Sărbătorirea Anului Nou a fost permisă şi în timpul regimului comunist, pentru că aceasta nu avea o conotaţie religioasă. Se crede că nici o persoană nu ar trebui să petreacă această noapte de una singură, atât timp cât este noaptea în care noul an, reprezentat de un copil, se naşte, iar vechiul an, reprezentat de bătrânul obosit, e înlocuit.
În 31 decembrie, sătenii merg cu plugul din casă în casă pentru a ura lumea de Anul Nou. În 1 ianuarie, copiii aruncă seminţe de grâu peste pragul vecinilor, urându-le prosperitate şi „semănare bună”.
Pentru cel mai important moment, trecerea în noul an, pregătirile se reiau. In săptămâna dintre Crăciun şi Anul Nou, cetele de colindători se pregătesc pentru urat. Pe înserat, în ajunul anului care se pregăteşte să se nască sunt aşteptaţi să apară Pluguşorul, Ursul, Capra, Căiuţii, Jienii, Mascaţii, Vergelul, etc.
Concretizarea spectaculoasă a unor mituri antice legate de simbolistica animalelor, aceste manifestări reprezintă o modalitate originală de exprimare a arhaicelor asociaţii rituale dintre animale şi cultul soarelui.
Recuzita, măştile, costumele, sunt pregătite din vreme. Ele vorbescdespre imaginaţia şi umorul românilor. Unii meşteri populari s-au specializat în confecţionarea lor, ele devenind cu timpul adevărate podoabe de artă populară.
Faptul că aceste obiceiuri se practică la cumpăna dintre ani este justificat de simbolistica zilei de 31 decembrie, care în gândirea populară reprezintă data morţii dar şi a renaşterii ordinii cosmice. Muzica şi dansul, remarcabile prin virtuozitate, vitalitate, forţă şi dinamism, măştile pline de expresivitate, alcătuiesc un spectacol unic.
În diferite zone ale ţării, costumaţia şi interpretarea pot fi diferite, dar obiceiul este în esenţă acelaşi. Dacă acest fel de manifestare ne duce cu gândul la practici arhaice magice de alungare a maleficului, Pluguşorul este strâns legat de mitul fertilităţii. Vorbe frumoase, de prosperitate şi belşug sunt adresate de cetele care vin cu Pluguşorul, fiecărei gospodării. Ca o incantaţie magică, însoţit de clinchete de zurgălăi, de zgomot de buhai şi plesnituri de bici, textul urării se transmite din tată în fiu şi nu există român să nu-l cunoască: Aho, aho, copii şi fraţi, staţi puţin şi nu mânaţi! Acum este mai mult o prezenţă simbolică, în cadrul urăturilor care li se adresează oficialităţilor.
1 ianuarie, ziua care marchează începutul unui nou an, al unui nou ciclu de viaţă, dar şi ziua în care este celebrat Sfântul Vasile, este propice urărilor pentru bunăstare materială şi spirituală, prin texte precum „Pluguşorul” şi „Sorcova”, dar este bună şi pentru previziuni.
Un număr mare de practici magice şi ritualuri se săvârşeau în această zi, ce marchează începutul, nu doar al unul nou an, dar şi, în mod simbolic, al unui nou ciclu de viaţă.
Prezenţa Sfântului Vasile este şi ea explicată în moduri diferite, prin prisma mitologiei populare. În unele locuri, Vasile este considerat a fi chiar numele de botez al lui Iisus Hristos, alteori apare ca fiind primul petrecăreţ, cel care a iniţiat tradiţia sărbătorii care îi poartă numele, scrie Mediafax.
Prima zi a anului este considerată un moment propice pentru desfăşurarea practicilor magice. Pe de o parte, 1 ianuarie reprezintă un moment de cumpănă, care, în funcţie de cunoaşterea tradiţiilor mitologice, poate fi interpretată în sensul dorit de fiecare; pe de altă parte, este o zi fastă prin excelenţă – este prima zi a anului, a unui nou interval de timp.
