într-un comunicat de presă pe care l-au preluat nişte site-uri care pretind că sunt ale „Diasporei”.

La fel a procedat şi în cazul meu, publicând acelaşi gen de comunicat în care mă somează să îmi cer scuze de urgenţă de la românii din Diaspora. Ca urmare:

Îmi cer scuze Diasporei româneşti că nu scriu de pe un pat de spital. În mod normal, ca să nu supăr această comunitate, ar fi trebuit să accept ca şoferul pe care ea îl apără acum cu atât de multă înverşunare să oprească, să mă lovească şi ajung în spital, eventual cu vreo mână ruptă ca să nu mai pot scrie mult timp de acum înainte. Cum românii din străinătate nu sunt asiguraţi la sistemul nostru de sănătate, ar fi trebuit să-mi plătesc spitalizarea din banii mei şi apoi să caut acul în carul cu fân ca să-i recuperez. Sunt vinovată şi pentru faptul că am mediatizat carnagiul pe care un alt şofer – stabilit în Italia – l-a făcut duminică, 3 ianuarie 2016, pe DN 17. Eu sunt cea care i-a cerut să iasă dintr-un şir de maşini şi să intre direct în altul. Din vina mea, probabil, zăcea mort pe şosea în timp ce alţii erau scoşi cu chiu cu vai din şanţuri. Să mă ierte Diaspora că am descris faptele cum s-au petrecut! În mod normal, ar fi trebuit să-l prezint ca pe un erou care s-a sacrificat pe şoselele din România.

În textul pentru care sunt atât de incriminată de aşa-zisa Diaspora, am scris negru pe alb că mă refer la românii “fără şcoală” care fac muncă de jos în străinătate, iar acasă, în România, se întorc având aere de superioritate şi pretenţii exagerate să fie trataţi altfel decât restul lumii. Mulţi dintre ei vorbesc o limbă română stâlcită cu tot felul de cuvinte împrumutate din limba ţării lor adoptive şi se comportă de parcă nimic nu le mai convine din ţara lor de baştină. Tratează oamenii de rând cu dispreţ, îşi manifestă superioritatea cu bani, maşini şi haine de firmă, dau dovadă de atitudini pe care, în mod normal, nu le-ar putea adopta în ţările în care s-au stabilit, dovadă ceea ce se întâmplă acasă: incidente, accidente cu morţi, etc.

La această categorie m-am referit, nicidecum la oamenii care comportă decent şi cu îngăduinţă faţă de românii care, de cele mai multe ori, nu au nicio vină că, în ţara lor, legile sunt aplicate încă după bunul plac al unora, că cei cu bani îşi cumpără în continuare influenţă, că drumurile noastre sunt în continuare proaste. Aceeaşi categorie de tupeişti ştie că, în România, cu 50 sau 100 de euro nu mai aştepţi la cozi, nu mai pierzi vremea pe la instituţii, aşa că respectivii, în loc să ne ajute să ne curăţăm ţara de corupţi, întreţin, de cele mai multe ori, acest sistem bolnav pe care îl tot condamnă scuzându-se că sunt grăbiţi şi trebuie să se întoarcă la muncă în străinătate.

Noi, cei rămaşi acasă, nu avem decât să aşteptăm să ne vină rândul că altceva nu avem ce face. Dacă aceasta este Diaspora pe care o reprezintă domnul Cristian Gabriel Groman, atunci daţi-mi voie să-i spun că degeaba a scris următoarele versuri:Am fost conduși de-o bună vreme-ncoace../ De dictatori, de hoți, cretini și de mișei… / Ce-au otrăvit o țara și-au pus-o că pe ace… / Și-au înglodat-o-n biruri de zeci și mii de lei… // Plecați, voi, haimanale, lăsați poporu-n pace… / Căci toți sunteți aceiași, doar lupi în blăni de miei… /Ați supt sânge și vlagă…nu se mai poate tăce… Toți cerem pedepsirea acestor derbedei!!!!!!”.