Integrându-se în perioada mai largă a sărbătorilor de iarnă, ce debutează în ziua de Sfântul Nicolae, obiceiurile ce au drept scop uratul revin la domeniul fundamental al vieţii omului simplu de la ţară: muncile agricole, fertilitatea câmpului, roadele bogate etc. Astfel, „Semănatul”, „Pluguşorul”, „Plugul cel Mare” şi „Vasilica” sunt cele mai importante texte „magice” care se rostesc în prima zi a anului şi au o valoare colectivă puternică. De asemenea, în categoria manifestărilor colective bazate pe principiile „magiei primei zile” se integrează şi textele ce urează bunăstare fizică şi materială individului: „Sorcova” sau colindele de Sfântul Vasile (care le urează celor apropiaţi sănătate şi putere de muncă).
Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit în prima zi a anului nou, a trăit între anii 330 şi 379, în vremea împăratului Constantin. Sfântul Vasile s-a născut în Cezareea Capadochiei, din părinţi credincioşi şi înstăriţi, Emilia şi Vasile, tatăl său fiind dascăl în cetate. Iubitor de învăţătură şi înzestrat pentru carte, Sfântul Vasile şi-a îmbogăţit cunoştinţele învăţând în şcolile din Cezareea, Bizanţ şi Atena, la cea din urmă cunoscându-l pe Sfântul Grigorie de Nazians, cu care a legat o strânsă prietenie. A fost înălţat la rangul de arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru biserică. Sfântul Vasile a dus o luptă aprigă, prin scris şi cuvânt, luminând creştinătatea şi apărând dogma Sfintei Treimi. A murit la vârsta de 50 de ani, în ziua de 1 ianuarie, intrând în istoria creştină cu numele de Sfântul Vasile cel Mare.
În tradiţia populară, Sfântul Vasile apare înfăţişat cu mai multe „chipuri”. Astfel, el apare ca unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari, fiind păzitor de duhuri rele, cu „mare putere asupra dracilor”. Astfel, cu rugăciunile lui se scot duhurile rele şi necurate din oameni.
De asemenea, se spune că pe Iisus Hristos îl cheamă Vasile: Iisus Hristos s-a născut de Crăciun, iar la o săptămână, de Sfântul Vasile, a fost botezat în legea cea veche şi a primit numele „Vasile”. Numele Hristos (creştin) i-a fost pus la vârsta de 30 de ani, când a fost botezat;
Pe de altă parte, Sfântul Vasile apare ca „mare beţiv”, care stă călare pe poloboc, iar de ziua lui se fac petreceri şi chefuri. De altfel, el s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoţel şi i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aceea, de Sfântul Vasile există obiceiul de a ura. Sfântul Vasile este reprezentat ca „împăratul iubirilor”: el petrece, iubeşte, joacă şi cântă.
De 1 ianuarie, există mai multe obiceiuri pentru bunul mers al lucrurilor. Astfel, ţiganii au obiceiul să colinde cu o căpăţână de porc, împodobită cu panglici şi mărgele, tradiţie denumită „Colindul cu Vasilica” (Siva). După terminarea colindatului, ceata se strânge la o cârciumă pentru a chefui. Apoi, se despart, dezgătind căpăţâna şi luându-şi fiecare ce a pus, iar din ea fac un prânz, pentru ca obiceiul să fie închis pentru anul respectiv.
În Mehedinţi, în Ajunul noului an, seara, vin părinţii cu copiii la moaşă, aducând plocon. Moaşa se pregăteşte cu colaci împodobiţi cu bănuţi. Asistată de mamă, moaşa trece prin colac copiii de până la un an, de trei ori, apoi se închină şi-i ridică la grinda casei urându-le: „Bine-au venit nepoţii! Ca la ziua de azi, la anul şi la mulţi ani! Să crească şi să trăiască, cu norocul să se hrănească!”. Obiceiul poartă numele de „Masa Moaşei”.
Un obicei săvârşit colectiv de grupuri mici sau de cete de feciori, este cel al Dezlegării Anului. Astfel, aceştia dezleagă anul şi rodul colindând pe uliţe, iar vacarmul pe care-l fac cu bicele, buciumele sau oalele are ca scop înlăturarea forţelor malefice: seceta, tăciunele de grâu, insectele şi animalele dăunătoare recoltei etc. De asemenea, feciorii dezleagă şi cununiile, cu un descântec: „Slobozim câşlegiile/ Să mărităm fetele/ Umblaţi, feciori,/ Să fie peţitori”.
În tradiţia populară se mai spune că aşa cum este musafirul din ziua de Sfântul Vasile, bogat ori sărac, aşa va fi omul tot anul. Totodată, în ziua de Anul Nou, trebuie să se arunce prin casă spice de grâu, iar seara, acestea să fie strânse, pentru a fi din nou aruncate prin cămin în ziua de Sfântul Ioan. După aceea, se face un mănunchi din spice şi se pun la păstrare, fiind benefice pentru durerile de cap.
Tot în ziua de Sfântul Vasile se zice că e bine să bei mult vin, existând credinţa că atât vin cât va bea omul în această zi, atât sânge va avea în obraz în timpul anului. Tot de Sfântul Vasile, femeile beau şi joacă fusul şi furca, pentru a creşte cânepa peste an.
În ziua de Anul Nou, copiii umblă cu Sorcova din casă în casă, în special pe la cunoscuţi. Sorcova este un substitut al divinităţii fitomorfe, invocată de copii pentru a aduce oamenilor sorcoviţi viaţă lungă, sănătate şi prosperitate. Sorcova era confecţionată, la început, din una sau mai multe rămurele de pomi fructiferi (măr, păr, vişin, prun) sau de trandafir, tăiate şi puse în apă la înmugurit şi înflorit în ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie) sau de Moş Nicolae (6 decembrie). Apoi, obiectul ritual cu care colindă copiii a început să fie realizat dintr-o nuia cu rămurele împodobite cu fire colorate de lână, cu beteală şi cu un fir de busuioc în vârf. În Bucovina, sorcova are ataşat un colopoţel.
Sorcova, simbol al vegetaţiei de primăvară, este făcută astăzi din hârtie colorată şi flori artificiale. Copiii, după ce îşi sorcovesc părinţi şi rudele apropiate, pornesc, câte doi-trei, colindatul prin vecini. În timp ce rostesc textul augural „Sorcova, vesela,/ Să trăiţi, să-mbătrâniţi/ Ca un măr, ca un păr/ Ca un fir de trandafir!/ Tare ca fierul,/ Iute ca oţelul!/ Tare ca piatra,/ Iute ca săgeata!/ La anul şi la mulţi ani!”, ating ritmic cu Sorcova uşa sau fereastra, dacă se colindă afară, sau corpul gazdelor, dacă se colindă înăuntru. După terminarea colindatului, Sorcova se păstrează peste an, ca un lucru sfânt, agăţată de peretele de la răsărit al casei, la icoană sau în alt loc curat al gospodăriei.
Tradiţia populară spune că de Anul Nou se înnoiesc toate şi de aceea oamenii trebuie ca în prima zi din an să-şi pună un gând bun, ca să le meargă bine tot anul: „Atunci să te păzeşti să nu te superi, să nu te sfădeşti, să fii vesel şi tot anul aşa vei fi”.
Pentru ca familiei să-i meargă bine tot anul şi să aibă spor, în popor există obiceiul ca în ziua de Anul Nou să se fiarbă în oală un cap de porc, pentru că aşa cum porcul râmă numai înainte, tot aşa va merge şi omul spre belşug.
Tot la Anul Nou, pe nemâncate, fiecare om trebuie să ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului şi s-o mânuiască de trei ori, pentru spor la lucru în anul ce vine.
Şi în ceea ce priveşte vremea, tradiţia populară are numeroase interpretări. Astfel, conform tradiţiilor, cum e ziua de Anul Nou aşa va fi tot anul: bun sau rău. De asemenea, credinţa populară spune că, dacă în ziua de Anul Nou e ger mare şi dacă pe zăpadă se văd multe steluţe, e semn că anul ce urmează va fi bun şi vor fi multe cununii. De asemenea, dacă în ziua de Sfântul Vasile ninge, anul ce urmează va fi unul îmbelşugat, iar dacă este senin şi geros, oamenii vor fi sănătoşi pe parcursul anului. Totodată, se spune că, dacă noaptea de Anul Nou este „lină şi senină”, este un semn că noul an va fi unul bun.
Adaugă comentariu