Îi respect pe românii care muncesc din greu în afara graniţelor ţării şi care fac sacrificii enorme ca să-şi întreţină familiile. Am scris adesea despre viaţa lor grea, departe de casă, despre drumurile lungi şi riscante pe care le fac în autocare, despre copiii lor care suferă departe de părinţi, dar nu mă poate nimeni oblige să suport mitocănia, aroganţa, nesimţirea şi tupeul nu ştiu cui doar pentru că el munceşte “afară” şi vine o dată pe an în ţară cu maşina lui de fiţe, moment în care are pretenţia să ne dăm cu toţii la o parte din calea lui. Totuşi, în ciuda acestui fapt, îl informez pe poetul Cristian Gabriel Groman că nu am depus plângere la Poliţie împotriva şoferului agresiv care îmi arăta semne obscene fiindcă m-am gândit să nu-şi consume timpul petrecut acasă dând declaraţii la Poliţie, ci să-l petreacă împreună cu cei dragi. Îmi cer scuze Diasporei pentru cum am gândit. În viaţa mea nu am depus plângere împotriva nimănui şi nu am acţionat pe nimeni în judecată. Am preferat să schimb două-trei replici cu adversarii şi să ne vedem de drum eliberaţi de tensiune. Văd că cei care mă judecă au alte raţiuni. Le plac procesele, judecăţile, despăgubirile. Mi-e teamă că unii doar pentru asta generează conflicte: ca să poată cere daune de 200.000 de euro sub pretextul că a fost „ofensată” nu ştiu ce comunitate care, de fapt, nu există decât pe internet.

Eu nu fac astfel de lucruri şi nu îmi câştig pâinea dându-i pe alţii în judecată fiindcă eu cred că e o pâine amară. Ar trebui să-mi cer scuze Diasporei şi pentru asta?

Pe de altă parte, aş vrea să-i informez pe românii din Diaspora că Timp Online a publicat interviuri cu românii care ne fac cinste în străinătate: fizicianul Claudiu Falub, soprana Anita Hartig, tenorul Ştefan Pop şi informaticianul Rareş Buhai, ca să dăm doar câteva exemple. Le urmărim cu interes evoluţia profesională şi ne bucurăm să-i vedem acasă, sănătoşi, strălucitori, oferindu-ne şi nouă câte ceva din harul cu care au fost înzestraţi. Eu cred că, atunci când cineva vorbeşte în numele Diasporei, îi include şi pe ei. În momentul în care voi avea ocazia, desigur că îi voi întreba dacă se simt reprezentaţi de această „Diaspora”. În caz că nu, domnul Cristian Gabriel Groman va trebui să-şi ceară şi dânsul scuze publice. Aşa ar fi corect, mă gândesc.

120 comentarii

  • Corect, sunt mai putini decat atunci(daca am retinut, vreo 4000 la noi in judet) dar prin metode(vezi complicitatile) si marea inselatorie de la alegerile din1946 , am ajuns in situatia de astazi. Din pacate, nici situatia externa nu ne era favorabila ,cu toata zbaterea Casei Regale si a partidelor istorice… A fost YALTA…A propos, stiti cati oameni au omorat sovieticii sub Stalin? In jur de 20 de milioane!! Si in 1953 cand a murit , multi mi-au spus ca se opreau oamenii(romani) pe strada si… plangeau !!?? Pe cine? Pe nenorocitul ala! Si atunci…Cu respect, MNP

    • Nu inteleg ce complicitati si ce inselatorii au fost la alegerile din 1946. Si eu credeam la fel inainte, asta pana cand am decis sa inlocuiesc filtrul emotional, cu cel rational. Tot auzeam ca in 1946 s-au fraudat alegerile. Eram si eu nervos pe acest lucru si ma gandeam ca daca ar fi fost alegeri corecte am fi avut o alta sansa si nu am mai fi trecut prin intunericul comunismului. In timp, mi-am dat seama ca ceva nu pusca, erau rupturi logice.
      Situatia era in felul urmator:
      1. tocmai iesisem dintr-un razboi devastator, in care noi eram cei invinsi, aveam de platit datorii de razboi uriase, aveam de reconstruit
      2. saracie si foamete, pe langa razboi a fost si cea mai mare criza mondiala
      3. analfabetismul despre care spuneati si spuneam in comentariile anterioare
      4. comunistii apareau ca niste victime ale fostului regim dictatorial, condus de catre Antonescu, activau in ilegalitate si erau vanati si incarcerati, banuiesc ca si judecata era destul de sumara
      5. coruptia in acea perioada era de neimaginat. majoritatea imbogatitilor vremii erau un fel de videni si de udre, majoritatea contractelor erau cu statul. Ganditi-va ce palate si constructii au reusit antebelcii, interbelicii si postbelicii sa faca in orase, in conditiile in care populatia se zbatea intr-o saracie greu de imaginat.
      6. majoritatea populatiei traia la tara si traiau intr-o saracie lucie, erau exploatati foarte mult si nu prea ii iubeau pe cei care ii exploatau. Nu stiu daca era o exploatare, dar oamenii asa o priveau, munceau doar pe o bucata de paine sau o bucata de slanina.
      7. numai cei relativ instariti isi puteau trimite copiii la scoala, cam incepand de la micii chiburi in sus, numarul acestora fiind destul de mic, majoritatea erau cei saraci lipiti
      8. comunistii veneau cu promisiuni de genul ca ei vor fi egali cu cei care ii exploatau, ca vor putea trimite copii la scoala gratuit, ca vor beneficia de servicii medicale gratuie etc.

      Sa nu uitam ca SUA, Italia, Franta si multe alte tari se luptau din rasputeri sa opreasca comunismul, chiar daca in acele tari situatia populatiei nu era atat de dramatica, precum era la noi. in SUA te arestau pe baza unui suimplu denunt al unui vecin, cum ca ai avea simpatii comuniste, atat de speriati erau de comunism, deci clar ca ideile comuniste aveau priza la populatie peste tot, chiar daca erau niste aberatii, dar aberatii care sunau frumos pentru populatia saraca.

      Deci va mentineti convingerea ca alegerile din 1946 au fost fraudate si ca daca erau corecte ar fi castigat alte partide?

    • In acel context, nu putea castiga altcineva! (important era cel care numara voturile, nu cel ce voteaza…) Sa nu uitam totusi ca anul 1938 a fost unul de referinta pentru economia romaneasca, Din punct de vedere politic situatia din tara si afara era foarte tulbure si alunecoasa , se faceau si se desfaceau diferite aliante si pana la urma CEI TARI(SUA, RUSIAsi ANGLIA) au stabilit zonele de influenta in functie de interesele lor…Dar de aici, pana la a omori concetateni ,pentru a-ti impune o anumita doctrina , e drum lung! Si asa incet, incet , ajungem la lipsa de caracter, de bun simt, veleitarism, invidie,etc. si ” Capul plecat , sabia nu-l taie!”

  • Aceeași ironie cu care ați scris si primul articol. Un singur lucru nu va doresc : sa ajungeți in situația de a fi nevoită sa lăsați tot ce va e drag in urma, sa ajungeți între străini si sa va câștigați respecul cu multă greutate, dupa care, sa citiți aceste articole scrise de o persoana care nu va înțelege…

  • Concluzia mea: un raspuns care reflecta doar frustrari ,iar diaspora e toata considerata
    de asa zisa jurnalista ,o adunatura de parveniti. Ei bine , acesti parveniti ( nu mai conteaza din ce patura sociala provin ,cu sau fara scoala , ….) , sant cei care trimit bani in tara , sant cei care sufera , sant victimele unui sistem politic si economic corupt.Ei si-au luat lumea in cap. Sant oameni care au avut curajul sa nu indure regimul de batjocura care conduce tara de 25 de ani si ceva incoace.NU s-au multumit cu 1kg de ulei si unul de malai.Multi au fost lasati fara loc de munca .Sa nu uitam ca Romania numai are economie si agricultura care ” sa duduie” .Asa ca d-na jurnalist ,o intrebare : cine v-a pus sa scrieti un aricol atat de veninos la adresa unor co-nationali ? Aveti ceva cu romanii in general ?? Atitudinea cu care tratati diaspora imi produce lehamite . SA VA FIE RUSINE CU ARTICOLUL ANTIROMANESC PE CARE L-ATI SCRIS !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.